”U” Cluj începe viitorul sezon pe minus!

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de handbal a CS Universitatea Cluj va intra în noul sezon (2020/2021) cu deficit de puncte din cauza unor restanțe financiare către fostul portar Ionica Munteanu, datorii ce datează de mai bine de patru ani. Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Handbal a publicat pe site-ul oficial penalitatea ce va fi aplicată echipei universitare.

„În legătură cu solicitarea sportivei Ionica Munteanu privitor la nerespectarea hotărârilor F.R.H., respectiv hotărârea nr. 424 din 2019 a Comisiei de Soluționare a Memoriilor, rămasă definitivă văzând și punctul de vedere al echipei CS ”U” Cluj-Napoca, comisia hotărăște:

Sancționarea clubului CS ”U” Cluj-Napoca cu scăderea unui punct din cele obținute în competiția de la cel mai înalt nivel, începând cu data de 27.05.2020, urmând ca la fiecare 10 zile, să se aplice aceeași penalitate conf. art. 8.12 din R.S.T.J.H. raportat la art. 76.3 din regulamentul disciplinar”, se arată în decizia Comisiei Centrale de Disciplină, publicată pe site-ul frh.ro.

Fosta jucătoare a Universității Cluj și a echipei naționale are de recuperat aproximativ 17.000 de euro din contractul neonorat de conducerea grupării studențești, pentru sezonul 2016/2017. Punctului de penalitate deja aplicat i se vor adăuga altele, la fiecare 10 zile de întârziere a plății datoriei către fosta jucătoare.

În vârstă de 41 de ani, Ionica Munteanu a evoluat la ”U” Cluj între 1998-2002, în 2012 și între 2016-2017, iar din 2019 este legitimată la Dacia Mioveni. Sportiva a jucat în carieră la echipele Le Havre, Randers HK, HC Leipzig, Mios Biganos, Rulmentul Brașov, Oțelul Galați, SCM Craiova și HCM Baia Mare. Ionica are în palmares titlul mondial de tineret (1999), titlul continental de tineret (1998) și titlul mondial universitar (2002).

Noile „transferuri”, în pericol să nu poată fi legitimate
Datoria pe care CS Universitatea Cluj trebuie să o achite către Ionica Munteanu nu este singura problemă gravă cu care se confruntă noul director sportiv, Sergiu Alexandru Cacoveanu. Conducerea secției de handbal feminin, în fapt Sergiu Alexandru Cacoveanu, a anunțat transferurile jucătoarelor Denisa Șelever de la SCM Gloria Buzău, Paulina Masna de la Minaur Baia Mare și a Mădălinei Ion de la CSM București, însă contractele acestora ar putea să nu fie înregistrate la FRH din cauza problemelor legate de litigiile pe care CS Universitatea le are cu foste sportive.

Denisa Șelever evoluează pe postul de extremă stângă, are 23 de ani și și-a început cariera la CSM Galați. Cea de a doua achiziție, Paulina Masna, vine de la Minaur Baia Mare. Masna are 28 de ani și evoluează pe poziția de inter dreapta. Poloneza a bifat doar 11 meciuri pentru maramureșence, suferind o accidentare care a ținut-o departe de teren în ultima parte a sezonului recent înghețat.

În sfârșit, Mădălina Ion are 24 de ani, este campioană mondială de junioare cu echipa României, în 2014 și medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de Tineret, din 2016.
S-a format la Rapid București, iar în 2014 s-a transferat la CSM București, care în perioada 2016-2018 a împrumutat-o la HCM Slobozia.

Distribuie:

Postaţi un comentariu