Dan Petrescu zâmbește. FRF face un pas în spate în lupta cu contestatarii regulii U21

Foto: Dan Bodea

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal lucrează în această perioadă la o nouă formă a Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) care va fi pe placul antrenorului Dan Petrescu. Tehnicianul CFR-ului este cel mai vehement contestatar al regulii U21, care obligă cluburile din Liga 1 să înceapă fiecare meci cu doi jucători sub 21 de ani. Astfel, în perspectiva participării echipei naționale la Jocurile Olimpice de la Tokyo (în 2021), FRF i-a în calcul modificarea ROAF, în sensul în care cluburile din Liga 1 vor avea obligația să folosească un singur jucător U21 și unul U23 (sub 23 de ani), pe toată durata unui joc.

Amânarea Jocurilor Olimpice, din 2020 în 2021, a adus cu sine și modificarea regulamentului privind vârsta de participare a fotbaliștilor la cea mai importantă competiție sportivă a lumii. Concret, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a adăugat un an la vârsta tuturor jucătorilor eligibili (aveau drept de joc fotbaliști născuți după 1 ianuarie 1997 și trei mai mari de 24 de ani), ceea ce face ca și FRF să fie nevoită să se alinieze acestei schimbări, lucru care înseamnă o derogare în privința vârstei.

Astfel, jucători precum Ionuț Radu (căpitanul naționalei de tineret a României), sau George Pușcaș (golgheterul României la turneul final Euro U21 de anul trecut, din Italia și San Marino), vor putea reprezenta țara noastră la turneul final al Jocurilor Olimpice de la Tokyo chiar dacă vor depăși vârsta permisă în mod normal, fiind încadrați în categoria U23 conform derogării CIO. Noua regulă, U21/U23, va fi aplicată începând cu sezonul viitor al Ligii 1.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anticipat modificarea acestei reguli încă dinaintea suspendării activităților sportive din România din cauza pandemiei de Coronavirus. „Vom suspenda regula celor doi fotbaliști U21 în perioada desfășurării Jocurilor Olimpice, înainte, în timpul competiției și în etapele de după, pentru a ne asigura că ne vom putea baza pe ei la Tokyo. Totuși, noi nu putem forța cluburile să lase jucătorii la Jocurile Olimpice, nefiind un eveniment pe lista calendarului FIFA”, spunea Burleanu, la începutul lunii martie a acestui an.

Chiar dacă nu este o modificare 100% pe placul antrenorului Dan Petrescu, ideea obligativității de a folosi doar un jucător sub 21 de ani și un altul sub 23 de ani, deci cu mai multă experiență, ar trebui să-l mai liniștească pe vulcanicul tehnician al liderului Ligii 1. Începând din primăvara anului trecut, Petrescu a militat vehement pentru eliminarea regulii U21.

„Această regulă, sincer, pe mine mă depășește, nu o înțeleg. Eu ca antrenor sunt plătit să fac rezultate, nu sunt plătit să cresc jucători. Și cu cine scoți rezultate? Cu jucătorii cei mai buni. Păi la mine jucătorii cei mai buni nu joacă, pentru că avem o regulă care nu e nicăieri pe planeta asta. Această regulă mă depășește total”, este discursul pus pe repet al antrenorului CFR-ului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu