Alpinist amator din Baia Mare, mort în Franţa

sursa foto: xtremsport.ro

Dorel Cora, un băimărean de 30 de ani, a sfârşit tragic într-o staţiune turistică din Franţa. Acesta a căzut duminică, 14 iulie, de la o înălţime de 30 de metri şi a murit, în timp ce escalada singur în parcul Gaillands, o zonă din staţiunea Chamonix (Franţa). În aceeaşi zi au mai murit alţi doi alpinişti. Un polonez a căzut de pe un perete de stâncă şi a fost găsit mort la poalele coridorului Gervasutti, în Mont Blanc du Tacul, iar un danez, care făcea parte dintr-un grup de trei alpinişti, toţi danezi, a căzut de la 300 de metri în sectorul Courtes şi a murit pe loc.

Autorităţile aşteaptă precizări

Tânărul a absolvit unul dintre liceele de elită din Baia Mare şi de mai mulţi ani era stabilit în Franţa, unde muncea. De pe profilul creat pe o pagină de socializare reiese că era pasionat de alpinism, menţionând chiar o revistă de profil ca loc de muncă. Alpinişti băimăreni spun însă că nu era cunoscut în cercurile lor. „Nu am auzit de el. Probabil făcea căţărări la nivel de amatori. Dacă ar fi urcat cu noi pe munte aş fi ţinut minte”, a precizat unul dintre alpinişti maramureşeni.

Vestea că un băimărean s-a stins în mod dramatic a ajuns şi la urechile autorităţilor maramureşene. „Până în acest moment nu am primit nicio solicitare din partea familiei pentru repartiere şi nici de la Ministerul de Externe. Aşteptăm şi noi mai multe precizări”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu