Dan Petrescu a intrat în febra campionatului. Antrenorul CFR-ului vrea 5 amicale înainte de reluarea Ligii 1

Stagiile de pregătire în sistem de carantină începute în urmă cu aproape două săptămâni se apropie de final, iar de săptămâna viitoare echipelor de fotbal ar trebui să le fie permise antrenamentele colective și meciurile amicale astfel încât, la data de 13 iunie, când este prevăzută reluarea Ligii 1, acestea să fie cât mai aproape de nivelul maxim de pregătire fizică. Cunoscut pentru rigurozitate, Dan Petrescu i-a cerut directorului sportiv să găsească adversari pentru cinci jocuri amicale.

Dacă nu găsesc parteneri joacă între ei
CFR s-a numărat printre primele grupări din Liga 1 care și-a reluat antrenamentele, dar oficialii campioanei recunosc că din cauza restricțiilor impuse de autorități, pregătirea nu se desfășoară la parametrii pe care și i-ar dori Dan Petrescu.

„Este foarte greu să respectăm toate acest protocol impus de autorități și să facem fotbal adevărat. Să vedem ce se va întâmpla de săptămâna viitoare. Ne dorim să facem 2-3 meciuri amicale, iar apoi să înceapă campionatul. E un timp foarte scurt. Avem nevoie de mai mult timp ca să lucrăm, avem nevoie de meciuri amicale. Ne trebuie minim 4-5 meciuri amicale”, a spus Bogdan Mara, la Prosport Live.

Directorul sportiv al feroviarilor știe că va fi greu să găsească adversari pentru meciurile test comandate de Dan Petrescu, așa că oficialii clubului au mobilizat toți jucătorii aflați sub contract cu CFR. Dacă discuțiile cu potențialii adversari pentru jocurile de verificare nu se vor concretiza, trupa lui Petrescu va disputa meciuri școală cu celelalte echipe ale clubului.

„În cel mai rău caz o să jucăm între noi. Avem două echipe, avem și echipa U21 cu care putem face un meci de antrenament. Să vedem ce își doresc și celelalte echipe după ce se va da decizia finală, dacă putem sau nu să facem jocuri amicale. Dan (Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului – n.a.) își dorește adversare puternice pentru că în primul meci jucăm cu FCSB și nu avem timp de altceva”, a mai spus Mara.

Se mai așteaptă doar OK-ul MTS
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a anunțat deja că echipele din prima ligă de fotbal vor începe, cel mai probabil, antrenamentele colective de la 1 iunie, dacă acest lucru va primi aviz favorabil din partea Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), după consultările cu reprezentanții Ministerului Sănătății, și în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus. După primele ședințe de pregătire normale, pentru cluburi vor urma aproape două săptămâni de jocuri amicale.

„În momentul de față suntem sub incidența acestui protocol medical, iar cluburile profesioniste din România, și mă refer la cele din Liga I și o parte din Liga a II-a, sunt deja în cantonamente și respectă acest protocol medical, astfel încât vrem să demonstrăm că putem să ne ținem de acest plan, așteptând permisiunea ca de la 1 iunie să putem să intrăm în antrenamente colective. Apoi urmează meciuri amicale, o altă etapă importantă, pentru ca în 13 iunie să putem să începem competiția, fără spectatori, bineînțeles, în primă fază”, punctat Răzvan Burleanu.

Președintele FRF a mai spus că meciurile oficiale nu se vor relua în același timp, în Liga 1 și Liga 2 pentru că nu toate echipele au reușit să înceapă pregătirea de la data de 15 mai conform protocolului recomandat de autoritățile din România. Astfel, meciurile în eșalonul secund vor fi reluate la trei săptămâni de la restartul Ligii 1, respectiv pe 4 iulie. Reamintim că FRF a decis la 12 martie suspendarea tuturor competițiilor fotbalistice, din cauza pandemiei de coronavirus.

Distribuie:

Postaţi un comentariu