Institutul Oncologic Cluj a ajuns în elita europeană

Institutul Oncologic ”Ioan Chiricuță”
Foto: Dan Bodea

Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca (IOCN) a fost acreditat şi a primit denumirea de „Clinical Cancer Center” din partea instituţiei de profil europene, Organisation of European Cancer Institutes (OECI), ceea ce reprezintă o premieră pentru România şi o recunoaştere a faptului că unitatea medicală clujeană este în topul european, fiind totodată şi cel mai estic astfel de institut din Europa acreditat.

Directorul medical al IOCN, conf. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, spune că acreditarea din partea OECI presupune prestarea unei activitaţi medicale la standardele europene în domeniu: „Prin obţinerea acestei denumiri de Clinical Cancer Centre din partea lor înseamnă că, practic, instituţia evaluată îndeplineşte toate standardele cerute de această organizaţie care,la fondare -la fel cum UE a fost fondată de câteva state- , a fost compusă de cele mai puternice centre de cancer din Europa. Suntem la nivel european din acest punct de vedere. OECI a fost fondată de institutele cele mai importante in Franţa, Olanda, Italia, Marea Britanie, Germania, are cerinţe foarte elitiste, ca să spun aşa, astfel încât a trebuit să facem şi noi activ aceste lucruri, unele fiind dificil de implementat în condiţiile legislaţiei naţionale, deoarece în Europa de Vest lucrurile par cel puţin mult mai permisive şi există o varietate şi mai mare de alternative. Acordarea titlului de Clinical Cancer Center este o recunoaştere a standardelor, eforturilor pe care le-a făcut întreg institutul, întreg personalul medical şi administrativ. A fost un efort însemnat”.

Procesul strict de acreditare a durat circa doi ani, dar pregătirea lui a început de mai bine de zece ani: „Institutul este fondat în 1929 de către vizionari, institutul modern în anii 60 a fost refăcut de către prof Ion Chiricuţă, al cărui nume îl şi poartă. Relaţia noastră cu OECI e din 2007-2008, dar se începuse încă din 2001-2002, sub conducerea dlui prof Alexandru Irimie, un proces de regândire a tuturor standardelor şi modalităţilor de management ale bolii canceroase, de implementare a standardelor de calitate ISO. Primul contact cu OECI l-a avut dl conf Cernea, actual prorector, şi director medical la acel moment al institutului nostru. Consecutiv momentului în care am devenit membri cu drepturi depline am organizat, în 2008, 2010 şi 2012 trei conferinţe şi un curs european sub egida OECI şi între anii 2013 şi 2016 am participat voluntar şi neremunerat într-n proiect al OECI numit Benchcan şi care se referă la standardizarea la nivelul centrelor de cancer, standarde de calitate. Am ajuns ca membri să participăm la cest proces de standardizare în interiorul organizaţiei. Consecutiv dlui conf Cernea, relaţia cu OECI a fost preluată de dna prof Ioana Neagoe, care este şi director de cercetare al IOCN. Ea a participat şi la organizarea acestor întâlniri în oraşul nostru. Totul a culminat cu anul 2014, când IOCN celebra 85 de ani de existenţă şi OECI a ales atunci să organizeze şi Zilele oncologice OECI la noi în Cluj şi adunarea generală a organizaţiei”, potrivit lui Patriciu Achimaş.

IOCN se aşează, prin această recunoaştere, la masa celor mai importante centre de cancer din Europa: „În OECI sunt membri, membri afiliaţi şi dintre membri sunt cei care au trecut prin procesul de acreditare respectând toate etapele necesare, respectiv aplicaţie, autoevaluare, evaluare din partea comisiei, un rezultat preliminar, apoi un plan de conformare şi apoi primirea denumirii finale. Dincolo de faptul că stăm la masă cu cele mai importante institute, dincolo de faptul că suntem membri şi dintre membri suntem într-un grup mai restrâns, al celor care au trecut prin procedura de acreditare şi s-au conformat, participăm astfel la diverse proiecte ale OECI şi acest lucru ne va ajuta -dincolo de progresul evident pe care îl facem în îngrijirea pacienţilor noştri şi în pregătirea personalului nostru- la participarea la proiecte viitoare la nivelul UE”.

Criteriile pe baza cărora s-a acordat acreditarea, valabilă timp de cinci ani, ţin în special de calitatea actului medical şi de performanţe în ceea ce priveşte supravieţuirea pacienţilor trataţi, rată similară celor mai bine cotate astfel de centre de cancer europene: „E vorba de o evaluare a activităţii. Ceea ce s-a verificat nemijlocit este actul medical, modul în care echipele multidisciplinare se întrunesc şi hotărăsc managementul pacientului, calitatea îngrijirilor în radioterapie, în chirurgie, în oncologie medicală, rezultatele acestora, respectiv supravieţuirea pacienţilor noştri şi calitatea vieţii pacienţilor noştri. Avem şi un registru de cancer, singurul activ din ţară şi care produce date corecte, publicabile la nivel european. Din ele s-au putut extrage şi rezultatele de supravieţuire, care au fost calculate într-un studiu european şi care arată performanţele institutului nostru. Supravieţuirile obţinute în institut sunt comparabile cu cele din Europa de Vest”.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Petru TUBURLUI says:

    am inernare la i o cluj sectia chirurgie oncologica, cum procedez sa ma internez .
    Programare, telefon ,cu cine iau legatura.

  2. Petru TUBURLUI says:

    am inernare la i o cluj sectia chirurgie oncologica, cum procedez sa ma internez .
    Programare, telefon ,cu cine iau legatura.

Postaţi un comentariu