Clujul – oraşul ideal pentru un nou început

Foto: Dan Bodea

Ce ar putea să ofere un oraş românesc cu nici jumătate de milion de locuitori unui tânăr venit dintr-o metropolă nord americană?. Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă într-un editorial pe site-ul I Love Cluj un tânăr născut în România, dar crescut în Canada. În momentul în care a vizitat pentru prima dată Clujul, în 2010, Matt nu se gândea că acesta va fi oraşul care să-i ofere suficiente motive încât după trei ani de zile să locuiască în continuare aici.

A învăţat să se adapteze vieţii din România şi să se bucure de experienţele pe care avea să i le ofere un oraş în care cea mai înaltă clădire are 15 etaje. În articolul său publicat pe site-ul I Love Cluj, Matt oferă 16 motive pentru care merită să trăieşti în Cluj-Napoca şi chiar să investeşti aici, timp, bani şi tot atâtea sentimente.

Unul dintre motivele pentru care Clujul poate fi considerat un oraş “extraordinar” pe pământ, din perspectiva lui Matt Sâmpălean, este faptul că are cel mai scăzut nivel de poluare din Europa. “Un proiect recent realizat de o revistă din Franţa în colaborare cu asociaţia «Respire», a desemnat Clujul ca fiind cel mai bun oraş european în ceea ce priveşte calitatea aerului, subclasând oraşul Edinburgh din Scoţia”, precizează Matt la primul său punct din listă.  La punctul următor, tânărul aminteşte un raport al UE în care clujenii se declară satisfăcuţi de viaţa în oraşul lor. “Pe mine nu m-au întrebat, dar luaţi-mă în considerare”, punctează canadianul.

Citiţi mai multe despre Matt Sâmpălean în articolul de mai jos:

Expatul Matt, pe cale de a deveni clujeanul Matei

În continuare, editorialistul aminteşte de atitudinea pozitivă pe care o au clujenii faţă de străini, dar şi de faptul că oraşul este în continuă dezvoltare, chiar dacă au existat şi episoade mai puţin favorabile în ceea ce priveşte imaginea lui. “Într-adevăr un fost primar tocmai a primit patru ani de închisoare pentru corupţie şi şeful Consiliului Judeţean este arestat într-un scandal , iar încrederea faţă de instituţiile publice este foarte scăzută. Cu toate acestea, se întâmplă lucruri. Am văzut creşterea în ultimii trei ani şi este evident că oraşul nu stagnează în niciun fel, chiar din contră”, precizează Matt.

Pentru a completa lista, tânărul mai adaugă exemple de afaceri sau de oportunităţi de angajare în Cluj sau în jurul oraşului în diverse domenii. El oferă şi soluţia ca cine vrea să locuiască în oraş o poate face cu costuri destul de reduse, îşi poate deschide un restaurant cu specific oriental sau sud-american, sau chiar poate să investească în recondiţionarea hotelului Continental. “Puteţi cumpăra chiar un club de fotbal. Cred că ambele cluburi de fotbal locale, U Cluj şi CFR Cluj, sunt pe piaţă. Dacă sunteţi un şeic putred de bogat, veţi avea ocazia să cumpăraţi din banii de buzunar o echipă cu un real potenţial european”, mai propune Matt S.

Citiţi editorialul integral 16 Reasons Cluj Is The Ideal City For A New Start pe site-ul ilovecluj.ro

Distribuie:

Postaţi un comentariu