Camelia Gal, victorie lejeră în Grecia

Sportiva Camelia Gal a triumfat în proba de 400 metri plat din cadrul reuniunii internaționale de atletism „International sprint and relay”, care s-a desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni în Grecia, la Dromia. Camelia Gal, legitimată la CS Universitatea Cluj, pregătită de antrenorul Vasile Bogdan, s-a impus fără probleme în proba ei preferată (400 metri plat) cu timpul de 55.55, departe totuși de cel mai bun rezultat personal (52.68).

Cealaltă sportivă de la CSU participantă la „International sprint and relay”, Sárkány Ráchel a urcat și ea pe podiumul reuniunii, cu ștafeta de 4X100 metri plat a României care le-a mai avut în componență pe Ana-Maria Roșianu, Roxana Ene și Ioana-Theodora Gheorghe. Cu timpul de 46.19 secunde, ștafeta României a terminat pe locul al treilea.

La mitingul atletic din Grecia au participat sportivi din cinci țări: Cipru, Ungaria, Grecia, Albania și România, iar sportivii noștri au obținut un total de șapte medalii (o medalie de aur, trei de argint și trei de bronz). În cadrul evenimentului s-a concurat atât la feminin, cât și la masculin, în probele de 100m, 110mg, 200m, 400m și 4x100m.

Distribuie:

Postaţi un comentariu