Clujul, un festival al sportului

Românii știu să petreacă, iar clujenii nu sunt excepția de la regulă. Nu e de mirare că festivaluri dintre cele mai zgomotoase, îmbietoare, sau pline de culoare sunt pregătite cu conștiinciozitate, an după an, de organizatori. Ultimul eveniment care încearcă să-și facă loc între preferințele clujenilor este Sports Festival, o serie de manifestări la care clujenii vor avea parte de competiții sportive, antrenamente, întâlniri între fani și sportivi. Proiectul este unul generos, iar organizatorii își propun să-i familiarizeze pe participanți în tainele a peste 20 de discipline sportive, pentru toate categoriile de vârstă. Sports festival se va desfășura în perioada 14-17 iunie, iar capetele de afiș ale ediției inaugurale vor fi două meciuri demonstrative, unul de fotbal, celălalt de tenis de câmp.

Educație și recreere
Scopul principal al Sports Festival este acela de a oferi publicului posibilitatea de a experimenta sportul alături de campioni. Astfel, clujenii și nu numai sunt invitați să fie parte din competiții sportive de amatori sau semiprofesioniști, să participe la antrenamente, vizionări de meciuri, să încerce și să învețe regulile unui sport nou, să profite de infrastructura pe care organizatorii o pun gratuit la dispoziția doritorilor. Peste 20 de discipline sportive se vor regăsi în cadrul festivalului, pentru toate categoriile de vârstă. Fotbal, tenis, handbal, baschet, beach voley, tenis de masă, golf, oină, sau atletism, orice poate fi încercat de participanți. Trebuie spus că fiecare disciplină sportivă va fi gestionată de un manager de tip antrenor, sportiv, profesor, club sportiv sau federație, entitate cu expertiză și experiență în sportul respectiv. ”Există multe valori și lecții pe care copiii și părinții și le pot asuma practicând un sport, la nivel de amatori sau de performanță. Prin acest festival al sportului ne dorim să îi încurajam, să le punem la dispoziție profesioniști ale unor ramuri sportive pe care poate nu le-au mai întâlnit sau practicat, și să contribuim puțin la educația sportivă a fiecărui participant” explică Mirel Alexa, Director Executiv Sports Festival.

Fotbalul ține capul de afiș
Se știe deja că punctul culminant al Sports Festival va fi un meci de poveste în care pe Cluj Arena vor evolua Hristo Stoicikov, Ronaldinho, frații Franck și Ronald de Boer, Edgar Davids și alte legende ale Barcelonei. Este vorba despre un demonstrativ între România – Generația de Aur și Barcelona Legends găzduit de Cluj Arena, pe data de 16 iunie. ”Vin din nou la Cluj cu invidie pozitivă față de orașul dvs. pentru că din nou aveți ocazia să vă ridicați la un anumit nivel de organizare a evenimentelor sportive. Am fost foarte bucuros când mi s-a propus să facem acest eveniment. I-am sunat instant pe cei de la Barcelona și le-am propus să facem un eveniment în țara noastră. Eu fac parte și din echipa Legendelor Barcelonei. Voi juca în prima repriză în echipa Generației de Aur și, dacă voi mai putea, voi juca și pentru Barcelona”, a ținut să precizeze Gică Popescu, fost căpitan al echipei blaugrana și promotorul evenimentului din 16 iunie. Va fi de asemenea pe teren Ioan Ovidiu Sabău, managerul Universității Cluj și singurul fotbalist clujean care face parte din Generația de Aur a fotbalului românesc. ”Mă bucur că pot să joc pe Cluj-Arena. N-am avut această onoare să joc pe un astfel de stadion să reprezint Universitatea, dar și să joc alături de oameni deosebiți. Cred că va fi foarte emoționant. Sper să fie cât mai mulți oameni la acest eveniment”, a adăugat Neluțu Sabău.

Polivalenta e noul templu al tenisului
Demonstrativul de fotbal dintre România – Generația de Aur și Legendele Barçei este doar unul dintre cele câteva zeci de evenimente sportive incluse în programul Sports Festival, care se va desfășura la Cluj între 14 şi 17 iunie. Un meci demonstrativ de tenis de câmp nu avea cum să lipsească din program, fie și numai luând în considerare faptul că la Cluj-Napoca echipele naționale sunt deja o prezență constantă, iar publicul a fost mereu la înălțimea evenimentelor. Cu o zi înaintea meciului de fotbal (pe 15 iunie), la Sala Polivalentă se va desfășura o întâlnire de tenis cum nu s-a mai văzut în România. Cea mai titrată pereche din tenisul mondial, frații Bob și Mike Bryan, alături de legendarul Goran Ivanisevic vor face parte din ”Echipa lumii” care va întâlni echipa României formată din Florin Mergea, Andrei Pavel și Adrian Ungur, trei dintre cei mai buni jucători de tenis din țara noastră. Frații Bob și Mike Bryan sunt cea mai de succes pereche din istoria tenisului de dublu masculin, lideri mondiali la dublu timp de 10 ani, cu 116 titluri ATP în palmares și 6 trofee de Grand Slam. Cel de al treilea sportiv din Team World, croatul Goran Ivanisevic este și el un model al tenisului mondial. Cea mai bună clasare a lui Ivanisevic în topul mondial ATP a fost locul 2, poziție pe care a atins-o la data de 4 iulie 1994. Croatul are în palmares 22 de trofee între care și titlul la Wimbledon cucerit în 2001. Demonstrativul de la Cluj va cuprinde trei înfruntări. Una de simplu între Adrian Pavel și Goran Ivanisevic și alte două meciuri de dublu. Într-una dintre confruntări Adrian Pavel va face pereche cu Adrian Ungur, iar în cealaltă cu Florin Mergea. Oponenți vor fi în ambele întâlniri frații Bryan.

Interes major în rândul suporterilor
Pentru a umple stadionul la întâlnirea dintre Generația de aur și Legendele Barcelonei, organizatorii au pus deja în vânzare bilete pentru evenimentul din 16 iunie. Peste 9.000 de tichete au fost achiziționate deja. Primele 6.000 de bilete au fost disponibile în regim de early bird și s-au cumpărat în doar două zile. Alte peste 3.000 de tichete au fost deja achiziționate astfel că, la data disputării partidei este tot mai clar că stadionul va fi arhiplin, în ciuda prețurilor deloc mici la acest eveniment. Spre exemplu, un bilet la sectorul VIP al Cluj Arena costă nu mai puțin de 500 de lei. Interes major este și pentru întâlnirea de tenis, iar biletele pot fi în continuare cumpărate de pe site-ul Sports Festival. ”Pentru mine este o satisfacție să iau parte la acest eveniment. În ultimul timp sportul nu a mai fost promovat așa cum se cuvine, așa cum ar trebui și din acest motiv, probabil, și performanța a întârziat să vină. Mă bucur că în sfârșit sportul este din nou promovat, pentru că acest meci este o promovare extraordinară”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, fost internațional al României și component al Generației de Aur. Actualul manager al Universității Cluj îi încurajează pe suporteri să fie în număr cât mai mare atât pe stadion, cât și în Sala Polivalentă. ”De câte ori în viață ai ocazia să vezi astfel de jucători?”, este mesajul Moțului pentru fani.

Distribuie:

Postaţi un comentariu