Adversar din Croația pentru Potaissa Turda în EHL

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Echipa masculină de handbal Potaissa Turda va întâlni formația croată HRK Gorica în primul tur preliminar în Europa Handball League, fosta EHF Cup, conform tragerii la sorți care a avut loc, marți, la Viena. Gruparea clujeană a fost repartizată de Federația Europeană de Handbal în prima urnă valorică însă, chiar și așa adversarul Potaissei este unul valoros. Primul meci este programat la sfârșitul lunii august, la Turda, returul urmând să aibă loc o săptămâna mai târziu.

Potaissa Turda este de ani buni un exemplu pentru majoritatea cluburilor de handbal din țara noastră, iar în sezonul recent încheiat a ocupat poziția a doua a clasamentului, aceasta fiind cea mai bună performanță internă în istoria clubului. Apărută parcă de nicăieri, gruparea clujeană este an de an prezentă în competițiile continentale intercluburi, fiind, de altfel, și singura echipă clujeană care a cucerit un trofeu continental (Challenge Cup, în 2018).

European Handball League (EHL), competiția în care Potaissa Turda a fost înscrisă pentru aceste sezon al competițiilor continentale intercluburi va fi organizată, după disputarea tururilor de calificare și a tururilor preliminare, pe formatul a patru grupe de câte șase echipe, iar 12 din cele 24 de participante au asigura direct locul în grupe.

Clujenii, pregătiți de Horațiu Gal și-au reluat deja pregătirile și chiar au organizat un turneu la Turda urmând ca până la startul noii întreceri interne să participe la alte două (cel puțin) turnee de verificare.

„Din păcate sezonul 2019/2020 s-a terminat cum s-a terminat, fără decernarea medaliilor. Ar fi fost cele mai de preț medalii obținute de noi în Liga Națională, dar locul 2 este al nostru și ne mândrim cu performanța aceasta care ne permite să mergem în a doua competiției europeană intercluburi, European Handball League. Este o competiție puternică, dar nici noi nu suntem o echipă de mâna a doua. Vrem să ne calificăm în grupe și acolo să facem meciuri bune, să obținem victorii”, a declarat Horațiu Gal.

Distribuie:

Postaţi un comentariu