Sarajevo, 28 iunie 1914 – 100 de ani de la glonțul care a ucis nouă milioane de oameni și patru imperii

Gavrilor Princip este privit în Serbia ca un erou național. În imagine, un graffiti de pe strada care-i poartă numele din Belgrad.

28 iunie 1914. Franz Ferdinand, arhiducele Austriei şi moştenitorul tronului austro-ungar, era asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student sârb bosniac ce făcea parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susţinuţi de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naţionalişti pro-sârbi. Evenimentul a aruncat în aer Europa, unde se putea simţi tensiunea crescândă de mai mult timp. Pe continent creşteau nemulţumirile în interiorul statelor şi neînţelegerile între ţări, se crease o reţea complexă de alianţe, dar şi o competiţie între cele mai puternice naţiuni.

Pe 23 iulie 1914, în urma asasinatului de la Sarajevo, Serbia primeşte un ultimatum imposibil din partea Austriei; era, desigur, pretextul pentru declanşarea războiului. Ce a urmat s-a derulat cu repeziciune şi a dus la unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istorie, o luptă care s-a dat între doi mari combatanţi, în jurul cărora s-a strâns majoritatea ţărilor: Antanta sau Tripla Înţelegere (Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus) şi Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria).

În 28 iulie 1914 Austria a atacat Serbia; în 30 iulie 1914, Rusia, susţinând Serbia, decretează mobilizarea generală. Germania, aliata Austro-Ungariei, declară, la 1 august 1914, război Rusiei şi, apoi, o zi mai târziu, la 3 august 1914, Franţei; la 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia şi dominioanele sale au declarat război Germaniei (5 august 1914); la rândul său, Austro-Ungaria declară război Rusiei (6 august 1914), iar Serbia, Germaniei, pe 6 august 1914; Franţa declară război Austro-Ungariei (11 august 1914), urmată de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914, Japonia declară război Germaniei, fapt care transformă conflictul european în unul mondial. Turcia declară, la 12 noiembrie 1914, război Triplei Înţelegeri; în 23 mai 1915 Italia declară război Austro-Ungariei; în 27 august 1916 România a intrat în război alături de Antantă (Tripla Înţelegere), iar la 6 martie 1917 şi Statele Unite ale Americii intră în război împotriva Puterilor Centrale.

Milioane de victime

Franz Ferdinand, arhiducele Austriei, moştenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo, pe 28 iunie 1914. Acest eveniment a reprezentat scânteia care a aprins un conflict extins şi violent, ce urma să rămână cunoscut în istorie drept Primul Război Mondial.

Aşa a început Marele Război – denumirea Primul Război Mondial, aşa cum îl ştim astăzi, nu a fost folosită decât după 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial; până atunci, a fost cunoscut ca Marele război sau Războiul mondial.

A fost primul conflict ce a implicat un număr atât de mare de militari şi atâtea părţi pe câmpul de luptă. Până la urmă, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Nu aveau să treacă decât douăzeci de ani, însă, până când cel de-al Doilea Război Mondial îl va depăşi, făcând şi mai multe victime.

Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar, pe lângă acestea, oamenii au murit în spatele liniilor frontului, din cauza lipsei de mâncare, căldură sau combustibil, toate acestea fiind trimise cu prioritate pentru alimentarea armatelor. În plus, războaiele civile şi conflictele interne care se derulau în paralel au făcut victime, la rândul lor, astfel că, la final, în Marele Război au murit în jur de 15 milioane de oameni.

În cei peste patru ani de război, Germania a pierdut 15% din populaţia masculină activă, Austria şi Ungaria au pierdut 17%, iar Franţa, 10%. Circa 750.000 de civili au murit de foame numai în Germania, din cauza blocadei impuse de britanici.

11.11.1918, ora 11

Distrugerile masive au fost cauzate şi de progresul tehnologic, produs odată cu revoluţia industrială a secolului XIX-lea. Acesta a însemnat pentru război creşterea puterii distructive a armelor şi diversificarea modalităţilor de atac pe care le aveau la îndemână conducătorii militari din aceea epocă. Astfel, în primul război mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili; în cel de-al doilea război mondial procentul acestora va fi de 50%.

Coşmarul a luat sfârşit, oficial, în ziua de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00 – a unsprezecea oră din a unsprezecea zi a celei de-a unsprezecea luni. Atunci trebuia să intre în vigoare armistiţiulce fusese încheiat între Germania şi Antanta mai devreme în aceeaşi zi.

Documentul fusese semnat la ora 5 dimineaţa, într-un vagon de tren oprit în pădurea Compiegne din Franţa, în timpul unei întâlniri dintre delegaţia Aliaţilor, condusă de mareşalul Ferdinand Foch, şi cea a Germaniei, condusă de politicianul civil Matthias Erzberger.

În cele şase ore care au trecut până la aplicarea armistiţiului (cel puţin la nivel teoretic), aveau să mai moară, inutil s-ar putea spune, încă 3.000 de soldaţi, iar alţi 6.000 au fost răniţi. Potrivit relatărilor, artileriştii au continuat să tragă timp de şase ore în ţintele germane pur şi simplu pentru că nu voiau să care muniţia după ei, înapoi. Iar ofiţerii care au ţinut neapărat să se remarce până în ultimul moment au atacat cu sadism, chiar dacă ştiau că războiul se încheiase.

Încheierea războiului

O caracteristică a Primului Război Mondial a fost folosirea strategică pe scară largă a tranşeelor ca linii de apărare pe Frontul de Vest, acestea întinzându-se de la Marea Nordului până la graniţa cu Elveţia.

Ultimele victime aliate ale conflictului au fost consemnate de istorie – britanicul George Edwin Ellison, francezul Augustin Trebuchon, canadianul George Lawrence Price (împuşcat în cap cu două minute înainte de ora 11) şi americanul Henry Gunther (cu 60 de secunde înainte de încheierea războiului).

Mai mulţi nemţi au murit şi după ora 11, căci majoritatea americanilor nu au aflat prea repede de încheierea armistiţiului şi au continuat să tragă. De fapt, starea de război dintre cele două tabere a rămas activă încă şapte luni, iar conflictul s-a încheiat prin semnarea Tratatului de la Versailles, în 28 iunie 1919, urmat de tratate cu Austria, Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman.

Astfel, încheierea Primului Război Mondial a avut loc de facto în anul 1919, chiar dacă cele mai multe comemorări se concentreaza asupra armistiţiului din noiembrie 1918.

Marele Război a avut consecinţe asupra întregii lumi, dar mai ales asupra Europei, a cărei hartă s-a schimbat spectaculos. Patru imperii au dispărut: German, Austro-Ungar, Otoman şi Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman şi Romanov, cu rădăcini încă din timpul Cruciadelor, au căzut după război.

Cum s-a schimbat lumea pentru totdeauna

Alte urmări ale conflictului, care au dus în final la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, au fost ascendenţa fascismului în Italia şi a nazismului în Germania. La fel, războiul a catalizat Revoluţia bolşevică, cea care avea să inspire ulterior revoluţii comuniste în diferite ţări, precum China sau Cuba. Rusia a devenit Uniunea Sovietică şi a pierdut Finlanda, Letonia, Lituania şi Estonia, care şi-au căpătat atunci independenţa. În Europa de Est începea era comunismului, care a durat mai mult de jumătate de secol şi a împărţit continentul în sfere de influenţă.

În Orient, căderea Imperiului Otoman a însemnat naşterea democraţiei moderne şi laicizarea statului succesor, Turcia. În Europa Centrală au fost înfiinţate state noi, precum Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria şi Austria, iar Polonia a devenit din nou independentă, după mai mult de un secol.

România s-a unit cu Transilvania, după ce destrămarea Imperiului Rus făcuse deja posibilă unirea cu Basarabia. În 1919, puterile aliate au stabilit frontierele României cu Ungaria şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven, iar în 1920, prin tratatul de pace de la Trianon,  Ungaria recunoştea frontierele sale cu România. Suprafaţa şi populaţia României s-au dublat, iar România Mare a ajuns atunci a şasea ţară de pe continent şi a doua din Europa Centrală.

În cei peste patru ani de război, Germania a pierdut 15% din populaţia masculină activă, Austria şi Ungaria au pierdut 17%, iar Franţa, 10%

Mai poate izbucni un război mondial?

Au trecut 100 de ani. Nu puţine voci avertizează că ne aflăm, din nou, în pragul unui război mondial – Al Treilea. Realitatea din prezent seamănă înfricoşător de mult cu cea din 1914, scria recent Margaret MacMillan, reputat profesor în istorie la Universitatea Cambridge, una dintre cele mai prestigioase din lume. Dacă atunci „scânteia” s-a aprins în Balcani, acum zona cu probleme este Orientul Mijlociu, unde există un uriaş potenţial pentru declanşarea unui conflict mondial.

De asemenea, acţiunile Rusiei din ultimele luni, adăugate la frământările din Ucraina şi alipirea regiunii Crimeea la teritoriul rusesc au provocat îngrijorare la nivel mondial.

E greu de crezut că în acest moment, în vremurile moderne, se mai poate întâmpla ceva asemănător cu cele două războaie mondiale care au luat milioane de vieţi omeneşti şi au lăsat în urmă o Europă devastată. Dar tocmai această încredere ne poate fi fatală, subliniază profesorul MacMillan: „Acum, ca atunci, avansul globalizării ne-a atras într-un setiment fals de siguranţă. Cea de-a 100-a comemorare a 1914 ar trebui să ne facă să ne gândim iar la vulnerabilitatea în faţa erorii umane, catastrofe subite şi purul accident”.

Gavrilo Princip: terorist sau erou?

Gavrilo Princip este omul care l-a ucis pe cel care urma să urce pe tronul Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, şi pe soţia acestuia, un asasinat care a declanşat Primul Război Mondial. La 100 de ani după momentul 28 iunie 1914, lumea este împărţită – unii îl consideră un terorist, alţii, din contră, un erou. Există şi o stradă în centrul Belgradului cu numele său, dovadă a faptului că, pentru mulţi sârbi, Gavrilo Princip este un erou naţional.

„Gavrilo Princip şi colaboratorii săi nu au avut în plan să omoare oameni nevinovaţi sau să declanşeze un haos general. Acţiunea lor a fost îndreptată numai şi numai împotriva elitei politice a Imperiului Austro-Ungar. În acest sens, ei nu pot fi consideraţi terorişti, conform definiţiei moderne a terorismului”- Cristopher Clark, istoric australian

Princip, un tânăr de numai 19 ani, milita pentru eliberarea ţării sale, Bosnia, de sub Imperiul Austro-Ungar şi crearea unui stat iugoslav independent. Acest deziderat a stat la baza faptei sale, iar pentru asta este văzut ca un erou, care a luptat pentru patria sa.

El şi camarazii săi din organizaţia „Tânăra Bosnie” au atacat, în fapt, elitele politice ale Imperiului, fără să se gândească la declanşarea unui conflict de amploare – spun cei care văd în Princip un luptător pentru libertate. Alţii îl consideră chiar o victimă în toată această poveste, fiind manipulat de societatea secretă „Mâna Neagră”, care a folosit atentatul în scopuri naţionaliste.

„Gavrilo Princip a fost, înainte de toate, un revoluţionar care s-a luptat pentru eliberarea ţării sale ocupate. Împuşcăturile din Sarajevo sunt un act revoluţionar” – Biljana Srbljanovic, dramaturg sârb

Rămâne cert faptul că gestul lui Gavrilo Princip a fost scânteia care a dus la „Marele Război”, chiar din două motive – în primul rând, pentru că a oferit un pretext ţărilor inamice să îşi „regleze conturile”, iar în al doilea rând, pentru că l-a ucis pe Franz Ferdinand, unul dintre cei mai mari susţinători ai păcii la Viena; dispariţia acestuia a dus şi la schimbarea politicii austro-ungare.

Princip a fost judecat la Sarajevo şi apoi condamnat la 20 de ani de închisoare, pedeapsa maximă pentru o persoană care nu împlinise încă vârsta de 20 de ani. Suferind de tuberculoză, i-a fost amputată o mână şi a murit în spitalul închisorii, pe 28 aprilie 1918.

[stextbox id=”custom”]

„Miracolul de Crăciun”

Tranşeele folosite ca linii de apărare pe Frontul de Vest au devenit celebre în timpul Primului Război Mondial. Erau atât de aproape unele de altele, încât soldaţii duşmani se puteau vedea unii pe alţii şi chiar au reuşit să se împrieteneascăîntr-o zi magică– ziua de Crăciun a anului 1914, primul an de război. Soldaţii nemţi au scos la iveală brazi împodobiţi şi candele, pe marginea tranşeelor, apoi au început să cânte colinde. Francezii şi britanicii le-au răspuns cu propriile cântece de Crăciun. În final, inamicii au cântat împreună, şi-au îngropat morţii, au făcut schimb de ţigări şi chiar au jucat fotbal.

Armistiţiul de Crăciun din 1914 a fost muşamalizat multă vreme, de ambele tabere, poveştile soldaţilor fiind catalogate drept zvonuri fără bază reală. Cu timpul, însă, tot mai multe scrisori au ieşit la iveală, care au descris acest eveniment care s-a petrecut, în 1914, pe tot frontul de vest.

Cea mai recentă astfel de scrisoare descoperită este cea trimisă de sergentul britanic Clement Barker fratelui său (foto-stânga), la patru zile după Crăciunul petrecut pe front, în 1914. Barker îi scrie fratelui său că un mesager german a traversat zona dintre tranşee, în Ajun de Crăciun, pentru a le propune încetarea focului timp de o zi.

„Un mesager a venit din liniile germane şi a spus că dacă tabăra noastră nu va trage, nici ei, germanii nu vor trage în ziua de Crăciun. […] Un german s-a ridicat din tranşee, n-a tras nimeni, ai noştri au făcut la fel. Apoi câţiva oameni s-au dus şi au adus morţii, i-au îngropat, iar apoi a sărit o minge de fotbal de la noi din tranşee. Aşa că germanii şi englezii au jucat fotbal”, scrie sergentul. [/stextbox]