Ceață totală la ”U” Cluj. Enache a fost înlăturat, în lot mai sunt 6 jucători, conducerea tace, Viorel Moldovan e pregătit pentru înscăunare

U Cluj
Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj pregătește ardelenește, fără grabă, viitorul sezon de Liga 2. La capătul unui campionat modest noua conducere a clubului „Șepcilor roșii” a decis să întrerupă colaborarea cu Costel Enache, antrenorul care nu și-a îndeplinit obiectivul, acela de a califica echipa în faza play-off a eșalonului secund.

În acest moment clubul de fotbal are o conducere administrativă, din care lipsesc totuși câteva piese importante care să dea o notă de profesionalism, dar cel mai grav este că nu mai are jucători. Conform fostului antrenor, Costel Enache, echipa de seniori mai are legitimați doar șase fotbaliști.

Cu siguranță lotul va fi îndestulat odată cu numirea noului tehnician. Nu este un secret că în fiecare vară sute de fotbaliști rămân liberi de contract, puși pe liber cu alte cuvinte de echipele nemulțumite de aportul adus la ideea de performanță. Nu e nici un secret că ”U” Cluj încearcă să aducă în club oameni valoroși, iar cel mai vehiculat nume, pentru postul de antrenor, este cel al fostului internațional Viorel Moldovan.

Pe lista, scurtă, a Universității ar mai fi Cristi Pustai. Însă, matematicianul este pe cale să o ducă pe Dunărea Călărași în primul eșalon și e greu de crezut că va renunța la ideea de a reveni în Liga 1. În plus, profesorul are de încasat o sumă consistentă de bani de la Dunărea, iar plecarea lui ar da apă la moara finanțatorilor din Călărași să-l forțeze să renunțe la o parte importantă din restanțe.

Mircea Cojocaru este și el pe lista conducerii Universității, ca de obicei în astfel de momente. Omul este obișnuit cu aceste nominalizări. Cojocaru nu a fost niciodată văzut ca o soluție pe termen lung, oricine ar fi fost în conducerea lui ”U”, dar știe meserie și resuscitează echipa ori de câte ori e ”un nou început”.

Ultimul, dar nu cel din urmă nume vehiculat este cel al lui George Florescu. ”U”-ist 100%, crescut de Mircea Cojocaru într-o generație frumoasă care se încununa cândva campioană a țării, Florescu știe foarte bine ce înseamnă ”U”. Este greu de crezut că i se va da această șansă în condițiile în care ar fi prima lui experiență, ori la Universitatea nu e loc de experimente, nici măcar sentimentale.

Dacă ar fi să se meargă pe mâna unor ”U”-iști cu pedigree soluția cea mai la îndemână ar fi Szilágyi Zsolt. Alintat Sisi, sau „unicul căpitan”, Szilágyi și-a făcut mâna în ultimii ani la grupele de copii și juniori ai Universității, deci știe cel mai bine ce material există în pompoasa academie a alb-negrilor. Probabil o formulă cu Mircea Cojocaru, principal, și Szilágyi Zsolt plus George Florescu secunzi ar fi cea mai agreată de suporteri.

Definitorie pentru starea de panică pe care o traversează noii conducători ai Universității este declarația fostului antrenor, Costel Enache, dinaintea ultimului joc oficial al Universității, pierdut de clujeni cu 2-3 în fața echipei care a devenit un veritabil coșmar Comuna Recea:

”Nu știu ce o să se întâmple în viitor, nu aș putea să vă spun absolut nimic. Nu știu cum s-ar regla lucrurile, nu am avut nici măcar o discuție cu cei din conducere, nu știu ce să spun. Nu aș putea să îmi asum niște lucruri într-o ceață totală. În momentul ăsta, când discutăm (vineri, 7 mai – n.a.), echipa are pentru sezonul următor doar șase seniori legitimați. N-aș putea să spun fără să știu cine se ocupă de transferuri, cu cine o să lucrăm, dacă e să ne asumăm promovarea. Nu pot să fiu inconștient și să îmi asum lucruri pe care nu știu dacă pot să le gestionez”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu