Euro 200, păcăleala second hand

Calculatoare second hand în locul unora noi. Foto: libertatea.ro

Începând din anul 2004, prin intermediul programului „Euro 200”, asistăm anual la o bătaie de joc la adresa elevilor sătmăreni și maramureșeni. În loc să se poată bucura de calculatoare adecvate, copiii cu venituri mici primesc rebuturi cosmetizate. Dar nici acestea nu pot fi utilizate decât apelând la soft-uri piratate și încălcând astfel legea. În anul 2013, în judeţele Satu Mare şi Maramureş au fost distribuite, până acum, peste 700 de astfel de calculatoare. Beneficiarii sunt convinşi că au făcut o super afacere primind un calculator „nou” fără a scoate vreun leu din buzunar. Ce nu știu ei este că, în multe dintre aceste cazuri, au primit rebuturi abandonate de alții. Pe lista beneficiarilor de cupoane valorice, în cuantum de 200 de euro, se numără în Maramureş 228 de elevi, iar în Satu Mare 513. Firmele dubioase din domeniul IT au mirosit repede izul unor profituri considerabile. Din păcate, succesul afacerii nu se bazează doar pe ignoranța beneficiarilor ci și pe recomandări „dezinteresate” venite de la unii oameni din conducerea unităților școlare.

Legea spune clar: doar calculatoare noi
În textul legii nr.269/2004 se specifică faptul că beneficiarilor programului „Euro 200” li se acordă un ajutor financiar în lei, reprezentând echivalentul a 200 de Euro, pentru achiziţionarea unui calculator personal nou. Această prevedere este total ignorată de majoritatea firmelor care activează în domeniul vânzărilor de calculatoare. În judeţul Satu Mare, mulţi dintre beneficiarii care şi-au ridicat cupoanele direct de la Inspectoratul Şcolar Judeţean au primit şi ofertele respectivelor firme. „Am primit cuponul de 200 de euro care era împachetat într-o ofertă de la o firmă de computere din Satu Mare. I-am căutat pe Internet să văd despre ce este vorba, dar nu am găsit detalii. Am întrebat o cunoștință, mai avizată în acest domeniu, despre configuraţia prezentată în ofertă. Mi-a spus că este vorba despre un calculator foarte slab, depăşit din toate punctele de vedere”, a precizat un sătmărean, beneficiar al programului Euro 200.

Computere second hand la Turţ
Una dintre localităţile din judeţul Satu Mare, unde au ajuns zeci de calculatoare second, este localitatea Turţ. Aici, din 52 de beneficiari, 40 au primit calculatoare de la firma bucureșteană „Diablos Computers”. Cumpărătorii au fost sfătuiţi de secretarul şcolii să achiziţioneze computerele de la respectiva societate. Calculatoarele au ajuns în 29 iulie, fără a fi însoțite de acte de conformitate și ambalate în cutii comune, nepersonalizate. „Am fost la şcoală să-mi iau în primire calculatorul şi mi-a dat monitorul împachetat în folie alimentară. Am crezut că au luat cutiile ca să le intre mai multe în maşină. Nici unitatea centrală nu era într-o cutie inscripționată cu logo-ul firmei, aşa cum se procedează la magazinele obișnuite. Nu am zis nimic. Mi-a părut bine că nu mi-au cerut bani în plus pentru calculator. Am auzit de la alţii care au cumpărat de la alte firme că le-a cerut în plus pe lângă cupon încă 200 de lei”, a povestit unul dintre beneficiarii din Turţ.

Și la Livada, unde sunt 64 de astfel de beneficiari, au fost sesizate nereguli. Acolo, calculatoarele au ajuns în avans cu o săptămână faţă de cupoane. „Doamna secretară de la şcoală ne-a spus să cumpărăm de la firma respectivă. Ne-au adus calculatoarele acasă şi abia la câteva zile am mers la dânsa să facem actele”, a explicat un beneficiar al programului din Livada. Menționăm că, potrivit legii, odată intrați în posesia cupoanelor valorice, beneficiarii au liberatate de a-și alege firma de la care să cumpere calculatorul. Prevedere încălcată flagrant de conducerea unității din Livada.

Calculatoare depășite
Specialiştii IT chestionați de reporterii Transilvania Reporter cu privire la oferta făcută de firma SC „Interlink”, au precizat că respectivele configuraţii nu se mai fabrică de ani buni, ceea ce dovedește în mod clar că respectivele calculatoare sunt second hand.„Îţi dai seama după configuraţie când a fost fabricat computerul. De exemplu codul LGA775, al companiei Intel este corespondent unor calculatoare care nu se mai fabrică din 2006, adică de șapte ani. În privința memoriei, se oferă DDRam 2, piesă total neconformă cu cerințele programului Euro 200, care impune DDRam 3. La rândul lor, aceste monitoare LCD de 17 inchi, nu se mai fabrică de foarte mult timp, tot din perioada 2006 – 2007. Tocmai de aceea , aceste configurații trebuie notate pe cutiile de ambalaj și însoțite de documente de conformitate”, a precizat Ciprian Molnar, specialist IT.

Programul Euro 200 împinge elevii spre piraterie
Lansat în ideea de a-i sprijini pe elevii cu venituri modeste pentru achiziționarea unui calculator, programul „Euro 200” nu face decât să încurajeze pirateria informatică. Mai exact, prin cuponul valoric în valoare de 200 de euro, beneficiarii nu pot decât să cumpere partea de hardware, calculatorul în sine, fără a mai avea resurse pentru achiziționarea softurilor. Fără acestea, computerul reprezintă un simplu obiect de decor. Odată cu lansarea acestui program, comercianții de calculatoare s-au adaptat imediat, oferind spre vânzare configurații modeste de calculatoare, dar care să se poată încadra în plafonul de 200 de euro. Majoritatea facturilor depuse la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare demonstrează că elevii intră în posesia calculatoarelor fără ca acestea să conțină softurile necesare operării lor. Singurele softuri integrate sunt sistemul de operare Linux, alături de un antivirus care expiră în câteva luni. Din păcate acest sistem de operare este unul specializat greu accesibil unui utilizator neinițiat. „Aproape oricine poate folosi un calculator care are instalat sistem de operare Windows. Practic, un neinițiat poate alege să fie asistat în permanență până ajunge să descopere toate elementele. Cu sistemul Linux este o cu totul altă poveste. Acesta este un sistem de operare creat de hackeri pentru hackeri. De aceea nu pot să-l recomand unor elevi de școală generală, spre exemplu”, ne-a declarat Ivan Toader, specialist IT în cadrul unei firme sătmărene.
Astfel, pentru a putea utiliza calculatorul, fără a apela la pirateria online, elevii trebuie să mai scoată din buzunar cel puțin încă 100 de euro. Cum majoritatea aplicanților acestui program nu dispun de resursele financiare necesare, ei se văd nevoiți să descarce soft-uri fără licență, participând astfel la propagarea pirateriei. Acest fenomen este unul larg răspândit în România. Executivul nu a identificat soluții pentru diminuarea pirateriei și, mai mult, prin acest program guvernamental arată că nu face altceva decât să încurajeze acet flagel. Doar în județele Satu Mare și Maramureș, pentru programul euro 200, au aplicat peste 700 de elevi, ceea ce înseamnă tot atâtea posibile cazuri de piraterie informatică.

Text: Anca Miklos, Ovidiu Mortan

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Vali says:

    Ca sa isi cumpere un windous cu licenta trebuie sa dispuna de inca 100 de euro , si restul de programe , utilitarele , sa le ia “open source” , ca sa intre in legalitate..

    • Grig says:

      Pe lângă aberațiile din articol te-ai găsit și tu să spui prostii: Windows-ul cu licență poate fi cu mult mai ieftin de atât în cazul Calculatoarelor “Refurbished” …

      • pt. Grig says:

        Teoretic, se pot comercializa doar produse noi, cel putin in acte, motiv pentru care licentele refurbished nu sunt legitime. Sper ca intelegi la ce ma refer, nu vrea nici o companie sa recunoasca ca vinde produse second hand ca ar fi egal cu un mic dosar penal si alte amenzi. Din punctul meu de vedere, asta e o tampenie, 50% din clientii beneficiari de cupon euro 200, nu dispun de 1 leu sa plateasca diferenta pana la un calculator nou! iar, calculator nou in pretul cuponului nu poate fi configurat nici daca tragi cu tunul! In alte tari, UK de exemplu, sunt numai produse reconditionate, intr-un program similar. Probabil, asta e si motivul pentru care autoritatile inchid ochii, sunt niste cerinte minime de configuratie si eu consider ca mai bine un calculator reconditionat pentru parintii care nu dispun de 1 leu diferenta, decat deloc, nu?

  2. Ata says:

    Buna ziua!

    Urmatoarele sunt prostii:

    “Cu sistemul Linux este o cu totul altă poveste. Acesta este un sistem de operare creat de hackeri pentru hackeri. De aceea nu pot să-l recomand unor elevi de școală generală, spre exemplu”, ne-a declarat Ivan Toader, specialist IT în cadrul unei firme sătmărene.”

    Nu cunosc pe domnul Toader, dar daca gandeste serios atunci recomand sa renunta la titlu de IT.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/GNU/Linux

    Ata

  3. It-ist says:

    Domnul “Specialist IT” e doar “specialist” ….. sa nu stii nimic despre Linux si mai ales sa dezinformezi…. Daca nu stii un lucru nu te pronunta asupra lui.

    • ghici says:

      “Linux “: Este ok ca sistem de operare, dar nu recomand instalarea pe orice device. Motivul, drivere nu sunt pentru toate componentele, astfel device-l nu poti exploata la performantele lui maxime. Ex.: placa video 3D, placa sunet high definition, memoria RAM etc…

  4. It-ist says:

    http://www.emag.ro/placa-de-baza-gigabyte-socket-775-g41m-combo/pd/E3M82BBBM/
    placa de baza soket 775 cu ddr2 … care dupa parerea specialistului nu se mai fabrica

Postaţi un comentariu