Clujul găzduiește sărbătorea fotbalului feminin
Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca va găzdui luni, 17 decembrie, de la ora 19:00, prima gală dedicată fotbalului feminin. Organizat în premieră, acest eveniment are scopul de a evidenția performanțele obținute de jucătoarele românce în acest an. Astfel, toți președinții de cluburi, antrenorii echipelor și ale loturilor reprezentativelor României au votat și au ales:
– cea mai bună jucătoare a anului
– cele mai bune jucătoare din eșaloanele secunde (Liga 2 – seria 1, seria 2 – Liga 3 – seria 1, seria 2, seria 3)
– cele mai bune jucătoare din fiecare generație (2000-2005).
Premierea va fi realizată de Mihai Stoichiță, Director Tehnic al FRF, și de Ciprian Paraschiv, Manager Dezvoltare Fotbalistică FRF.
”Este o premieră pentru fotbalul feminin organizarea unei asemenea festivități și mă bucur că putem premia în acest format cât mai multe sportive reprezentative pentru noi, cei implicați în acest sport. Pe de altă parte, consider că intrăm într-o normalitate, aceea de a arata că ne prețuim și ne respectăm valorile.
Această primă ediție sprijinită de toți cei din cadrul FRF sper să aducă prezența a cât mai multi spectatori, care să ne încurajeze pe noi, cei care organizăm evenimentul și să susțină performanțele acestor sportive”, a declarat Alin Cioban, președintele Comisiei de Fotbal Feminin și reprezentantul acestui segment fotbalistic în Comitetul Executiv.