A venit, a cerut, n-a primit, a plecat! Ionuț Badea n-a mai apucat să semneze contractul cu ”U” Cluj

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Anunțat cu surle și trâmbițe ca noul director sportiv al Universității Cluj, Ionuț Badea n-a mai semnat cu clubul ”Șepcilor roșii”. Pretențiile salariale exagerate i-au determinat pe oficialii Universității să renunțe la serviciile fostului antrenor.

Conform Ziar de Cluj, Ionuț Badea a cerut nu mai puțin de 7.500 de euro lunar pentru a ocupa funcția de director sportiv. Aceeași sursa mai notează și faptul că clubul de fotbal Universitatea nu mai are lichidități și că fotbaliștii își vor primi restanțele financiare după încheierea campionatului.

Ionuț Badea a fost anunțat oficial ca fiind noul director sportiv al FC Universitatea Cluj în data de 19 aprilie, în cadrul primei conferințe depresă a noului manager general executiv, Ovidiu Blag. Acesta spunea atunci că Ionuț Badea își va intra în drepturi la începutul lunii viitoare.

”Am avut discuții cu antrenorul Costel Enache privind alegerea noului director sportiv și Ionuț Badea a fost alegerea. Sunt sigur că amândoi vor colabora bine. Este foarte important să se întâmple acest lucru pentru dezvoltarea echipei. Directorul sportiv actual mai are contract până la finalul sezonului în curs, dar am adus deja un alt director sportiv, în persoana domnului Ionuț Badea”, declara în 19 aprilie Ovidiu Blag.

În vârstă de 45 de ani Ionuț Badea a debutat în antrenorat în 2007 la Argeș Pitești și le-a mai pregătit pe Internațional Curtea de Argeș, pandurii Târgu Jiu, ”U” Cluj, FC Brașov, Oțelul Galați, Concordia Chiajna și FC Argeș Pitești. A fost, de asemenea, angajat al Federației Române de Fotbal în perioada 2014-2017.

Distribuie:

Postaţi un comentariu