Dorin Mateuț: ”N-am avut timp să visez!”

Foto: Dan Bodea

Treizeci de ani se împlinesc, vineri, 9 noiembrie, de la egalul obținut de Dinamo, scor 1-1 cu Dundee United, în returul optimilor Cupei Cupelor. După o victorie la limită în Scoția în meciul tur, roș-albii s-au văzut conduși la București, după reușita lui Beaumont, din minutul 79. Meciul se îndrepta spre prelungiri, când Mateuț cel care marcase și în manșa întâi, a restabilit egalitatea și și-a calificat echipa în sferturile de finală ale competiției continentale intercluburi. Dorin Mateuț este un simbol al clubului Dinamo, însă puțină lume îș mai amintește că el s-a născut în satul Bogata – Curtuiuș, în comuna Vad, din județul Cluj.

Dialog pe repede înainte cu fostul golgheter al Europei
Deși s-a născut în Cluj, Dorin nu-și amintește prea multe lucruri din primii lui ani de viață. S-a mutat de mic la Hunedoara pentru că așa erau atunci vremurile. Ca orice copil a prins drag de fotbal în fața blocului. Că mai zăbovea puțin pe-afară când venea de la școală, că-l trimiteau ai lui la joacă, Dorin bătea mingea cu băieții de la bloc. Asemeni dialogului cu Transilvania Reporter, cariera lui Dorin Mateuț a fost una în viteză.

”La 11 ani m-a văzut un antrenor, m-a plăcut și m-a chemat la stadion la antrenamente, la piticii de la Corvinul. La 13 ani eram deja la republicani. Se juca pe buletin, iar eu nu aveam încă 14 ani, jucam pe certificatul de naștere. La 15 ani jumate am fost luat la echipa mare, iar un an mai târziu am debutat în Divizia A, sub comanda lui Mircea Lucescu. La 18 ani jumate ajungeam deja la echipa națională și am debutat într-un meci cu Algeria”, povestește Dorin.

Clujeanul care a avut Europa la picioare
I-am amintit fostului golgheter al Europei de dubla cu Dandee United, tocmai ca să ajungem la povestea Ghetei de aur. ”Au fost singurele goluri pe care le-am marcat în acea ediție a Cupei Cupelor. Bine, în acel sezon, la final, aveam să câștig <<Gheata de aur>>, dar nu s-au contabilizat și golurile din cupele europene, doar cele din campionat <<43 de goluri, n.a.>>”, rememorează amuzat Dorin. Avea doar 23 de ani, dar era deja titular de drept și la Dinamo și la echipa națională.

”Eu nu am avut timp să visez. La 13 ani tata a murit. Am rămas doar cu mama și fratele meu. Fotbalul era colacul meu de salvare și m-am agățat de el. Am muncit enorm ca să realizez ceea ce am realizat. De la Mircea Lucescu am învățat totul. Pentru mine a fost al doilea părinte. Încrederea pe care mi-a acordat-o el m-a ajutat să ajung unde am ajuns. Tocmai de aceea l-am și urmat de la Corvinul la Dinamo și mai apoi tot el m-a debutat și la echipa națională. Performanța se face la echipele mari, iar la acea vreme echipele mari erau Steaua și Dinamo.

Când am ajuns eu la Dinamo juca deja acolo Cămătaru, apoi a venit regretatul Ilie Balaci. Faptul că am jucat la Dinamo, că am lucrat cu Mircea Lucescu, că am avut colegii pe care i-am avut, m-au ajutat să ajung numărul 1 în Europa. Lui nea Mircea Lucescu și colegilor mei de la Dinamo le datorez Gheata de aur pe care am câștigat-o”, mai spune Dorin. În întreaga lui carieră a jucat 374 de meciuri în Divizia A, Primera Division și Serie A și a marcat 147 de goluri. Are de asemenea 56 de selecții la echipa națională, pentru care a marcat 10 goluri. În 1988 a fost declarat cel mai bun fotbalist al României.

Distribuie:

Postaţi un comentariu