Alt nume, același păpușar
Istoria recentă a fotbalului românesc consemnează puțini finanțatori care au pompat bani într-un hobby atât de scump precum ”Sportul Rege”, iar CFR Cluj este un exemplu. Vișiniii au intrat pe un nou făgaș, la sfârșitul săptămânii trecute, odată cu oficializarea vânzării pachetului majoritar de acțiuni (62%), către un nou investitor, altul decât deja cunoscutul Paszkany Arpad. Au trecut practic 15 ani de când un tânăr om de afaceri clujean a demarat unul dintre cele mai curajoase proiecte. În 2002 Paszkany prelua CFR-ul în anonimatul Ligii a III-a.
Promitea că în cinci ani va duce gruparea de pe dealul Gruia în elita fotbalului românesc și a făcut-o. S-a retras formal în 2014, dar a continuat să investească încă trei ani. Azi, noul patron are un nume, după ani de zile în care prin presă s-au vehiculat nume de șeici, de nemți, de alți milionari inexistenți. Salvarea CFR-ului vine, la fel ca în 2002, din mediul de afaceri local. Mihai Băgăcean, un ilustru necunoscut, a cumpărat cu niște milioane de euro, nu se știe exact dacă un milion, sau mai multe, cifra aproximativ oficială fiind de 4,5 milioane de lei, 61-62%, nici asta nu e o certitudine, din acțiunile unui club mare, condus, probabil, din umbră de același om.
Marionetă, sau investitor?
Încă înainte de primul joc oficial al noului an promisiunile fanteziste ale președintelui Iuliu Mureșan s-au conturat. Nu e nici șeic, nici miliardar, nici vreun fond de investiții. E Mihai Băgăcean, un ilustru necunoscut care, asemenea predecesorului său (Paszkany Arpad), are curajul de a vedea într-un club de cartier, un potențial succes. Financiar CFR-ul nu mai reprezintă o atracție. Fotbaliștii cu nume de altădată, Yssouf Kone, Lacina Traore, sau Xisto Peralta (care valorau milioane de euro, la momentul legitimării lor la CFR), au corespondenți de doar câteva zeci de mii de dolari: Cristian Bud, Camora, sau Omrany. Mai mult, clubul se află în insolvență tocmai datorită opulenței în care a crescut peste noapte. Ideea vânzării persista de ani de zile, dar promisiunile oficiale erau doar praf în ochii fotbaliștilor și a celor câteva sute de suporteri, rămași fideli și după perioada în care erau plătiți să facă act de prezență la stadion.
Azi, Mihai Băgăcean este precum soarele răsărit de după o pâclă deasă pe minciuni. Fără a avea business-uri cu cifre amețitoare, asemeni lui Paszkany, Mihai Băgăcean spune simplu că el este noul investitor majoritar și că a plătit deja o parte din datorii. De ce ai face asta, în condițiile în care se știu problemele financiare ale clubului? Greu de înțeles. Și totuși. ”Eu știu mai bine la cât se cifrează datoriile, ce apare în presă sunt speculații”, spune noul patron al CFR-ului. Lăsând la o parte faptul că șofează un bolid care încă îi aparține fostului patron, trecând peste datoria de peste două milioane de euro către Banca Transilvania, principalul creditor, plus alte milioane de euro către foști angajați, jucători, antrenori și terți, Băgăcean vine de nicăieri cu promisiuni de mai bine și o continuitate a constanței de altă dată în competițiile continentale intercluburi. ”Primul pas către revenirea la ce a fost este ieșirea din insolvență, apoi participarea în cupele europene. În maximum două luni vom ieși, sunt sigur. Apoi, din vară vom vedea ce va fi. E clar că vor fi transferuri, voi discuta și cu președintele Iuliu Mureșan și vom vedea ce e de făcut pentru a reveni în cupele europene. Din primele discuții înțeleg că antrenorul și președintele sunt mulțumiți de lot”, punctează sec Băgăcean.
Vorbele n-au corespondent în acte
Dinainte de 2014, momentul în care Paszkany anunța, formal, că s-a retras din fotbal și până în 2017, președintele Iuliu Mureșan a enunțat câteva variante de investitori. Niciunul nu a trecut pe la Arena Dr. Constantin Rădulescu și nici măcar nu a avut bunăvoința de a învârti globul pământesc să vadă unde e Clujul pe harta Europei. Asta nu este neapărat o vină. Până la urmă rolul unui conducător este tocmai acela de a asigura liniște în instituția pe care o conduce. Când toți ne așteptam la încă o poveste de adormit parlamentarii României, Mureșan a spus-o cu subiect și predicat: ”Avem un alt investitor. A cumpărat pachetul majoritar de acţiuni, de 62%. Este un om tânăr, pe care eu îl cunosc bine, e un profesionist. Sper să ieşim cât mai repede din insolvenţă şi să jucăm din nou în cupele europene. Este vorba de Marian Băgăcean şi este din Cluj”, suna anunțul președintelui Mureșan. În primă fază Băgăcean s-a rezumat la o declarație clasică: ”Da, este adevărat. Nu pot spune încă prea multe.
Singurul gând acum este ieşirea din insolvenţă. După aceea vom face strategia pentru viitor. Mi se pare un business rentabil”, spunea Mihai Băgăcean, pentru Ziua de Cluj. Chestia asta cu: ” un business rentabil” este ceea ce ridică mari semne de întrebare. CFR Cluj are datorii de aproximativ 5 milioane de euro. Apoi, noul investitor nu a cerut un audit, așa cum ar proceda orice investitor pregătit să bage milioane de euro într-o afacere compromisă, așa cum este fotbalul românesc. O confirmă chiar administratorul judiciar al clubului, Mihai Zăvăleanu: ”Am primit niște documente de la acest domn Băgăcean prin care invocă calitatea de acționar cu 61% <<cu un procent mai puțin decât anunțate președintele Iuliu Mureșam, n.a.>>, ca urmare a unor achiziții de acțiuni de la societățile domnului Paszkany. Suntem într-o fază de verificare a acestor documente”, a explicat Zăvăleanu, pentru Actual de Cluj. E bine că a apărut un nume, până acum erau doar ”niște” investitori, dar nu e bine că, la fel ca în 2014, sforile sunt mânuite de același păpușar. Concret, Paszkany a negat inițial că este deținătorul televiziunilor care au cumpărat drepturile TV ale Ligii 1. Modul în care aceste drepturi au fost dobândite este subiectul unei anchete penale. Tot în anul Domnului 2014, același Paszkany clama ieșirea din structura de conducere a clubului de fotbal CFR. A recunoscut ulterior că tot el finanțează CFR-ul, în momentul în care s-a declanșat, oficial, ancheta penală. Cireașa de pe tort este întâmpinarea la tribunal prin care clubul de fotbal CFR Cluj, reprezentat de președintele Iuliu Mureșan, sau noul investitor Mihai Băgăcean, s-au opus executării a două societăți deținute de Paszkany Arpad, în valoare de patru milioane de euro. Practic, actul purtând semnătura președintelui Mureșan, certifică renunțarea, de către clubul de fotbal CFR Cluj, la cele patru milioane de euro.
„Primul pas către revenirea la ce a fost este ieșirea din insolvență, apoi participarea în cupele europene. În maximum două luni vom ieși, sunt sigur. Apoi, din vară vom vedea ce va fi. E clar că vor fi transferuri, voi discuta și cu președintele Iuliu Mureșan și vom vedea ce e de făcut pentru a reveni în cupele europene. Din primele discuții înțeleg că antrenorul și președintele sunt mulțumiți de lot”, Mihai Băgăcean, noul patron al CFR Cluj.