Control la Cluj Arena? Raţiu: „Nu ştiu nimic!”

Cluj Arena / Foto: Dan Bodea

Guvernul va sesiza Parchetul pentru nereguli constatate de Corpul de Control al premierului în alocarea de către Guvernul Boc, din Fondul de rezerva, a 60 milioane lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii “Stadion la standarde internaţionale respectând normele UEFA şi FIFA pe amplasamentul stadionului Ion Moina”. Sesizarea Parchetului se va face în baza unui raport întocmit inspectorii Corpului de control al primului ministru Victor Ponta şi semnat de foştii miniştri la propunerea foştilor miniştri Traian Igaş, ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Boc şi de fostul ministru al Finantelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

Alin Tișe, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, care spune că va depune plângere penală împotriva lui Victor Ponta şi a Corpului de Control al premierului,   pentru abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, după acţiunea de la Cluj Arena, acuzând că este vorba despre un “control politic”.

„La stadionul Cluj Arena a fost declanşat un control politic din partea Corpului de Control al premierului, care nu avea competenţe de control la Consiliul Judeţean Cluj. Este vorba despre poliţie politică exercitată de dictatorul Ponta, un premier care are practici securistice, ceea ce ne arată o escrocherie şi o mizerie fără margini. Luni depun plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat împotriva lui Victor Ponta şi a Corpului de Control al premierului. Sunt vizaţi, pe lângă premier, şeful Corpului de Control, directorii instituţiei şi echipa de control care a fost la Consiliul Județean Cluj”, a spus, sâmbătă, Tişe în cadrul unei conferințe de presă.

Raportul elaborat de Corpul de control al premierului arată ca Ministrul Administrației și Internelor din acea perioadă, Constantin-Traian Igaș, a semnat proiectul de hotărâre a Guvernului nerespectând prevederile legale, adică a procedurii aplicabile la nivelul Ministerului în domeniul eleborării proiectelor de acte normative și nu s-a solicitat avizul Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care acest aviz era obligatoriu.
În același raport se mai arată că, solicitarea alocării unei sume din Fondul de rezervă bugetară nu a avut niciun temei juridic și faptic întrucât nu a fost justificat caracterul urgent sau neprevăzut al cheltuielilor prin care se solicită finanțarea din Fondul de rezervă, acesta fiind utilizat numai pentru, “Finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute”, se arată într-un coumicat remis presei.

În replică Alin Tișe a precizat că: ”Banii s-au alocat din fondul de rezervă al Guvernului, de unde Guvernul alocă ce bani doreşte, unde doreşte, care nu este un fond de urgenţă. Este o mare diferenţă între urgenţă şi rezervă. Se doreşte compromiterea clujenilor și a acestei investiţii importante”. Contactat de Transilvania Reporter, directorul societății care administrează Cluj Arena, Radu Rațiu, a declarat că nu știe despre ce este vorba.

”La Cluj Arena nu a fost niciun inspector de la Coprul de control, nu știu despre ce este vorba. Probabil raportul la care faceți referire a fost întocmit mai demult. Noi nu am fost anunțați că ar urma vreun control și nici nu s-a efectuat un astfel de control”, a punctat Rațiu. Primarul municipiului Cluj-Napoca, și fost prim ministru al României în perioada în care s-au alocat banii amintiți, a declarat, tot sâmbătă, că proiectul de Hotărâre de Guvern privind alocarea a 60 de milioane lei pentru Cluj Arena a fost adoptat cu respectarea tuturor prevederilor legale. Boc a mai precizat că în aceeaşi şedinţă și prin aceași procedură, s-au alocat 35 de milioane de euro pentru Naţional Arena din Bucureşti.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. radu says:

    “Proiectul de Hotărâre de Guvern privind Cluj Arena a fost adoptat cu respectarea tuturor prevederilor legale, astfel încât, din acest punct de vedere, banii au fost alocaţi pentru ca şi la Cluj-Napoca, la fel ca la Bucureşti, să avem un stadion de Champions League, cu care România să se poată mândri. Precizez că în aceeaşi şedinţă de Guvern am alocat 35 de milioane de euro pentru Naţional Arena din Bucureşti, exact prin aceeaşi procedură şi prin aceleaşi mecanisme. Ce să înţeleg din raportul Corpului de Control, că orice investiţie la Cluj este ilegală şi orice investiţie în Bucureşti este legală?”, a spus Boc

    Deci boc ca prim ministru a finantat cluj arena cu 60 milioane lei si national arena cu 35 milioane euro !
    Lasind la o parte pretul national arena 234 milioane euro 4215 euro locul iar cluj arena 45 milioane euro ,1459 euro locul ma intreb cu cit a finantat ponta ca prim ministru SALA POLIVALENTA CLUJ ??? sau ce a finantat DOOOTORE in tara aceasta ???
    Fara indoiala avem parte de cel mai slab si INCOMPETENT prim ministru post decembrist !!!
    Deci haidem la vot ca dootore sa ramina prim ministru si sa-si duca crucea mai departe !!!

Postaţi un comentariu