Cluj 2.0, un „oraş” în continuă creştere

Foto: Dan Bodea

Clujul şi-a câştigat în ultimii ani un loc onorabil pe harta centrelor în care IT-ul este la loc de cinste, aşa că nu sunt deloc surprinzătoare comparaţiile tot mai dese care se fac între oraşul nostru şi celebrul Silicon Valley din America. Unde am ajuns însă în acest proces de dezvoltare accelerată a domeniului IT şi cât se va mai menţine boomul, rămâne de văzut.

Cert este că în Cluj la ora actuală sunt sute de firme de profil cu un număr total de specialişti care depăşeşte cifra impresionantă de 15.000. Nu e de mirare deci faptul că au sedii aici principalele companii IT din străinătate, că tinerii din domeniu îşi pun pe picioare propriile firme şi nici că autorităţile locale au dat drumul unor proiecte care să susţină acest trend crescător. Este vorba despre Cluj Innovation City, cel mai important proiect al Clusterului IT Cluj, proiect care presupune crearea unor institute de cercetare, a unor incubatoare de afaceri, a unor laboratoare și, în general a infrastructurii necesare cercetării, la care se adaugă un cartier de locuințe, cu hoteluri și magazine, totul întinzându-se pe circa 200 de hectare.

Piaţa IT clujeană cunoaşte o dinamică extraordinară în ultimii ani. O recunosc angajatorii şi recrutatorii din domeniu, care spun că această dezvoltare va continua şi în următorii ani. Dar dacă cineva crede că această dezvoltare a apărut din nimic se înşeală. Şcoala informatică de la Cluj are o tradiţie de zeci de ani. În anii ’60 cercetătorii de la Institutul de Tehnică de Calcul au făcut unul dintre primele calculatoare din România, numit „Dacic”. Un alt succes al clujenilor a fost apoi în anii ’80, „PRAE 1000”, primul Personal Computer (PC) din România. La începutul anilor ’90, foarte mulţi din specialiştii în informatică au ales să plece în alte ţări, iar valoarea lor a devenit recunoscută chiar şi peste Ocean.

Cei rămaşi în ţară au început încet să se orienteze pe piaţa IT în creştere şi şi-au făcut şi propriile firme. Iar din 2000 încoace numărul firmelor străine din domeniul IT care s-au orientat să îşi deschidă birouri sau măcar să aibă colaborări cu Clujul a crescut continuu. Aşa că, în prezent, în Cluj există sute de firme IT cu mii de angajați, majoritatea lucrând însă pe proiecte pentru firme din străinătate. Ceea ce poate fi chiar şi punctul slab al pieţei de IT clujene în viitor, care, cred specialiştii, trebuie să se orienteze dinspre outsourcingul IT către piaţa românească, către piaţa locală.

O piaţă cu adevărat dinamică

Numeroşii angajatori din domeniu recunosc la unison că piaţa IT din Cluj este una dinamică. „Piaţa de IT din Cluj îşi trăieşte tinereţea, este la un moment în care îşi caută viitorul. Are o notă dinamică, însă se simt încă influenţe specifice culturii locale, cu o uşoară notă de conservatorism, ce caracterizează atât companiile, dar mai ales specialiştii care activează pe această piaţă. Cred că Clujul are două ingrediente diferenţiatoare: multiculturalitatea şi relaţia investiţie/profit”, spune Andrei Pantelimon, reprezentant Thomsons. „Piaţa de IT din Cluj este una extrem de dinamică, există numeroase companii de profil şi diverşi investitori, drept urmare concurenţa este destul de mare. Pentru a fi competitive, companiile trebuie să vină cu proiecte complexe şi provocatoare, tehnologii noi, platforme moderne de lucru şi pachete de beneficii atractive”, explică şi Alina Nastace, EMEA Talent Acquisition Consultant la Hewlett-Packard. „Piața IT din Cluj este foarte dinamică și diversă. Ea cuprinde atât servicii de outsourcing și nearshoring cât și dezvoltare de produse proprii. Se observă un trend în creștere al inițiativelor de startup unde găsim o diversitate și mai mare de domenii, surse de finanțare și planuri de afaceri.  Ne aflăm încă într-o fază de evoluție rapidă, în care multe firme experimentează cu abordări și domenii variate”, Andrei Dragomir, director IT and Operations în cadrul Yardi România.

Angajatorii sunt atraşi de pregătirea bună a tinerilor clujeni şi spun că universităţile clujene joacă un rol decisiv în dezvoltarea pieţei de IT. Tocmai de aceea majoritatea companiilor au dezvoltat parteneriate cu instituţiile de învăţământ superior. „Există două prestigioase universităţi care asigură un pool mare de studenţi bine pregătiţi şi gata să intre în câmpul muncii, iar candidaţii cu senioritate sunt foarte buni tehnici şi pot să acopere proiecte de diverse complexităţi atât pentru piaţa europeană, cât şi pe cea internaţională. Totodată, cunoaşterea foarte bine a mai multor limbi străine poate facilita accesul investitorilor străini, în special în zona de outsourcing”, spune Alina Nastace.

„Cunoștintele ridicate de limbă engleză, cultura apropiată de cea vestica și un nivel ridicat de expertiză tehnică îi recomandă pe specialiștii din Cluj pentru proiecte IT dificile cu nevoi complexe și piețe de desfacere internaționale. Un alt factor deloc neglijabil este disponibilitatea Internetului de mare viteză la prețuri accesibile”, precizează Andrei Dragomir, director IT and Operations în cadrul Yardi România.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Bombă cu ceas

Aceasta nu înseamnă însă că totul este roz. „Numărul absolvenţilor creşte, calitatea lor însă scade, motiv pentru care companiile ar trebui să investească în educaţie. Piaţa poate creşte, potenţial există, pericolul este însă, saturarea, accentuarea lipsei resurselor ce ar duce la costuri salariale artificiale şi implicit lipsa de competivitate din punct de vedere al costurilor operaţionale”, afirma Andrei Pantelimon. „O bombă cu ceas în industria IT din România este lipsa de interes în ceea ce priveşte învăţarea continuă şi dezvoltarea personală şi profesională susţinută. Din păcate, datorită numărului redus de resurse disponibile faţă de cererea crescută, specialiştii din industria IT sunt curtaţi şi presiunea existentă pe piaţă scade gradul de interes pentru dezvoltare continuă, precum şi nivelul de calitate al cunoştinţelor candidatilor”, explică Adina Dragoş, HR Manager la ISDC România.

Între provocările acestei pieţe, toţi angajatorii pun la loc de frunte concurenţa acerbă care există între numeroasele firme care activează în acest domeniu. Ceea ce dă bătăi serioase de cap firmelor de recrutare. „Procesele de recrutare în zona IT sunt procese mai complexe, în principal datorită faptului că, în prezent, cererea de personal IT este mult mai mare faţă de oferta din piaţă. Recruterii sunt într-o continuă căutare de noi modalităţi de atragere şi abordare a candidaţilor, diferite de cele clasice şi menite să atragă atenţia specialiştilor. Eforturile sunt cu atât mai mari cu cât, candidaţii de pe aceste profile sunt pasivi şi nu reacţionează la campanii clasice de recrutare”, crede, Alina Metes, Consultant Resurse Umane la Lugera.

Posturi pe alese

Dat fiind că cererea este mai mare decât oferta, candidaţii pot alege dintr-o mulţime de posturi. „Cei mai căutaţi sunt dezvoltatorii de software, în special pe Java, Javascript, HTML sau .NET, testerii de aplicaţii, în special pe testare automată. Dificil de ocupat sunt posturile care, pe lângă competenţe de IT, necesită şi competenţe de limbă, alta decât limba engleză”, spune Alina Metes. „Poziţiile oferite în cadrul acestui Târg de cariere în IT sunt de Developeri cu experienţă în .Net pentru 2 dintre cele mai de amploare proiecte din ISDC. Studenţii şi tinerii absolvenţi aleg compania ISDC pentru mediul accelerat de învăţare. Prin programul nostru anual de Internship, atragem peste 20 de tineri talentaţi”, afirmă Adina Dragoş.  „Căutam persoane cu experiență pe pozițiile de Product Owner, Scrum Master, .NET Developer, Backend Developer, dar și proaspeti absolvenți pe poziții de Junior Developer sau Business Analyst. Pe lângă un salariu competitiv, oferim angajaților nostri asigurări medicale și de viață private, programe de training și condiții de muncă excelente”, spune Andrei Dragomir, director IT and Operations în cadrul Yardi România.

Nu e de mirare că domeniul atrage tinerii, pentru că salariile sunt pe măsură. „Pentru o poziţie de debut, cu studii universitare încheiate pe profil IT, salariile sunt de aproximativ 500 euro. Pentru middle, valoarea creşte undeva către 1500 – 2000 euro, iar un senior poate ajunge la un venit cuprins între 2000 – 3000 euro sau chiar mai mult”, spune Alina Metes. Dar banii nu sunt totul, aşa că salariul este completat cu pachete de beneficii, de la traininguri oferite de companie, la programul flexibil sau posibilitatea de a lucra de acasă.

Cum recrutezi candidatul perfect

A obţine candidatul „perfect” pentru un post nu e o treabă deloc uşoară ne explică Laura Chilom, PR Executive la eJobs Group. „Recrutarea online vine în sprijinul angajatorilor prin servicii disponibile 24h din 24 h, atât pe device-urile clasice, cât şi pe cele mobile, prin aplicaţii dedicate, acces nelimitat la cea mai relevantă baza de CV-uri din România (aproape 3.000.000 de CV-uri pe eJobs.ro, adică aprox. 50% din populaţia activă a ţării) şi consolidarea brandului de angajator în randul candidaţilor”.

Specialistul Alina Metes de la Lugera crede că cel mai eficient este mixul de canale utilizat. „Recrutarea online reprezintă, cu siguranţă, metoda ideală de recrutare, pentru că ai acces facil la profile extreme de variate, pornind de la poziţii entry level, specialist şi până la top management. Avantajele sunt multiple: timp, costuri mai mici de promovare, răspândire facilă a informaţiei, posibilitatea de filtrare rapidă a acestora etc. În schimb, când vorbim de recrutarea offline, aceasta devine cea mai eficientă în recrutarea de poziţii blue-collar. Metoda cea mai eficientă de recrutare presupune însă integrarea unui mix de canale”, spune aceasta. Iar succesul unui CV stă în detalii. „Este foarte important pentru un recruiter să regăsească pe un CV toate tehnologiile şi limbajele de programare cunoscute. Un plus ar mai fi descrierea specificului proiectelor pe care candidatul a fost implicat”, adaugă consultantul în Resurse Umane.

Cert este că recruterii trebuie să facă o selecţie foarte riguroasă pentru a potrivi cât mai bine aşteptările angajaţilor cu competenţele candidaţilor. „Majoritatea angajatorilor caută candidaţi cu specializări foarte exacte, uneori chiar de nişă, în vederea realizării de aplicaţii, programe sau pentru dezvoltarea anumitor platforme online. În egală măsură, companiile caută candidaţi implicaţi, responsabili, la curent cu tehnologiile de ultima oră, şi care, pentru anumite funcţii, pot dovedi abilităţi de leadeship. În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 300 de joburi în IT”, explică Laura Chilom, eJobs Group.

Distribuie:

Postaţi un comentariu