E oficial. Simona Halep vine la Cluj

Foto: Dan Bodea

Federația Română de Tenis a anunțat lotul cu care echipa țării noastre va aborda înfruntarea cu Elveția, programată în perioada 21-22 aprilie, la Cluj, în Sala Polivalentă. Dintre cele patru jucătoare nu lipsește numărul 1 mondial, Simona Halep. Alături de liderul mondial căpitanul nejucător Florin Segărceanu şi de antrenoarea Alina Tecşor, le-au mai convovat pe Sorana Cîrstea (34 WTA), Irina Begu (38 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (40 WTA).

„Avem speranţe mari de la această partidă şi pentru mine, pentru echipă, pentru toată România ar însemna foarte mult să ajungem în Grupa Mondială. Avem noroc că toate fetele sunt sănătoase, trec printr-o perioadă bună şi sper să ne adaptăm foarte repede la terenul de zgură din Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca astfel încât, la ora meciului totul să fie pregătit, iar sala plină”, a afirmat Segărceanu, conform site-ului oficial al federației.

Întâlnirea România – Elveția se dispută în play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup. Partida se desfășoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu vor avea loc în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu și meciul de dublu. Echipa care câștigă această înfruntare va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a Fed Cup.

Distribuie:

Postaţi un comentariu