Cercetat de procurori, Paszkany a redevenit patron la CFR

Foto: Dan Bodea

Omul de afaceri Paszkany Arpad, până nu demult „fost acționar” majoritar al clubului de fotbal CFR Cluj, a redevenit patronul fostei campioane a României. Conform clujust.ro avocatul lui Paszkany ar fi cerut procurorilor DIICOT să ridice măsura controlului judiciar, susținând că, clientul său nu poate să-și conducă afacerile și … clubul de fotbal! De la începutul lunii iunie finanțatorul CFR-ului, Paszkany Arpad și președintele clubului, Iuliu Mureșan, sunt cercetați penal existând suspiciuni de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani, ultimele trei în formă continuată.

Potrivit DIICOT Cluj, în perioada 2008 – 2013, din patrimoniul clubului au dispărut aproximativ 10 milioane euro. La data de 7 iunie 2016, procurorii DIICOT Cluj au descins la sediul clubului de fotbal CFR Cluj, dar și la mai multe adrese din Cluj și București, iar, în urma audierilor celor implicați, între care și Paszkany și Mureșan, au dispus măsura controlului judiciar pentru cei doi, pentru o perioadă de 60 de zile, până la data de 5 august 2016. Printre alte restricții celor doi li se interzice interacțiunea cu reprezentanții unor cluburi de fotbal importante ale Europei, cu care CFR a avut relații comerciale, prin transferul jucătorilor Emanuel Culio, Lacina Traore și Ciprian Deac.

Sursa citată a dezvăluit și motivele pentru care Paszkany Arpad a cerut, prin intermediul avocatului său, revocarea controlului judiciar. Avocatul a susținut: „s-a interzis contactul direct sau indirect inculpatului şi preşedintelui clubului – dl Iuliu Mureşan cu orice angajat al clubului, care nu mai funcţionează corespunzător. Având în vedere că se efectuează cantonamente, pregătiri şi că va începe un nou sezon, se impune reînnoirea contractelor jucătorilor, efectuarea unor transferuri şi negocierea contractelor. Întreaga activitate a clubului este blocată, întrucât acţionarul şi preşedintele nu mai pot da dispoziţii”. Mai multe detalii, pe clujust.ro

Reamintim că la data de 21 mai 2014 Paszkany Arpad își anunța public ieșirea din conducerea clubuli de fotbal CFR Cluj. Într-o conferință de presă, Paszkany a declarat că a cedat acțiunile pe care le deținea fără să ceară vreun ban. Noii patroni aveau, însă, obligația de a investi masiv în următorii 10 ani. “Am cesionat aceste acțiuni fără valoare, în baza unor promisiuni privind susținerea financiară a clubului, din partea firmelor care au rămas în acționariat, pentru urmatorii 10 ani”, spunea Paszkany la data de 21 mai 2014.

Distribuie:

Postaţi un comentariu