CFR și Universitatea Craiova și-au aflat posibilii adversari din Liga Campionilor

Foto: Dan Bodea

Campioana României la fotbal, sau echipa ce va fi desemnată să reprezinte Liga 1 în cea mai puternică competiției europeană intercluburi, va înfrunta un adversar aparent facil în primul tur al UEFA Champions League. Din cei 17 posibili adversari doar Djurgardens din Suedia, sau Buducnost Podgorica (Muntenegru) și, poate, Dinamo Brest (Belarus), ar putea emite pretenții la o eventuală calificare în turul următor.

Însă, pe lista posibililor adversari ai reprezentantei omâniei în Liga Campionilor, ediția 2020/2021, se află și Fola Esch din Luxemburg, aceasta fiind de altfel, echipa cu cel mai bun coeficient (4,750) dintre cele 17, net inferior celui al feroviarilor (12,500), însă, foarte aproape de cel al oltenilor (5,000). Meciurile se vor disputa în manșă unică, iar viitorul sezon al Ligii Campionilor va debuta în 18 și 19 august, iar tragerea la sorți este programată pe 9 august.

Posibilele adversare pentru Craiova sau CFR Cluj:
Fola Esch (Luxemburg)
Djurgardens (Suedia)
Buducnost Podgorica (Muntenegru)
Flora Tallinn (Estonia)
Dinamo Brest (Belarus)
Riga FC (Letonia)
Connah’s Quay Nomads (Ţara Galilor)
Europa FC (Gibraltar)
KI Klaksvik (Insulele Feroe)
NK Celje (Slovenia)
Ararat-Armenia (Armenia)
KuPS Kuopio (Finlanda)
KR Reykjavik (Islanda)
Sileks Kratovo (Macedonia de Nord)
KF Tirana (Albania)
Floriana (Malta)

Pe lista posibilelor adversare va mai apărea una dintre echipele venite din turul calificărilor care se va alege între Linfield Belfast (Irlanda de Nord), FC Drita (Kosovo), Inter Club d’Escaldes (Andorra) sau Tre Fiori (San Marino).

Distribuie:

Postaţi un comentariu