Egal spectaculos în Liga Europeană de handbal. Potaissa are misiune imposibilă în Franța

Sursa foto: Mircea Roșca/Action Foto

Prima manșă din turul 2 al Ligii Europene de handbal masculin, dintre Potaissa Turda și Fenix Toulouse, s-a terminat la egalitate, scor 35-35, la capătul unui meci spectaculos, în care oponentele au făcut o veritabilă pledoarie pentru handbal. Senzația generală a fost că Potaissa putea mai mult, dar viteza de joc a francezilor a fost mult peste ceea ce se joacă în Liga Națională a României.

Partida a fost una echilibrată, iar acest lucru s-a reflectat la final pe tabela de marcaj. Oaspeții au intrat cu un avantaj de două goluri la cabine și au început excelent și actul secund în care s-au desprins la 5 goluri diferență, în minutul 40. Revenirea în joc a clujenilor a fost spectaculoasă, cu 8 goluri marcate și doar 3 primite în următoarele 10 minute.

Potaissa a reușit chiar să treacă în avantaj cu 4 minute înainte de ultima sirenă, dar oaspeții au gestionat foarte bine finalul întâlnirii pe care puteau să o câștige, dacă Iancu nu înscria golul egalizator când mai erau doar 18 secunde din meci. Ghiță (9 goluri), Talas (7), Thalmaier și Szoke (câte 5), au fost principalii marcatori ai echipei clujene și calificarea se joacă săptămâna viitoare la Toulouse.

Distribuie:

Postaţi un comentariu