ALEX²: cei mai mici, dar și cei mai mari susținători ai sportului clujean

Dragostea pentru sport este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care părinții îl pot oferi copiilor lor, fie că discutăm de 1 iunie sau de orice altă zi. Fie că vorbim despre performanță sau nu. Transilvania Reporter vă prezintă două familii care au în comun nu doar pasiunea nemărginită pentru sport și pentru simbolul „U”, ci și modul în care își cresc copiii. Băieții, Alex Țiplea și Alex Radu sunt cu siguranță cei mai tineri, dar și cei mai prezenți și implicați suporteri ai sportului clujean, fie că e vorba de fotbal, handbal, baschet, volei sau alte sporturi, asta pentru că părinții lor consideră că este extrem de important ca cei mici guste puțin din fiecare sport, pentru ca la momentul potrivit să își aleagă singuri, dar în cunoștință de cauză, sportul pe care îl vor practica. În prezent copiii, se joacă „de-a fotbalul”, având ambii calități deosebite.

I-am întâlnit pe cei mici la finalul meciului „U” Cluj – Olimpia Satu Mare, uimiți de reacția fanilor, care au intrat furioși pe teren. Pentru a uita de incident, Alex mare l-a luat de mână pe Alex mic și au intrat ca doi campioni pe suprafața de joc, unde s-a încins un meci pe cinste.

Mămicile îi încurajează de pe margine. Ambele sunt sportive. Diana Radu, mama lui Alex mare este instructor de fitness, iar Oana Chirilă, mama celui mic, este fără îndoială una dintre cele mai titrate handbaliste clujence din toate timpurile (a câștigat trei medalii de aur, una de argint și una de bronz, cu echipele naţionale ale României la Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale la toate categoriile de vârstă: cadete, junioare, tineret, universitare și senioare, este de patru ori campioană a Spaniei, o dată a României și are nouă participări în cupele europene).

Ambele au făcut sport de mici. Diana a jucat baschet în perioada junioratului, în timp ce prima pasiune a Oanei a fost atletismul, nu handbalul, cum s-ar putea crede. Oana început să joace handbal la 13 ani, la CSS „Viitorul” Cluj, la îndemnul părinților, câștigând după numai un an primul său trofeu: titlul de vicecampioană a României la cadete (1995). A urmat apoi alte zeci de trofee.

„Părinții sunt cel mai bun exemplu pentru copii. Eu am început să fac handbal pentru că m-au obligat mai mult părinții. Abia apoi, după primul turneu, a început să îmi placă. Pentru Alex, noi suntem exemplul numărul unu. Ne vede pe noi făcând sport și imediat ne imită și el. Casa noastră este toată un teren de fotbal. Alex lasă jocurile de pe tabletă pentru fotbal. Încă de când era bebe a fost atras de mingea de fotbal. Avea o minge în pătuț și tare îi plăcea să dea cu piciorul, așa cum putea”, povestește Oana. Tatăl lui Alex mic, Călin Țiplea, a fost la rândul său jucător de fotbal, atât la Universitatea Cluj, cât și la alte echipe din țară și din străinătate. Și-a încheiat cariera sportivă în Italia, la vârsta de 28 de ani, când a decis să se dedice anteprenoriatului. Călin a fost coleg cu tatăl celuilalt Alex, în timpul junioratului. Dan Radu a fost și el fotbalist la rândul său, debutând în cadrul Universității Cluj.

La vârsta la care sportivii de performanță au deja un palmares consistent, sportul i-a oferit Dianei șansa de a-și schimba modul de viață. A dat fără niciun regret munca de birou pe cea din cadrul sălii de sport. „Am făcut baschet până la nivel junioratului, apoi am pus bascheții în cui pentru că nu eram la nivel. În paralel am făcut dans și două facultăți: Drept și Comunicare. Obișnuită să fac sport zilnic, nu aveam cum să mă opresc. Am început să merg la sală și la sală veneau tot felul de instructori internaționali și îmi spuneau că am aptitudini deosebite față de alte colege. Mi-au zis să fac un curs. Am rămas însărcinată, dar mi-am promis că voi face un astfel de curs. Când am considerat că Alex este suficient de mare, am făcut un curs de formare de instructor de fitness și efectiv mi-am schimbat viața. Am lucrat 11 ani și jumătate la birou, dar nu există termen de comparație, deși lucram cu mult entuziasm și acolo și eram apreciată. Nu există zi în care să nu am satisfacție la finalul claselor, satisfacția că le pot da încredere unor fete care vin să facă sport. În opinia mea, sportul nu are decât beneficii, fie că e de performanță sau la nivel de amatori”, consideră Diana.

Diana și Alex sunt două prezențe nelipsite la meciurile Universității Cluj. „Noi mergem la toate sporturile.Vreau ca Alex să își aleagă singur sportul potrivit și e datoria mea să i le arăt pe toate. Am fost chiar și la balet și i-a plăcut mult. Peste tot pe unde mergem, Alex are anumiți preferați. Sportivii sunt foarte drăguți și îl bagă în seamă, se fotografiază cu el, îi dau autografe, iar pentru un copil această interacțiune contează mult”, spune Diana. „Acasă avem o cameră pe care am transformat-o în sală de sport. Acolo ne jucăm fără să existe riscul să spargem ceva. Până acum, Alex s-a îndreptat mai mult spre fotbal. Mă uit la el și îl văd pe tatăl lui. E incredibil cât de mult seamănă. La fel lovesc mingea, la fel alergă. Cred că va alege fotbalul”, spune Diana.

Prima repriză s-a încheiat. Cei doi copii se relaxează pe bancă. Călin a fost arbitru, urmărindu-le evoluția de pe teren. „Eu îmi doresc de la copilul meu să devină un om bun, să știe ce înseamnă respectul față de oameni, să fie un om educat. Nu e destul să practici un sport ajutându-te doar de forța fizică sau de voință, ci trebuie și minte. Copiii văd oameni din sport care înjură, sportivi care nu înjură, oameni care se comportă civilizat și oameni care se comportă agresiv. Prin sport, poți să îi transmiți copilului tău și o latură și cealaltă. E important ca el acasă să aibă liniște și să îi explici că sportul este o competiție în care te întreci cu un alt partener, urmând să câștige cel mai bun. Asta îmi doresc de la Alex. Apoi, competiția la nivel înalt, de la o anumită vârstă, o va simți el pe propria piele. Vreau ca Alex să înțeleagă ce înseamnă respectul, educația față de părinți, față de colegii de la grădiniță, față de colegii de echipă. Cred că dacă va avea toate acestea, va putea deveni un lider”, spune Călin.

Cu toate că își dorește ca fiul său să devină fotbalist, acesta îl va susține și dacă o va moșteni pe mama sau dacă va alege alt sport: „Eu îl susțin orice alege să facă. Cred că are mari șanse să devină handbalist. Îmi doresc să fie un om de bază într-o echipă, dacă face sport de performanță. Dar până va face sport de performanță, va alerga, se va distra, se va juca și va gusta puțin din fiecare sport”, spune Călin Țiplea, care este sigur că fiul său va fi „U”-ist.

„Aș fi și mai mândru să fie numărul zece al Universității Cluj. Mi-ar plăcea să fie coleg de echipă cu Alex. Și eu cu tata lui Alex am fost colegi, ne-am întâlnit când eram juniori pe terenurile din Babeș. Mi-aș dori foarte mult și copiii să fie la rândul lor coechipieri și la 35 de ani să își amintească că am fost aici, pe stadion, să vorbim despre ei când aveau doi, respectiv cinci ani. Eu mi-aș dori foarte mult să fie fotbalist. Îi văd deja talentul, sper să și-l dezvolte în viitor”, spune clujeanul.

Cele două familii îi încurajează pe toți părinții să le insufle copiilor lor dragostea pentru sport sau să le creeze cadrul ideal pentru ca aceasta să se dezvolte, chit că vor face sau nu performanță. „Noi mergem la meciuri încă de când Alex a început să umble”, spune Diana, fiind completată de Oana: „Noi l-am dus pe Alex la primul meci când avea trei săptămâni”, spune handbalista.