Dragoș Lungu a semnat cu U-BT. Nu are nici 16 ani

Oficialii fostei campioane a României la baschet masculin, U-BT Cluj-Napoca, au decis să-i ofere un contract valabil pentru următorii cinci ani lui Dragoș Lungu (foto, în negru), sportiv crescut în academia clubului clujean. Baschetbalistul născut pe 2 septembrie 2014 măsoară 1,96 m și poate evolua pe pozițiile de fundaș și extremă. Este cel mai tânăr jucător promovat de staff-ul echipei de seniori.

Dragoș Lungu a început baschetul la vârsta de șapte ani și s-a remarcat în meciurile din campionatele de juniori, fiind inclus în echipele ideale ale turneelor U13 și U14. Anul trecut, Lungu și-a trecut în palmares primul titlu de campion cu echipa sub 16 ani a U-BT. A mai practicat înotul și fotbalul, iar în timpul liber joacă tenis de câmp.

În 2019 sportivul a fost diagnosticat cu osteocondrită disecantă la genunchi care l-a ținut departe de teren aproape un an. Lungu s-a alăturat la sfârșitul săptămânii trecute lotului de seniori alături de care se pregătește pentru viitorul sezon competițional. Sportivul va evolua în paralel și la echipa 18 a clubului clujean.

„Sunt foarte entuziasmat că am făcut acest pas în carieră alături de U-Banca Transilvania, o echipă valoroasă ale cărei obiective se potrivesc cu obiectivele mele, o echipă dezvoltată din toate punctele de vedere, atât ca staff, cât și ca bază sportivă. Totodată, sunt nerăbdător să pot beneficia de sfaturile antrenorilor și ale domnului Duško Vujošević, sub îndrumările cărora să mă pot dezvolta și să pot ajunge la nivelul la care să-mi ajut echipa să-și atingă obiectivele”, a declarat Dragoș Lungu pentru site-ul oficial al clubului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu