Turda se luptă cu Manchester și Milano pentru cel mai bun plan de mobilitate urbană din Europa

Mobilitate urbană în Turda | Foto: Primăria Turda

Municipiul Turda a fost nominalizat, alături de Milano și aglomerația urbană Manchester, pentru premiile europene SUMP, care recompensează cele mai bune planuri de mobilitate urbană. Competiția se desfășoară la nivelul Uniunii Europene și este organizată de Comisia Europeană.

Orașul de pe Arieș a reușit să impresioneze juriul prin „viziunea clară și inspirațională a planificării”, care include și o strategie financiară bine structurată, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor competiției. Manchester a fost apreciat pentru viziunea progresistă, ambițiile mari și cooperarea exemplară între sectorul privat și cel public. Milano a fost nominalizat datorită nivelului profund de implicare a factorilor interesați, în elaborarea planului de mobilitate urbană.

Primăria Turda a depus spre finanțare proiecte în valoare de 32 de milioane de euro pentru ameliorarea mobilității urbane în municipiu, potrivit unui centralizator consultat de Transilvania Reporter. Astfel, pentru modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată Turda, în zona centrală a orașului, s-a depus un proiect în valoare de 7,816 milioane de euro, pentru zona de vest a orașului – 8,832 milioane de euro, cea de est – 9,863 de milioane de euro, iar zona industrială – 5,485 milioane de euro. 

Bicicletă și autobuz electric, cu un singur card

În fișa de descriere a nominalizării se arată că în aceste planuri de mobilitate urbană au fost introduse sisteme integrate de transport urban ecologic. „Un singur card va permite utilizatorilor să folosească bicicletele, iar apoi să se urce într-un autobuz electric”, se arată în fișă. Sistemul integrat de transport public „verde” este completat cu soluții de parcare inteligentă și utilizare în comun a autovehiculelor (carpooling).

„Scopul este de a reduce utilizarea mașinilor personale, mulțumită unei combinații inteligente a banilor municipalității cu cei proveniți din Fondul European de Dezvoltare Regională, având scopul ca șapte din zece cetățeni să aleagă transportul alternativ”, se arată în descrierea nominalizării. 

Premiile SUMP se vor decerna în 21 martie. Acestea au fost inițiate în 2012 de Comisia Europeană și au fost decernate de cinci ori până acum. Țelul premiilor este de a încuraja autoritățile locale să adopte planuri de mobilitate urbană sustenabilă. 

Anul trecut, orașele nominalizate au fost Bruxelles, Budapesta și Stockholm, iar câștigător a fost desemnat Bruxelles-ul.

Puteți consulta o sinteză a planului de mobilitate urbană al Turdei, aici.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Paul says:

    “care recompensează cele mai bune planuri de mobilitate urbană”
    Adică cine minte mai frumos
    Pai nu e noua rușine să acceptăm aceasta participare?
    Ce ne facem daca o mai și câștigăm ? Gen .. noi cu siguranță avem mai multe planuri decât ceilalți ?
    Nu? Pai stai așa.. domn’ primar, mai pune ceva pe foaie că ăștia nu ne iau în serios.
    Iubesc Turda .. dar noi turdeni încă respiram praf și facem slalom printre gropi.. ?
    Un articol corect se putea dacă era dedicat acestei comisii cu titlul. ” Va faceți de rușine cu aceasta nominalizare” + niste poze cu străzile turdene
    Intr-un fel ne facem reclamă, dar e mi-e mila de cei ce vin cu speranța că Turda e frumoasă

  2. Vasi says:

    Ai dreptate…eu zic sa nu se incerce sa se faca nimic…ca ete na…daca tot e rau, haideti lasam lucrurile asa…

Postaţi un comentariu