Concert cu “Trei parale” şi expoziţie interzisă vizitatorilor sub 18 ani în prima zi de Muza Fest
Debut în forţă a Festivalului artelor de la Zalău „Muza Fest”. Prima zi a evenimentului, miercuri, 2 octombrie, a reuşit să capteze atenţia publicului amator de artă din Zalău- şi nu numai – cu două expoziţii de artă plastică, un concert de muzică veche, dar şi cu un inedit moment de performance.
La deschiderea evenimentului de la Zalău a fost prezent, alături de alţi invitaţi, şi consulul Ungariei la Cluj Napoca Zoltan Szucs, care a vorbit despre importanţa schimburilor culturale, dar şi economice, dintre cele două ţări, amintind în acest context de faptul că la sfârşitul acestei săptămâni la Cluj se inaugurează sediul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte din cadrul Universităţii Sapientia, eveniment la care a confirmat participarea însuşi premierul Ungariei, Viktor Orban.
Relaţia artistică dintre Ungaria şi România este reprezentată şi la evenimentul de la Zalău, printr-o expoziţie de artă plastică realizată de artişti din oraşul Debrecen. Printre exponatele aduse la Zalău se numără şi una intitulată „Roşia Montană”, semn că vecinii unguri sunt la curent cu subiectele de top din actualitatea românească.
În prima zi a festivalului a fost vernisată şi expoziţia de grafică aparţinând tânărului artist Adrian Ghiman. Lucrările exprimă viziunea artistului asupra grotescului vieţii cotidiene şi redau, explicit, imagini de un macabru exacerbat, motiv pentru care vizitatorii sunt avertizaţi că ar trebui să aibă minimum 18 ani pentru a putea vedea lucrările fără a fi afectaţi emoţional foarte tare.
Ineditul primei zile a fost asigurat, însă, cu adevărat, de Bandi David, care şi-a făcut o „instalaţie de artă” în beciurile Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, constând intr-un cub de sticlă ce avea în interior un soi de mecanism, un bloc de gheaţă, pe care le-a spart, după câteva minute de „meditaţie”, cu mult nerv, cu ajutorul unui ciocan. Spectatorii au putut afla, astfel, ce înseamnă „performance-ul”, inclus în program fără prea multe explicaţii.
Momentul de relaxare a venit după „sperietura” din beci şi a fost oferit de trupa bucureşteană „Trei Parale”, care a cântat timp de o oră muzică veche autentică, ascultată în mahalalele oraşelor din Moldova şi Muntenia în secolul XIX.
Muza Fest continuă astăzi, joi, 3 octombrie, cu o lansare de carte ce va avea loc de la ora 15.30 la Galeria de Artă „Ioan Sima”. După lansare, acolo va avea loc un concert coral şi un recital vocal-instrumental, iar apoi un workshop de film experimental.