Aparent spectaculos, meciul dintre ”U” și Rapid a fost umilitor. Studentele au clacat, Rapid s-a calificat în Final Four-ul Cupei României

Foto: Dan Bodea

Înfruntarea dintre Universitatea Cluj și Rapid București, din sferturile Cupei României, a fost una extrem de generoasă din punct de vedere al frecvenței cu care s-a marcat, oaspetele obținând la final calificarea la turneul final al Cupei României la handbal feminin într-o manieră care înlătură orice urmă de îndoială în privința echipei care a meritat acest lucru (scor 32-40).

Foto: Dan Bodea

Rapid, antrenată de fosta glorie a Universității, Carmen Amariei, a intrat extrem de decisă pe parchetul Sălii Sporturilor „Horia Demian” și a dus extrem de repede scorul la 0-4. Gazdele nu au avut replică, iar echipa din Capitală a simțit că jocul este al lor. Universitarele au reușit contraperformanța de a rata trei aruncări consecutive de la 7 metri, iar Rapid avea încă de la pauză un avantaj de 10 goluri (10-18).

Repriza a doua a continuat în același ritm, cu goluri multe de o parte și de cealaltă. Aparent spectaculoasă, partida a arătat încă o dată limitele echipei lui Alin Bondar care a încasat două goluri în condițiile în care Rapid avea trei (3!) jucătoare eliminate. Meciul s-a disputat cu tribunele goale și a fost, probabil, ultimul, pentru ambele echipe, cel puțin până la sfârșitul lunii martie.

Foto: Dan Bodea

După ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de Coronavirus, mai multe federații sportive din România au decis să suspende competițiile, ceea ce se va întâmpla, în mod normal, și în cazul întrecerilor de handbal. Truneul final al Cupei României ar urma să se dispute în luna aprilie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu