CFR / Viitorul CFR-ului e în mâinile jucătorilor

În vară cei trei conducători ai CFR Cluj, Paszkany Arpad, Iuliu Mureşan şi Ştefan Gadola (foto, de la stânga la dreapta) yâmbeau fericiţi, clubul scăpase de insolvenţă, acum nimeni nu mai zâmbeşte în Gruia / Foto: Dan Bodea

S-a lăsat liniștea, la propriu, peste arena din Gruia. Fotbaliștii CFR-ului sunt liberi până la începutul săptămânii viitoare, iare pentru ultimele meciuri din turul acestui campionat se mai prezintă doar cine vrea. Antrenorul Vasile Miriuță nu-i mai amăgește pe jucători, iar conducerea a transmis un mesaj mai mult decât descurajant.

”Am discutat cu Răzvan Zamfir, directorul executiv al clubului, ne-a transimis că deocamdată negocierile pentru preluarea clubului de altcineva sunt în impas. Ne-a transmis să ne pregătim normal pentru următoarele meciuri, dar că șefii nu ne pot garanta salariile. Ce să mai zic? Atmosfera la echipă nu e bună deloc din păcate. Eu le-am zis băieților că mai avem trei meciuri și că aș vrea să ducem acest tur până la capăt. Acum, care vrea să joace, joacă, iar cei care nu vor, nu pot să fiu supărat pe ei. Cumva turul îl terminăm, returul…”, a declarat Vasile Miriuță.

Tehnicianul CFR-ului a lăsat să se înțeleagă că oricând ar accepta o eventuală ofertă de la Dinamo București, la care a evoluat în sezonul 1990/1991, dar că în acest moment nu poate face o declarație fermă. ”Eu am fost de mic copil fan al echipei Dinamo, pe care în continuare o consider cea mai mare din România, dar nu pot să spun că aș merge acolo de la iarnă, e foarte greu să mă pronunț acum”, a comentat Miriuță. Dinamo a rămas fără antrenor, după ce Flavius Stoican și înaintat demisia, din motive personale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu