Românii care au inventat elicopterul

Paul Cornu a inventat primul elicopter din dorinţa de a câştiga un concurs, care avea ca premiu suma de 50.000 de franci. A câştigat concursul şi a demonstrat că zborul vertical este posibil. Din păcate, încercările sale ulterioare nu au mai avut succes, deoarece nimeni nu a vrut să investească în construcţiile sale. Cornu şi-a continuat viaţa în atelierul său, inventând şi construind alte dispozitive, şi a murit în 1944, când casa lui a fost bombardată, în timpul debarcării din Normandia, în al doilea Război Mondial.

Știaţi că elicopterul a fost inventat de inginerul francez Paul Cornu? Acesta a reuşit, pe 13 noiembrie 1907, primul zbor din lume cu un elicopter, ce cântărea 260 de kilograme şi s-a menţinut în aer timp de 20 de secunde, la o înălţime de 30 de centimetri deasupra Pământului, după care s-a prăbuşit.

Acesta este unul dintre puţinele texte în limba română pe care le poţi descoperi la o primă căutare pe vastul şi atotştiutorul internet, dacă scrii ”Paul Cornu”. În limba engleză sau franceză, informaţiile sunt mai multe, dar toate sunt despre ”inventatorul francez” Paul Cornu.
Cine a fost Paul Cornu şi de ce numele său nu ne sună franţuzesc? De ce nu ştim mai multe despre el, dacă a reuşit un lucru atât de extraordinar? Şi ce a făcut, mai exact?

Primele succese

Paul Cornu şi-a înscris numele în galeria inventatorilor care au contribuit la dezvoltarea elicopterului, aşa cum îl ştim noi azi, fiind convins că acest aparat ar fi mult mai util decât avionul.

Paul Cornu s-a născut pe 15 iunie 1881, în Glos la Ferriere, Franţa, într-o familie cu 13 copii şi cu origini româneşti – chiar dacă mai toate sursele îl menţionează ca “inginer francez”. Tatăl avea o companie de transport, iar Paul a început să îl ajute cu afacerea încă din copilărie, în condiţiile în care toţi fraţii munceau ca să contribuie la bunăstarea familiei. Şi tatăl avea multe idei creative, dar şi-a dat seama imediat că fiul îl întrecea cu mult, atât în ceea ce priveşte talentul la desen, cât şi ideile originale. Nu doar că i-a încurajat aceste talente, dar şi-a schimbat total afacerea, într-un atelier de biciclete şi tot felul de mecanisme – terenul perfect pe care Paul a putut să îşi dezvolte primele invenţii.

La vârsta de 24 de ani, Paul Cornu a realizat un model iniţial de elicopter, care cântărea 13 kilograme şi avea două rotoare, aşezate de o parte şi de alta a cadrului de metal care adăpostea un motor minuscul, de doi cai putere. El a şi făcut o demonstraţie cu acest model, în faţa mai multor curioşi, iar aparatul a făcut câteva ture prin aer, ceea ce l-a convins pe Cornu că era pe drumul cel bun.

Elicopterul construit de Paul Cornu avea un motor Antoinette de 24 de cai putere şi cântărea 203 kilograme.

Elicopterul construit de Paul Cornu avea un motor Antoinette de 24 de cai putere şi cântărea 203 kilograme.

“Bicicleta zburătoare”

După primele experimente reuşite, Paul Cornu a căpătat încredere, astfel că a început, în 1906, să construiască un aparat de zbor mai mare, finanţat din donaţiile celor care îl susţineau. Lucra singur, astfel că lucrările înaintau greu, iar elicopterul a fost gata abia în 1907. Avea un cadru în formă de V şi un motor Antoinette de 24 CP, plus un loc pentru pilot. În total, elicopterul cântărea 260 de kilograme (cu tot cu pilot), ceea ce s-a dovedit prea mult pentru puterea mică a motorului. Nici cureaua de transmisie nu funcţiona aşa cum ar fi vrut inventatorul; era lungă de 22 de metri şi ar fi trebuit să lege motorul de cei doi scripeţi care susţineau elicele, situate de o parte şi de alta a structurii.

Cu toate acestea, Paul Cornu a rămas în istorie pentru că a reuşit să se ridice în aer cu aparatul său imperfect, pe 13 noiembrie 1907. S-a ridicat doar 30 de centimetri de la pământ şi a rămas în aer doar 20 de secunde, dar a fost pentru prima dată când se ridica în aer un elicopter, condus şi controlat de un pilot.

Răuvoitorii l-au ironizat pe inventator şi i-au numit aparatul “bicicletă zburătoare”, făcând aluzie la afacerea familiei – atelierul de confecţionat şi reparat biciclete. Corpul maşinăriei construite de Cornu semăna, într-adevăr, cu o cabrioletă cu patru roţi, astfel că ironia le-a fost la îndemână. În ciuda tuturor, Paul Cornu şi-a câştigat locul în rândul pionierilor aviaţiei.

Istoria elicopterului

Istoria elicopterului începuse, de fapt, mult mai devreme, la începutul anilor 1480, când Leonardo da Vinci a desenat o maşinărie care a fost descrisă ca un “şurub aerian”. Notiţele sale arată că da Vinci a construit mai multe modele de dimensiuni reduse, dar aparatele sale se roteau deodată cu rotorul, problemă pe care nu a reuşit saă o rezolve. Odată cu trecerea anilor şi cu progresul ştiinţei, inventatorii au continuat să încerce să dezvolte un aparat capabil să zboare pe verticală. Mulţi, însă, au mers pe o idee a chinezilor, care construiau pentru copiii lor nişte jucării din bambus, care zburau ca şi elicopterele, încă din secolul al IV-lea î.e.n. “Elicopterul” din bambus funcţiona prin rotirea unui băţ, ataşat la o elice. Rotirea crea portanţa, iar jucăriile zburau în momentul în care erau eliberate.

În 1754, rusul Mikhail Lomonosov a dezvoltat un model de mici dimensiuni, coaxial, realizat după modelul chinezesc, dar operat cu ajutorul unui dispozitiv cu arc, pe care l-a prezentat la Academia de Ştiinţe din Rusia.
Gustave de Ponton d’Amecourt, un inventator francez, a prezentat un model de elicopter de mici dimensiuni, operat cu puterea aburului. El a folosit pentru prima dată aluminiul în construcţia aparatului, dar acesta nu s-a ridicat în aer. Oricum, inventatorul a lăsat denumirea de “elicopter”, pe care el a creat-o pentru a descrie zborul pe verticală.

Elicopterul este un aparat de zbor motorizat cu aripă rotativă,   care îi permite decolarea şi aterizarea pe verticală; mişcarea şi susţinerea sunt asigurate de una sau mai multe elice,   care se rotesc în jurul unor axe verticale. Elicopterul are avantajul că poate ateriza pe un spaţiu mic,   spre deosebire de alte aparate de zbor,   şi că poate fi menţinut în aer,   într-un punct fix.

Elicopterul este un aparat de zbor motorizat cu aripă rotativă, care îi permite decolarea şi aterizarea pe verticală; mişcarea şi susţinerea sunt asigurate de una sau mai multe elice, care se rotesc în jurul unor axe verticale. Elicopterul are avantajul că poate ateriza pe un spaţiu mic, spre deosebire de alte aparate de zbor, şi că poate fi menţinut în aer, într-un punct fix.

Drumul până la primul aparat funcţional

Jan Bahyl, un inventator slovac, a adaptat motorul cu combustie internă pentru elicopterul său, care s-a ridicat la 0, 5 metri de sol în 1901. Pe 5 mai 1905, elicopterul său a atins o altitudine de patru metri şi a zburat mai mult de 1500 de metri – dar fără pilot.
În 1906, doi fraţi francezi, Jacques şi Louis Breguet, au început sa experimenteze aripile pentru elicoptere, iar în 1907, au reuşit să construiască aparatul de zbor “Gyroplane No.1, care s-a ridicat la 0, 6 metri şi a rămas în aer timp de un minut. Aparatul era, însă, extrem de instabil; “Gyroplane No.1” a fost considerat primul aparat de zbor controlat de om, dar nu avea un zbor liber şi independent.

Apoi a venit Paul Cornu, care a proiectat şi a construit elicopterul cu doua rotoare, care l-a ridicat pe inventator în aer timp de 20 de secunde. Deşi acest zbor nu l-a întrecut pe cel al aparatului “Gyroplane No.1”, este considerat ca fiind primul zbor cu adevărat liber cu un pilot.

Au urmat apoi inventatorii Raul Pateras-Pescara de Castellucio, Etienne Oehmichen, George de Bothezat (Gheorghe Botezatu, tot un român), Albert Gills von Baumhauer, Arthur M. Young, Oszkar Asboth, Corradino D’Ascanio, Boris N. Yuriev, Alexei M. Cheremukhin şi Nicolas Florine, care au proiectat şi au construit modele ce au contribuit, fiecare, la dezvoltarea elicopterului funcţional.

Toţi s-au lovit de aceeaşi problemă: găsirea unui motor care să poată învârti o elice suficient de rapid pentru a crea „portanţa” sau forţa verticală, care să ridice aparatul de la sol.

Un aparat practic a fost creat abia în anii 1930, de Igor Sikorsky, al cărui nume a devenit sinonim cu elicopterele.

“Părintele” elicopterului modern

Igor Sikorsky s-a născut la Kiev, pe 25 mai 1889, şi a manifestat un interes major pentru aeronautică, încă din copilărie. El a fost încurajat în pasiunea sa, astfel a primit o educaţie în domeniu, studiind în Germania, apoi la Paris. Începuse deja să îşi imagineze construirea unui elicopter practic, cumpărând, când se afla la Paris, un motor de 25 de cai putere pentru acţionarea modelului cu o singură elice pe care-l proiectase. Invenţia lui avea, însă, aceeaşi problemă de care se tot loviseră înainte ceilalţi inventatori: motorul nu era suficient de puternic pentru a furniza forţa verticală necesară ridicării aparatului de la sol.

elicopter

Sikorsky şi-a întrerupt experimentele pentru o vreme, proiectând în schimb diferite aeronave cu aripi fixe, printre care şi avioane militare pentru armata Imperiului rus. Apoi, în 1919, a părăsit Franţa şi a ajuns în America, unde a continuat pe aceeaşi linie. Abia în anii 1930 s-a întors la visul său, iar în 1939 a reuşit să dezvolte mica elice anticuplu instalată în vârful cozii, care a dus, în sfârşit, la un aparat complet funcţional, stabil şi uşor de manevrat.

Cum a fost creat şi dezvoltat elicopterul

Tocmai avantajele elicopterului faţă de avion, respectiv capacitatea de a decola şi de a ateriza în spaţii limitate, au îngreunat dezvoltarea sa, deoarece, din punct de vedere tehnic, a fost nevoie de câteva soluţii ingenioase, care au fost create în timp, în urma eforturilor mai multor inventatori.

schita Da Vinci

Schița Da Vinci

Iată reperele importante din dezvoltarea elicopterului, aşa cum îl ştim noi azi:

– Secolul IV î.e.n.: Chinezii construiau, pentru copii, jucării care zburau asemenea unui elicopter.
– 1486: Leonardo da Vinci proiectează o “maşină zburătoare”, cu elice, pornind de la principiul “şurubului lui Arhimede” – un dispozitiv cu o lamă rotativă, plasată în interiorul unui cilindru şi care, în antichitate, se folosea pentru scoaterea apei din fântâni, pentru irigaţii. “Maşinăria” a rămas, însă, în faza de proiect.
– 1863, Paris: a fost creată “Societatea pentru încurajarea locomoţiei aeriene, cu aparate mai grele decat aerul”, care avea ca principal obiectiv construirea unui elicopter. În acest context a apărut, pentru prima dată, termenul “elicopter”: din grecescul “helikos” (“elice”) şi “pteron” (“aripă”). Termenul a fost propus de un membru al acestei societăţi, Gustave Ponton d’Amecourt.
– 1907, 13 noiembrie: Paul Cornu reuşeşte primul zbor liber, fără intervenţia altor mijloace de susţinere a aparatului, din exterior.
– 1922: inginerul român George Bothezat (Gheorghe Botezat, născut în Basarabia şi emigrat în America) realiza un zbor de 1 minut şi 42 de secunde, timp în care s-a ridicat la 1, 8 metri înălţime, cu un elicopter cu patru rotoare.
– 1924: inginerul francez Etienne Oehmichen, cu un elicopter dotat cu patru elice de susţinere şi opt elice de direcţie, a parcurs o distanţă de un kilometru, în cerc.
– În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, modelele W-5, W-6, în Marea Britanie, şi VS-300, în SUA, au devenit primele elicoptere militare capabile să transporte o încărcătură de 500 de kilograme, la o viteză medie de 100 km/oră.
– 1946: a fost autorizat primul elicopter pentru zborurile comerciale, aparţinând Administraţiei Civile Americane – un aparat Sikorsky S51, cu patru locuri şi cu un singur rotor.

Pionieri şi inventatori români, în lista celor care au dezvoltat elicopterul

Oszkar Asboth

Între numele inventatorilor care au avut o contribuţie la dezvoltarea elicopterului îl găsim şi pe Oszkar Asboth, primul care a reuşit să construiască un aparat de zbor capabil să se ridice în aer pe verticală. Reuşita lui a fost înregistrată pe 9 septembrie 1928, când primul elicopter funcţional din istoria aviaţiei s-a ridicat la o înălţime de 10 metri, unde a staţionat timp de 10 minute.

Puţină lume ştie, însă, că şi Asboth este originar din România. El s-a născut la Pâncota, în judeţul Arad, pe 31 martie 1891, şi tot acolo şi-a făcut studiile. Primul său aparat de zbor a fost un fel de zmeu mai complex, pe care l-a înălţat tractându-l cu o motocicletă. A dezvoltat apoi un model inovator de avion cu motor şi stabilizator, fiind premiat la o competiţie organizată de Ministerul Austro-ungar al Apărării. Aşa a intrat în atenţia specialiştilor în aviaţie, fiind invitat să colaboreze cu cercetători maghiari, austrieci şi germani.

În timpul Primului Război Mondial, a fost înrolat în armata austro-ungară şi a fost repartizat la o fabrică de avioane, ajungând să conducă departamentul de manufacturare a elicelor. După război, şi-a continuat munca în Ungaria, iar în 1928 a intrat în istorie cu elicopterul său, AH-1 (Asboth-Helikopter 1).

Gheorghe Botezatu

Gheorghe Botezatu s-a născut în Basarabia, pe 7 iunie 1882, şi a studiat la Chişinău, apoi la Iaşi, Harkov şi Berlin. În 1911 a ajuns în Franţa, unde şi-a luat doctoratul la Sorbona, cu teza “Étude de la stabilité de l’aéroplane”, fiind recunoscut ca primul om care a făcut un astfel de studiu în domeniul aviaţiei.

A plecat în Statele Unite ale Americii, unde a devenit director al Laboratorului de Aerodinamică şi profesor la Universitatea din Dayton, Ohio. Ulterior, a semnat un contract cu Armata SUA, prin care se angaja să construiască unul dintre cele mai mari elicoptere ale timpului, pentru suma de 10.000 de dolari anual. Elicopterul a fost denumit “Caracatiţa zburătoare” şi a zburat de mai multe ori la altitudine mică şi pe distanţe scurte, pentru prima dată în 18 decembrie 1922 (două minute la 1, 8 metri) şi 23 ianuarie 1923 (la 1, 2 metri şi 1, 8 metri cu doi pasageri la bord).

“Caracatiţa zburătoare” avea patru elice, fiecare având şase pale cu un diametru de 8, 1 metri şi avea 1.678 kilograme. Muzeul Naţional al Aerului şi al Spaţiului din Washington expune şi astăzi părţi din elicopterul lui Botezatu.

Grigore Brişcu

Grigore Brişcu este un alt român care a adus o contribuţie la construirea elicopterului modern; născut la Bârlad, în 1884, el a fost primul inginer care a început să studieze şi să dezvolte, în 1909, variaţia ciclică a pasului palelor rotorului portant, ca soluţie pentru asigurarea zborului orizontal, a stabilităţii şi a pilotării elicopterelor. El a inventat un prototip cu toate caracteristicile elicopterului: deplasare orizontală, verticală, laterală şi oprire la punct fix. “Aerobrişca” lui avea două elice coaxiale şi contrarotative şi un platou pentru variaţia ciclică a pasului elicei.


Publicitate

Postaţi un comentariu