Mediul de afaceri clujean, la dezbaterea despre Cluj 2015 Capitala Europeană a Tineretului: “Cluj-Napoca nu funcţionează ca oraş turistic!”

Foto: Dan Bodea

Deşi anul 2015, anul în care Cluj-Napoca a fost desemnat Capitală Europeană a Tineretului,  ar trebui să însemne un salt semnificativ în bugetele firmelor, mediul de afaceri clujean consideră că fără evenimente cu target internaţional oraşul nu are de unde să atragă turişti. Mai mult, antreprenorii clujeni sunt de părere că oraşul ar avea mari probleme în momentul în care ar trebui să primească un număr mare de vizitatori, deoarece infrastructura nu poate susţine o afluenţă de sute de mii de turişti dacă aceştia s-ar gândisă viziteze oraşul în aceeaşi perioadă.

“Cluj-Napoca nu funcţionează ca oraş turistic”,  aceasta a fost una dintre concluziile care au fost luate la sfârşitul celor două ore de discuţii care au avut loc între o parte dintre antreprenorii clujeni, reprezentanţii a mai multor ONG-uri, reprezentanţi ai proiectului Cluj 2015 Capitala Europeană a Tineretului şi reprezentanţi ai administraţiei locale. Evenimentul care a avut loc în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca a fost organizat de Liga Întreprinzătorului Român şi Clujul Elitelor şi Valorilor.

La dezbaterea organizată joi la Cluj au participat, printre alţii, profesorul şi omul de afaceri clujean Horea Dan, coordonatorul proiectului România Verde, Augustin Dănilă, specialistul în marketing şi reprezentant al Salinei Turda,   Adrian Soporan, iniţiatorul Cluster Taxi Cluj, Paul Solomon, reprezentantul Asociaţiei „Romania – your lifetime experience“, Alexandru Solomon,   reprezentanta Voluntari pentru Idei și Proiecte Cluj, Oana Taloş, fotograful Cosmin Ignat, consilierul local Ioan Bâldea, coordonatoarea  departamentului de comunicare al proiectului Cluj-Napoca 2015 Capitală Europeană a Tineretului, Diana Apan, inginerul Mircea Hoţoleanu din partea companiei Emerson, antreprenorul Ramon Moldoveanu.

“Ne aşteptam ca la sfârşit de lună noiembrie să existe deja un calendar al evenimentelor Capitalei Europene a Tineretului”

Deşi Federaţia Share a prezentat în luna noiembrie noua poziționare strategică a proiectului Cluj-Napoca 2015, Capitală Europeană a Tineretului, respectiv strategia de brand şi noua identitate vizuală, mulţi antreprenori clujeni sau reprezentanţi ai ONG-urilor nici nu au auzit de existenţa unui proiect pentru ceea ce va însemna Capitala Europeană de Tineret.  “Ne aşteptam ca la sfârşit de lună noiembrie să existe deja un calendar al Capitalei Europene a Tineretului. Dacă am putea concentra turiştii pe care îi avem la Salina Turda,  în Cluj, ar fi extraordinar. Trebuie să vedem cum facem cu turiştii şi cu tinerii să îi ţinem cât mai mult în Cluj şi pentru asta ar trebui ca oraşul să fie mult mai mult vizibil în social media. Nu are rost să printăm pliante la nesfârşit pe care nu le vede nimeni”, a propus Adrian Soporan, reprezentant al Salinei Turda. Inginerul Horea Dan a venit cu propunerea de a se construi în Cluj un parc de distracţii care să atragă turişti şi să fie create campusuri adevărate pentru cei 130.000 de studenţi din Cluj. “Trebuie pornit de la nevoile tinerilor şi de la părerile lor”, a precizat Horea Dan.

“Degeaba facem tunel al groazei în pădurea Hoia dacă nu ştim să ajungem acolo”

O propunere interesantă de proiect care a avut ecou în rândul celor prezenţi la întâlnire, a venit din partea Asociaţiei „Romania – your lifetime experience“. Reprezentantul acesteia, Alexandru Surducan, a făcut referire la proiectul Hoia-Baciu care ar putea prezenta interes pentru turiştii străini. “Încercăm să oferim o experienţă autentică a locului şi ne dorim să mergem şi pe partea comercială a lucrurilor. Momentan mergem în pădure, de obicei noaptea şi încercăm să vedem diferite fenomene. Turştii îşi doresc însă mai mult şi vrem să dezvoltăm această distracţie în mod organizat, să avem scenarii, poate actori”, a precizat Alexandru Surducan. Referitor la acest proiect, reprezentantul Salinei Turda a declarat că transformarea pădurii Hoia-Baciu într-un tunel al groazei ar fi o soluţie pentru atragerea turştilor străini. “Până atunci însă realizaţi hărţi turistice cu zona Clujului, organizaţi mai multe centre de informare turistică în municipiu şi amplasaţi indicatoare turistice cu toate limbile Babilonului. Degeaba facem tunel al groazei în pădurea Hoia dacă nu ştim să ajungem acolo”, a spus Adrian Soporan, adăugând că până în acest moment, anul acesta, Salina Turda a primit vizita a 400.000 de turişti.

Fotograful Cosmin Igant a insistat asupra promovării evenimentelor care vor avea loc în 2015, remarcând că încă ne aflăm în situaţia de a nu avea un calendar al lor. “În acest moment nu există o informare corespunzătoare a publicului cu privire la ce înseamnă Capitala Tineretului, nu avem un calup muzical, nu vezi bucurie în rândul tineretului, studenţii nu sunt stimulaţi să facă voluntariat, nu este făcut un calendar de evenimente. E foarte important ca primarul să facă o conştientizare a ceea ce înseamnă titlul de Capitală a Tineretului, să dea o direcţie cetăţenilor. Ca şi promovare aş propune realizarea unui paşaport de Cluj pe care să se poată obţine vize în diferite localuri”, a declarat Cosmin Ignat.

“Fără evenimente cu target internaţional nu avem cum să atragem turişti”

Consilierul local Ioan Bâldea a făcut precizarea că Federaţia Share, cea care coordonează proiectul Capitalei dei Tineret ar urma să anunţe Calendarul Evenimenteor de anul viitor după data de 10 decembrie. “Susţinerea mediului de afaceri din Cluj nu vine din simplă pasiunea. Ea vine dacă firmele îşi găsesc un interes. Nimeni nu investeşte bani şi în final să primească doar un zâmbet. Primăria reacţionează dacă există propuneri bine fundamentate. Nu cred că vom avea milioane de turişti. Cred că vom avea poate un număr triplu de turişti. Dacă la ora actuală vorbim de 250.000 de turişti anual, în 2015 am fi bucuroşi să avem 700.000. Nu văd de unde să vină turişti neavând deocamdată evenimente cu target în zona internaţională. Poate după 2010 Federaţia Share va prezenta o listă de evenimente şi ne vor da pe spate”, a precizat Ioan Bâldea. Diana Apan,  coordonatoarea departamentului de comunicare al proiectului Cluj-Napoca 2015 Capitală Europeană a Tineretului, a făcut referire la greşeala de a se compara titlul de Capitală a Tineretului cu cel de Capitală Culturală. “Vom fi a şaptea capitală a tineretului şi titlul nu vine cu fonduri, ci este doar o carte de vizită. Noi încercăm în continuare să obţinem sprijin local, sprijin din mediul privat, dar şi guvernamental”, a declarat Diana Apan.

Un alt proiect interesant a fost propus de organizaţia Erasmus Student Network Cluj-Napoca. Proiectul Tram Café ar presupune prezenţa unei cafenele într-unul din tramvaiele care circulă în oraş,  iar “localul” să fie coordonat de voluntari şi de studenţi străini. “Ne dorim să implicăm în proiect şi artişti care să coloreze tramvaiul astfel încât să atragă turişti, iar serviciile de tip cafenea pe care le oferim în tramvai să fie gratuite”, a precizat reprezentanta Erasmus Student Network Cluj-Napoca, Tünde Vass.

Distribuie:

Postaţi un comentariu