Universităţile clujene încep “vânătoarea” de boboci

Foto: Dan Bodea

Un nou episod din „examenul vieții” s-a încheiat în acest weekend, 59, 2% dintre absolvenții de liceu  care s-au prezentat la examenul de Bacalaureat promovându-l. Asta se traduce în limbajul universităților prin mai mulți studenți eligibili pentru a ocupa un loc într-una dintre facultățile lor. Instituțiile de învățământ superior din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari centre universitare ale României, nu anunțăînsă schimbări majore în abordarea sesiunii de admitere 2014-2015, lăsând impresia că rețeta succesului este deja găsită, iar acum mai este un singur lucru de făcut: să vină bobocii.

Mai bine de 80.000 de studenți găzduiește orașul de pe malul Someșului Mic în timpul anului universitar. Aproximativ 65.000 dintre ei sunt studenți la Universitatea Babeș Bolyai (UBB), la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și Universitatea de Medicinăși Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF), acestea fiind trei dintre cele mai căutate universități din Transilvania. Fără multe noutăți ca specializări, dar cu un număr de locuri sensibil mai mare decât anul trecut, acestea au început vânătoarea de bacalaureați, o vânătoare, ce-i drept, cât se poate de pasivăși liniștită.

După trei ani în care „dezastrele” s-au ținut lanț cu procente de promovare ce au alarmat întregul sistem educațional românesc, situația de la examenul de bacalaureat pare să reintre pe un făgaș considerat normal. Numărul celor care au luat medii de cel puțin 6 a crescut cu 3, 8%, iar primele trei județe în topul numărului de promovați sunt aceleaşi: Brăila (74% în 2013, 77, 8% în 2014), Cluj (70, 9% în 2013, 73, 91% în 2014) și Iași  (67, 5% în 2013, 73, 6% în 2014).

Absolvenți mai mulți, locuri mai puține

În mod logic, asta înseamnă mai mult „material” pentru universități însă, spre exemplu, UBB a redus din numărul de locuri pentru sesiunea de admitere aferentă anului universitar 2014-2015. Astfel, în acest an, universitatea care include un număr de 21 de facultăți pune la dispoziție 4.840 de locuri la buget și 9.298 la taxă, în timp ce în anul precedent existau 4.891 de locuri la buget și 9.414 la taxă.

De asemenea, UBB, printr-un ordin al Guvernului, a radiat mai multe specializări, majoritatea fiind de la linia germană, engleză sau învățământ la distanță. Astfel, facultățile de care aceste specializări aparțin nu vor mai putea organiza concursuri de admitere, însă studenții deja înscriși la aceste specilizări își vor putea finaliza studiile.

Ca urmare a deciziei, începând cu 2014, în cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca următoarele specializări vor fi radiate: Facultatea de Fizică – Fizica mediului şi Inginerie medicală, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică – Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba germană), Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale (în limba engleză), Facultatea de Istorie şi Filosofie – Filosofie (în limba germană) şi Istorie (în limba germană), Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei , – Pedagogie (în limba maghiară), Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară), Economia comerţului, turismului şi serviciilor ID (în limba maghiară), Economia firmei (la Sfântu Gheorghe), Economie şi afaceri internaţionale (în limba germană), Economie şi afaceri internaţionale ID (în limba germană), Finanţe şi bănci ID (în limba maghiară) şi Marketing ID (în limba maghiară). De asemenea, față de anul precedent în care UBB avea 60 de locuri speciale pentru studenții de etnie romă, în acest an nu a mai fost alocat nici un loc.

UTCN și UMF rămân pe baricade

Cele două instituții de învățământ au împreună, doar la Cluj, aproximativ 25.000 de studenți. Mai au în comun și lipsa noutăților în ceea ce privește grila de specializări, numărul lor rămânând același ca în anii trecuți.

Astfel, la UTCN sunt disponibile 5.400 de locuri la licență-taxăși 3.200 la buget. Admiterea la specializările din cadrul facultăților UTCN se va face, în continuare, de către comisii, care vor organiza examene scrise și concurs de dosare, în funcție de facultate și specializare.

La UMF, perioada de înscriere este între 14 şi 19 iulie 2014, examenul de admitere urmând să aibă loc în data de 23 iulie. Astfel, pentru Medicină există 291 de locuri la buget, 10 la taxăși 10 pentru studenții care aleg această specilizare ca a doua facultate. La Asistență Medicală Generală sunt 40 de locuri la buget, 47 la taxăși 10 pentru  doua facultate, la Radiologie și Imagistică- 15 la buget, 13 la taxăși 2 pentru a doua facultate, la Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare- 30 la buget, 40 la taxăși 5 la a doua facultate, la Medicină Dentară – 81 la buget și 5 la a doua facultate (nu există locuri la taxă), la tehnică dentară – 30 la buget, 18 la taxăși 2 pentru a doua facultate, la Farmacie – 94 la buget, 69 la taxăși 2 la a doua facultate iar la nutriție și dietetică – 20 la buget, 25 la taxăși 5 la a doua facultate.

Pentru specializările de la UMF, examenul este scris sub formă de grilă, durează două ore și nota de la Bacalaureat nu contează pentru nota finală de admitere.

 

Topul liceelor în funcție de rata de promovare la BAC-2014

 

  1. Liceul „Janos Zsigmond” Cluj-Napoca – 100 % promovabilitate (96, 43% în 2013)
  2. Liceul Teoretic „Avram Iancu” – 100% promovabilitate (100% și în 2013)
  3. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” 100% (99, 17% în 2013).
  4. Transilvania College (5 elevi au dat examenul) 100%  promovabilitate
  5. Liceul particular „Spiru Haret” (un candidat) 100% promovabilitate.
  6. Liceul Teoretic Gheorghe Șincai- 99, 17% promovabilitate (100% în 2013)
  7. Colegiul Național „Emil Racovită” – 98, 73% promovabilitate (un elev a căzut la BAC în 2013)
  8. Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca  – 97, 67% promovabilitate (98, 25% în 2013)
  9. Colegiul Economic Cluj – 97, 60% promovabilitate (75, 36% în 2013)
  10. Liceul Samuel Brassai – 97, 37% promovabilitate (76, 60% în 2013)
  11. Liceul Mihai Viteazu Turda – 97, 30% promovabilitate (97, 78% în 2013)
  12. Liceul Pedagogic – 97, 30% promovabilitate (100% în 2013)
  13. Liceul de Informatică– 97, 30% promovabilitate (87, 84% în 2013)
  14. Liceul Teoretic „Eugen Pora” Cluj – 96, 08 % promovabilitate (94, 59% în 2013)

 

 

USAMV rămâne fără patru specializări

Același ordin al Guvernului a solicitat Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca radierea din grilă a patru specializării. Astfel, începând cu 2014, absolvenții de liceu nu vor mai putea opta pentru Facultatea de Agricultură – Agricultură (Viterbo – Italia), Facultatea de Horticultură – , Horticultură (Viterbo – Italia), Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii – Zootehnie (Viterbo – Italia), toate fiind organizate sub formă de învăţământ la distanţă (ID), şi Facultatea de Medicină Veterinară – specilizarea Controlul şi securitatea produselor alimentare.

 

75 de locuri finanțate de EBS și Porsche la UBB

MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG şi EBS Romania S.A  vor finanţa înfiinţarea unei linii de studiu în limba germană cu specializarea “informatică” la Universitatea Babeş-Bolyai. Admiterea va avea loc în luna iulie, fiind disponibile 75 de locuri, după ce inițial fuseseră anunțate doar 30. Contractul de colaborare a fost semnat în data de 5 martie 2014 și presupune finanţarea primului program de studiu, specializarea informatică, cu limba de predare germană, din cadrul Facultăţii de Matematicăşi Informatică al UBB.

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu