Cod galben de ninsoare şi vânt de 1 Decembrie

Ziua Naţională vine la Cluj şi cu un cod galben de ninsoare şi vânt. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două evertizări de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului şi ninsori. Zece judeţe din sudul şi sud-vestul ţării vor fi, de duminică seară, sub avertizare cod galben de precipitaţii mixte şi polei, iar de luni după-amiază până marţi seară, avertizarea se va extinde pentru Bucureşti şi alte 17 judeţe, unde va ninge şi se va depune un strat de zăpadă de 10-15 centimetri.
Prima avertizare se referă la noaptea de duminică spre luni şi prima parte a zilei de luni când vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali.
Începând de luni, însă, de la ora 14.00, şi până marţi, la ora 22.00, avertizarea cod galben se va extinde şi va cuprinde 27 judeţe şi Bucureştiul. Între acestea se numărăr şi judeţul Cluj, în aceste zone fiind anunţate ninsori şi intensificări ale vântului.
În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10-15 centimetri. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 de kilometri pe oră, iar local şi temporar, zăpada va fi viscolită, se arată în a doua avertizare transmisă de ANM.
Pe arii restrânse în regiunile sudice şi centrale se menţin condiţiile de producere a poleiului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu