CFR a primit, temporar, liber la transferuri și a făcut o primă achiziție

Foto: Dan Bodea

UEFA a ridicat interdicția de a efectua transferuri a CFR-ului, iar feroviarii s-au mișcat repede și l-au achiziționat pe Cristian Paleoca, fotbalist care nu a împlinit încă vârsta de 21 de ani, și care a evoluat ultima oară la Arieșul Turda. Deși campioana Ligii 1 are interdicție la transferuri, din cauză că a încălcat fair-play-ul financiar, oficialii din Gruia vor face tot posibilul să achiziționeze jucătorii pe care Dan Petrescu și-i dorește.

Perioada de libertate de mișcare a feroviarilor este totuși limitată. UEFA a suspendat decizia FRF (interdicția de a efectua transferuri dictată împotriva CFR-ului, în luna decembrie a anului trecut), dar numai până la data de 14 februarie anul curent, atunci când se va jueca litigiul dintre CFR și FRF. Și oficialii din Gruia au recunoscut că suspendarea temporaă a deciziei FRF nu înseamnă că clubul feroviar va avea câștig de cauză în final.

„Este o suspendare provizorie din partea TAS, care a decis să deblocheze transferurile. Asta nu înseamnă că decizia Federaţiei a fost una greşită. Poziţia FRF este că se va apăra, astfel încât să demonstreze că deciziile luate la nivelul Comisie și de Licenţiere au fost unele corecte. Procesul continuă”, a declarat Maruis Bilașco pentru Telekom Sport.

TAS va pronunța soluția până la data de 14 februarie 2020, conform Convenției Arbitrale încheiate între FRF și cluburile licențiate de Liga 1, decizia TAS fiind irevocabilă. Încălcarea fair-play-ului financiar înseamnă investiții care depășesc încasările unui club cu câteva zeci de milioane de euro. Regula a intrat în vigoare din 2011 și de atunci sute de cluburi au fost sancționate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu