Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti, sedusă şi abandonată

Foto: Dan Bodea

Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti. Sub diferite forme, proiectul a tot fost analizat vreme de vreo 40 de ani, de vreo 20 de ani încoace s-au făcut mai multe lucruri, iar în ultimii vreo 7 ani chiar se părea că se apasă mai bine pe acceleaţie. Au fost făcute studii, s-au adoptat memorandumuri, au fost discuţii cu posibilii investitori. Proiectul a fost purtat de politicieni pe post de moaşte, să-l pupe electoratul, mai ales când venea campania electorală. Era ceva cum n-a mai prea văzut Clujul şi zona: o investiţie de peste un miliard de euro, care urma să creeze, printre altele, vreo 4.000 de locuri de muncă.

Pe lângă binele pe care se zice că îl făcea sistemului energetic naţional, hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti urma să aducă lucruri bune şi pentru locuitorii din zonă, pentru turism, pentru Cluj şi Transilvania. Numai faptul că lacul de acumulare urma să aibă un volum de 10 milioane de metri cubi şi o suprafaţă de 40 de hectare poate proiecta o imagine despre amploarea proiectului. Cu toate beneficiile despre care toţi au spus că le are, proiectul hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti a intrat, brusc, în comă. Fără prea multe explicaţii, el a fost scos din « Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050 », deşi până acum s-au cheltuit milioane de euro.

Un director acuză

Directorul Hidro Tarniţa SA, Ion Badea, acuză Ministerul Energiei de faptul că ar vrea să îngroape proiectul Hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti, deşi spune că este unul viabil şi că investitorii aşteaptă cu banii la uşă: “Temerile de la începutul acestui an, referitoare la intenţia Ministerului Energiei de a îngropa proiectul CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti au devenit certitudini. S-a căutat doar modalitatea prin care conducerea ministerului să nu îşi asume nicio responsabilitate pe aceasta temă. Am aşteptat un an, la cote de avarie, de parcă trebuiau să apară numerele la LOTO: nu am avut buget aprobat fiindcă nu era clar ce e de făcut; nu s-a făcut mărire de capital fiindcă nu apăruse strategia vietii; nu s-a luat nicio hotărâre privind continuarea procedurii de privatizare fiindcă nu căzuse bila căştigătoare. Investitorii, deşi erau convinşi că fac o investiţie rentabilă, nu mai ştiu ce să creadă: dacă e rentabilă, de ce nu se realizează? Dacă nu e rentabilă, de ce au mai stat “agăţaţi” doi ani?

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Cum CHEAP era obiectiv de interes naţional, conform Ordonanţei 28, dacă nu mai e de interes? Nu sunt singurii care nu înţeleg. Din nefericire, nici noi nu ne putem răspunde la întrebarea DE CE? Pentru simplul fapt că nicăieri nu există un răspuns logic. Este evidentă lipsa de transparenţă şi de predictibilitate, ceea ce goneşte investitorii serioşi şi îi aduce pe cei amatori de tunuri. Poate fi un motiv pentru care un obiectiv care trece pe profit abia după 12 ani de când bagi prima cazma nu interesează pe nimeni în ţara asta? Sigur, lumea va uita acest proiect, nu va rămâne în istorie nici cine l-a îngropat, dar paguba adusă ţării, pe diferite paliere, inclusiv populaţiei, va fi semnificativă. Semnificativă mi se pare şi suma de două milioane de euro alocata Diloitte de către Hidroelectrica, acum câţiva ani, pentru modelarea financiară a proiectului, precum şi cele două milioane de euro cheltuiţi de Hidro Tarniţa în ultimii patru ani pentru a pregăti proiectul. Am speranţa că Guvernul României, în inţelepciunea lui, şi Parlamentul, nu vor aproba Strategia Energetică în forma actuală”.

Paşii ucigaşi

Ion Badea explică cum proiectul Tarniţa a fost ucis în trei paşi, toţi făcuţi în acest an.

Pe 19 iulie 2016 se publică raportul preliminar al Strategiei Energetice, în care rămân numai urmele proiectului Tarniţa.

Din neglijenţă şi grabă, în document rămân urmele clare care arată că proiectul Tarniţa a fost scos din document pe genunchi, peste noapte, la comanda decidenţilor. La pagina 38 (“Tehnologii de stocare a energiei electrice”) a rămas următoarea trimitere: ”Proiectul CHEAP Tarnița-Lăpuștești este discutat mai jos, în secțiunea aferentă serviciilor de sistem la nivel regional”. Citind „mai jos”, la serviciile de sistem la nivel regional (pagina 44), proiectul Tarniţa a dispărut complet, iar în locul lui este menţiunea: “Se estimează că, la nivelul anului 2020, va exista obligaţia de a vinde servicii de sistem la nivelul pieței de echilibrare regionale. Regionalizarea va avea efecte în ceea ce priveşte managementul congestiilor, alocarea de capacităţi etc. În timp, va scădea capacitatea necesară de back-up, cu păstrarea capacităţii de transfer”.

Adică, în 2020 vom avea o piaţă regională, nu mai este nevoie să avem propria centrală cu acumulare prin pompaj, iar prin capacitatea de transfer (interconectare) vom putea cumpăra serviciile de sistem şi de echilibrare de la OMV Brazi (centrala pe gaz care prin acţiunile de protejare a pieţii luate de guvernele din trecut şi-a pierdut obiectul principal al existenţei: Consumul de gaze din producţie proprie Petrom, astfel acum presupunem că se caută repoziţionarea sa în piaţă) şi de la centralele de pompaj din Alpi.

Dar, în toate consultările publice, liderii societăţii tehnice au luat poziţie clară în care au afirmat necesitatea acestei capacităţi de stocaj energetic, mai ales în cazul în care piaţa se mişcă rapid.

Apoi, tot în iulie, ministrul Energiei anunţa că a selectat un consultant care să modeleze scenariile Strategiei energetice pe trei variante. Consultantul este Ernst&Young, iar liderul de proiect este Valeriu Binig, venit aici în 2014 de la Deloitte. La Deloitte, Valeriu Binig a fost liderul proiectului de consultanţă de 3.5 milioane de euro de la Hidroelectrica, unde a pregătit procedura de selecţie a unui investitor pentru Tarniţa (2011 – 2013). Cu primele două milioane de euro, în circa doi ani, Valeriu Binig a realizat modelul financiar al proiectului Tarniţa, deosebit de detaliat, model care demonstrează cu brio necesitatea şi fezabilitatea acestuia. În felul acesta, concluzia e că proiectul Tarniţa este strict necesar pentru SEN, în tandem cu Cernavodă şi cu haosul din regenerabile, echilibrează piaţa, asigură securitatea SEN şi va fi profitabil, în acelaşi timp ajutând sursele intermitente regenerabile la profitabilitate şi flexibilizandu-le.

Dar, la Ernst&Young fiind, acelaşi Valeriu Binig generează următoarea concluzie despre proiectul Tarniţa (pagina 63, capitolul Hidroenergie): „Rezultatele modelării indică un grad scăzut de fezabilitate pentru toate investițiile în capacități de pompaj înainte de anul 2030. Capacitățile flexibile, ce pot participa la piața de echilibrare și interconexiunile sunt estimate a rămâne suficiente pentru a asigura curba de sarcină, inclusiv în situații de stres. Cu toate acestea, este oportună realizarea unui studiu de locații pentru capacități de acumulare prin pompaj de dimensiuni mici”.

Ultimul pas de până acum în demersul de ucidere a proiectului Tarniţa-Lăpuşteşti a fost făcut pe 15 noiembrie, când se publica “Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050”, o versiune preliminară supusă consultării publice, din care proiectul dispare complet. Mai mult, se afirmă că ”Rezultatele modelării indică un grad scăzut de fezabilitate pentru toate investițiile în capacități de pompaj înainte de anul 2030”.

Ce rezultate, ne punem întrebarea logică şi firească? Rezultatele la care se face referire au fost prezentate într-o conferinţă de presă, organizată pe repede înainte în septembrie 2016 şi de atunci n-a mai fost nimic.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Dezinteres şi interese

În tot acest timp, de doi ani de zile (din septembrie 2014) trei investitori cu câte un miliard de euro pregatiţi au intrat în procedura de selecţie şi negociere pentru proiectul Tarniţa, procedură la care au fost precalificaţi initial 6 mari investitori şi care au cumpărat caietele de sarcini de câte 12.000 euro. Cei trei rămaşi în competiţi sunt cei mai mari trei operatori din China, ţară care dispune de capacitate de stocare a energiei de câteva ori mai mare decât tot Sistemul Energetic Naţional românesc. În prezent, procedura este blocată de un an la nivelul Ministerului Energiei, în Comisia de Negociere a proiectului Tarniţa, care şi-a suspendat activitatea “până când Strategia Energetică va stabili dacă proiectul Tarniţa este fezabil sau nu”.

“Deci, trei investitori stau la uşă cu câte o valiză de 1 miliard de euro, să investească în proiectul Tarniţa. Li se pare fezabil proiectul, altfel ar fi plecat de mult timp de la uşa ministerului. Domnul Binig, după ce a demonstrat fezabilitatea proiectului pentru câteva milioane de euro cu Deloitte, întoarce armele acum cu E&Y în Strategia energetică şi spune că nu mai este chiar aşa de fezabil să avem pompajul nostru, e mai cool să cumpărăm serviciile de la austrieci sau cine stie de unde? Pe de altă parte, Strategia energetică stabileşte drept prioritar proiectul grupurilor 3-4 de la Cernavodă, crescând astfel ponderea energiei nucleare de la 20% la 40% în coşul SEN. Proiectul Tarniţa-Lapustesti era conceput ca vital pentru Cernavodă de la implementarea primelor două grupuri (functionale deja), acum devine inacceptabil să nu existe un astfel de back-up!!!

Fiecare centrală nucleară are nevoie de o capacitate de stocaj în tandem, la nivelul minim al unui grup nuclear (7-800 MW) ca măsură de securitate a sistemului în caz de cădere. Nu este vorba numai de a suplini pe loc producţia unui grup care cade, ci, mai ales, de a putea reporni grupul nuclear, căruia trebuie să i se pună în sarcină în secunda zero un consumator echivalent de mare la pornire, capabil să preia energia injectată în sistem (7-800 MW) până când consumatorii normali intră treptat în sarcină, în mod natural. Centrala OMV de la Brazi poate livra energie când cade un grup nuclear, dar numai pompajul de la Tarniţa-Lapustesti poate consuma producţia acestuia la repornire, în caz că s-a produs o cădere regională sau naţională a SEN”, explică Ion Badea.

Potrivti specialiştilor, ar există trei mari interese pentru blocarea proiectului Tarniţa.

Fondul Proprietatea, ca acţionar Hidroelectrica, nu doreşte să i se diminueze cota de servicii de sistem, care ajunge în profitul direct raportat de Hidroelectrica, pe care deja a început să o împartă cu OMV prin centrala pe gaz de la Brazi. Eliminarea proiectului Tarnita-Lapustesti este extrem de comoda, pentru că astfel nu se creaza concurenta si piata libera, cu rezultat direct in buzunarul consumatorului final. Ar mai fi şi OMV, cam din aceleaşi motive, dar şi operatorii austrieci, care aşteaptă interconectarea ca să poată domina piaţa regională din Europa Centrală şi de Est şi care nu au deloc nevoie de un concurent regional.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Se renunţă la un proiect care ar crea, totuşi, 3.000-4.000de locuri de muncă pe o perioadă de 6-8 ani. Toată zona ar beneficia, mai ales comunele de pe aici, Râşca, Mărişel, Căpuşu, Măguri Răcătău, Gilăul. La atâtea locuri de muncă, inclusiv din Cluj ar veni. O investiţie foarte mare, benefică pentru toate zonele. Ar fi foarte rău dacă s-ar renunţa. Totuşi, proiectul e rentabil, am înţeles că în câţiva ani chiar s-ar recupera investiţia şi pentru sistemul energetic ar fi un echilibru şi chiar era nevoie să se construiască această hidrocentrală. S-ar dezvolta şi turismul, toată zona ar beneficia. Locaţia este bună. Şi vă daţi seama că de atâţia ani, de când ştiu eu doar –de 10 ani- s-au obţinut toate avizele, toate hârtiile, toate documentaţiile, certificatele de urbanism, studii, tot s-a făcut. Am înţeles că s-au făcut documentaţii pentru titluri de proprietate, despăgubiri, se tot munceşte de atâţia ani. E păcat”, spune primarul comunei Râşca, Ioan Morar

Centrala Hidroelectrică de la  Tarniţa-Lăpuşteşti urma să aibă o capacitate instalată de 1.000 MW şi se spunea că e necesară pentru echilibrarea sistemului naţional energetic după punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă şi a unor centrale eoliene de 2.000 MW. Investiţia la hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti este evaluatã la aproximativ 1-1, 3 miliarde de euro şi uma să creeze 3.000-4.000 de locuri de muncă. Lacul de acumulare urma să aibă un volum de 10 milioane de metri cubi şi o suprafaţă de 40 de hectare.

Istoric

*În perioada 1975-1985 s-au făcut primele analize pentru realizarea unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj şi au fost reţinute 17 locaţii favorabile construcţiei

*În perioada 1985-1988, pe baza considerentelor tehnico-economice, s-au concretizat opțiunile spre bazinul Someşului Cald, unde lacul de acumulare Tarnița putea îndeplini rolul de rezervor inferior, locaţia fiind considerată drept cea mai favorabilă din punct de vedere geologic şi hidrologic

*Între 1988 și 1994 au fost solicitate și analizate cererile de ofertă pentru echipamentul energetic principal al CHEAP Tarnița-Lăpuşteşti primite de la competitori de talie internaţională în domeniu precum Ansaldo GIE (Italia), Toshiba (Japonia), Alsthom-Neyrpic (Franța), Hitachi (Japonia), Mitsubishi (Japonia)

*În 1994, ISPH a elaborat Studiul de Fezabilitate pentru CHEAP Tarnița –Lăpuşteşti.

*În 1999-2000, institutul de specialitate Electric Power Development Co. (EPDC) Japonia a realizat, în baza unui grant acordat de guvernul japonez, un nou studiu

*În anul 2007, Consultantul IPA/ Verbund/ Poyry a realizat un studiu de fezabilitate în cadrul programului SEEREM al Băncii Mondiale din 2005, finanţat de BIRD. Analiza se bazează pe soluţiile anterioare și schema de amenajare propuse de ISPH și EPDC, cu mici modificări utile realizării obiectivului

*În anul 2008, ISPH a actualizat studiul de fezabilitate, conform prevederilor HG 28/2008 (privind conţinutul studiilor de fezabilitate pentru proiecte finanţate din fonduri publice).

*În martie 2009, Guvernul Romaniei a aprobat un Memorandum privind realizarea obiectivului de investiţii Centrala Hidroelectrică cu Acumulare prin Pompaj Tarnița-Lăpuşteşti

*În august 2009, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, anunţa că a eliberat certificatul de urbanism pentru Centrala Hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti

*În august 2010, a fost angajat un consultant (consorţiu) în vederea pregătirii procesului de atragere a investitorilor, avand ca lider Deloitte Consultanţă S.R.L. Din consorţiu au facut parte si Banca Comercială Română si HydroChina ZhongNan, iar subcontractori au fost Muşat & Asociaţii Sparl, Herbert Smith, Knight Piesold şi Tempo Advertising. În februarie 2014, contractul încheiat cu acest consorţiu a ajuns la termen şi nu a mai fost prelungit de părţile contractante

*În perioada martie 2013-iulie 2014, Guvernul Romaniei a aprobat mai multe memorandumuri privind realizarea obiectivului de investiţii Centrala Hidroelectrică cu Acumulare prin Pompaj Tarnița-Lăpuşteşti, cele mai importante fiind Memorandum-urile din 4 septembrie 2013, 16 octombrie 2013 si 31 iulie 2014

*În aprilie 2013, reprezentanţii firmei China Gezhouba Group Corporation (CGGC) şi prefectul Gheroghe Vuşcan se întâlneau şi anunţau că firma chineză este interesată să investească în hidrocentrală Tarniţa-Lăpuşteşti, precum şi în autostrada Transilvania şi Spitalul Regional de Urgenţă

*În noiembrie 2013 a fost înfiinţată HIDRO TARNIŢA S.A., în scopul implementării proiectului

*În cursul anului 2014, ISPH a actualizat Studiul de Fezabilitate pe care îl elaborase în anul 2008 în ceea ce priveşte obiectivul de investiţii CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti


Publicitate

Postaţi un comentariu