TIFF la final, o ediție aproape ca „în vremurile bune” (Galerie FOTO)

Foto: Dan Bodea

O nouă ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat sâmbătă seara cu o gală de decernare a premiilor organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj. Atmosfera s-a mai relaxat, după ce înainte cu o seară regizorul Cristi Puiu a avut un discurs anti-mască la proiecția celui mai recent film al său, „Malmkrog”, discurs care a creat numeroase reacții negative în presă și pe rețelele se socializare.

Astfel, filmul Babyteeth: Prima iubire, debutul regizoarei australiene Shannon Murphy, cu Eliza Scanlen în rolul principal, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 19-a ediții TIFF și a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, ,,pentru bucuria vieții spusă prin experiența trecerii noastre dincolo’’.

„În această perioadă absurdă, a pandemiei de coronavirus, totuși reușim să avem o astfel de experiență cum a fost TIFF în acest an, ceea ce este extraordinar. Cred că am ajuns la o înțelegere care să ne mulțumească pe toți cei care am făcut parte din juriu și mi se pare minunat că alegerile noastre susțin voci din cinematografie foarte diverse, libere și speciale în felul lor”, a spus regizoarea Adina Pintilie, membră a Juriului Competiției Oficiale TIFF.

La eveniment a fost prezent și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, care a înmânat unul din premiile festivalului.

„Festivalul este unul emblematic, dar haideți să vedem ce vremuri trăim. Chiar astăzi am fost întrebat de presă când se vor relua evenimentele în exterior și mi-am amintit când am spus atunci când aveam un număr de 100 de cazuri pe zi, că trebuie să așteptăm să avem un număr de cazuri format din două cifre. Din păcate, numărul de cazuri este format în acest moment din patru cifre, ceea ce amână și mai mult organizarea oricăror evenimente de anvergură în aer liber. Este extraordinar că TIFF s-a putut organiza în acest fel, că a existat un buget care să susțină suplimentul de cheltuieli pe care îl implică pandemia”, a spus ministrul Culturii la TIFF.

„Este datoria mea să transmit un semnal optimist pentru filmul românesc. În acest moment avem o victorie cu cei de la Loteria Română și sperăm să  avem o victorie și cu Ministerul Finanțelor pentru acei 4% de care ar trebui să beneficieze Filmul Românesc din profitul Loteriei. Legat de sectorul independent, vă spun că de când am venit eu la minister am avut un dialog intens cu acest sector și voi lua legătura cu artiștii care au protestat în această seară și un grup delegat de dânșii va avea un dialog cu mine după 15 august”, a tranmis ministrul pe scena TIFF.

„E o mare realizare în acest an să faci un festival. Mă bucur că TIFF-ul a rămas singurul mare eveniment cultural care s-a putut realiza în această perioadă. Cred că TIFF a dat curaj multor altor evenimente. Sper ca în curând să ne reîntâlnim și în săli de cinematograf, sper ca situația să revină la normal și m-aș bucura ca la anul să revenim la normalitate.

Am văzut un protest spontan al actorilor din compania Reactor la intrare și aș vrea să întâresc ce ei au scris pe acele pancarte, faptul că tot sectorul independent are nevoie de sprijin. TIFF are o greutate pe harta evenimentelor culturale, dar acești oameni care nu sunt salariați la Stat, nu au protecția pe care o au alți artiști, trebuie ajutați și înțeleși. M-aș bucura să aibă uși deschise atât aici în Cluj, cât și la minister pentru că fac lucruri extraordinare. Îi salutăm pe toți artiștii independenți”, a spus Tudor Giurgiu.

Foto: Dan Bodea

În contextul pandemiei de coronavirus, directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov a venit la Gala TIFF îmbrăcat în combinezon.

„A fost o ediție complicat de gestionat și din punct de vedere artistic, nu doar organizațional. Până la urmă am făcut cu toții o ediție foarte bună. A funcționat totul ca în vremurile bune. Nu am avut nicio altă idee pentru costumul din această seară și la recomandarea producătorului nostru am ales combinezonul”, a spus Mihai Chirilov.

500 invitați, spectatori și jurnaliști au fost prezenți la gala prezentată de președintele festivalului, Tudor Giurgiu, alături de Amalia Enache, și transmisă live. Spectacolul, organizat în conformitate cu normele de distanțare și cu respectarea măsurilor de siguranță, a debutat cu un moment muzical oferit de Surorile Osoianu. Invitată specială la eveniment, artista Marina Voica a cântat două dintre cele mai cunoscute melodii din repertoriul său (Și afară plouă, plouă, respectiv Common PeopleUn om simplu).

În onoarea celor peste 40 de ani dedicați teatrului și filmului, Maria Ploae ,,o expresie a sensibilității, fără de care istoria filmului românesc nu ar mai fi fost aceeași’’, a fost la rândul său premiată la Gala TIFF.19. În aplauzele publicului, jurnalistul Cătălin Ștefănescu i-a înmânat actriței Premiul de Excelență.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Favoritul publicului a coincis, la această ediție, cu filmul premiat de juriul festivalului. În urma voturilor acordate de spectatori, Babyteeth a fost distins și cu Premiul Publicului, premii ridicate de distribuitorii filmului, Bad Unicorn. Producătoarea Ada Solomon, regizoarea Adina Pintilie, actorul András Hatházi, dramaturgul Csaba Székely și scriitorul Philip O Ceallaigh au desemnat doi câștigători ai Premiului pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro. Tim Mielants a impresionat juriul cu Patrick, o poveste care ,,a reușit să creeze o lume deosebită și bizară, cu cea mai mare naturalețe’’. Regizoarea Zheng Lu Xinyuan a fost premiată ex-aequo pentru Norul din camera ei/ The Cloud In Her Room, ,,o experiență cinematografică (și cinefilă) neconvențională, care dezvăluie o voce regizorală în devenire de un curaj și un talent impresionante’’.

Pentru ,,fascinanta incursiune în intimitatea unei femei aflate într-o situație de criză’’, actrița Evgeniya Gromova, protagonista filmului Fidelitate/ Fidelity, a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab. ,,Sunt bucuroasă să văd că viața nu s-a oprit pur și simplu și că festivalul acesta are loc, și sunt recunoscătoare că mă aflu printre premianți’’, a transmis actrița într-un mesaj video. Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO, i-a revenit producției independente Sora/ Sister, regizat de Svetla Tsotsorkova, ,,o poveste inedită, surprinzătoare și comică, în care un șir de minciuni conduce la adevăr’’.

Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, i-a înmânat lui Radu Ciorniciuc, realizatorul documentarului Acasă, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de producție). ,,Sperăm că filmul Acasă este un punct de pornire pentru o discuție reală despre implicarea celuilalt atunci când acest lucru este necesar’’, a subliniat producătoarea filmului, Monica Lăzurean-Gorgan.

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania, i-a fost acordat filmului Urma, în regia lui Dorian Boguță. O mențiune specială i-a revenit filmului Ivana cea Groaznică, realizat de Ivana Mladenović, ,,pentru curajul de a expune un suflet rănit, într-un mod fermecător, tandru și profund personal’’. Neputând fi prezentă la Gală din cauza restricțiilor internaționale de circulație, regizoarea a dedicat premiul Ancăi Pop, una dintre artistele din distribuție, care și-a pierdut viața în mod tragic în timp ce filmul se afla în post-producție.

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea Zilele Filmului Românesc, i-a revenit documentarului Totul nu va fi bine, realizat de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, un road-movie care urmărește traiectoriile unor vieți influențate de Cernobîl. Și atunci… ce e libertatea?, în regia lui Andrei Zincă, a cucerit inimile spectatorilor și a fost recompensat cu Premiul Publicului în secțiunea Zilele Filmului Românesc, în valoare de 1500 de euro.

Galerie FOTO realizată de Dan Bodea:

002W0A3568 002W0A3425 002W0A3458 002W0A3247 002W0A3271 002W0A3469 002W0A3506 002W0A3437 002W0A3798 002W0A3756 002W0A3893 002W0A3870 002W0A3871 002W0A3810 002W0A3600 002W0A3287 002W0A3798
<
>
Foto: Dan Bodea

Kaïmós, regizat de Sarra Tsorakidis, s-a remarcat printre filmele scurte din competiția autohtonă și a câștigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de UCIN, și  servicii constând în echipament, cameră electrică și grip, în valoare de 5.000 de euro. Juriul a acordat și două Mențiuni Speciale filmelor Bilet de iertare, în regia Alinei Șerban, și Moartea și cavalerul, regizat de clujeanul Radu Gaciu.

Jurnalista Alexandra Tănăsescu a fost desemnată la această ediție marea câștigătoare a Bursei Alex. Leo Șerban. Premiul în valoare de 2500 de euro, oferit în parteneriat cu Conceptual Lab, va sprijini dezvoltarea portalului online Cultura la dubă. O Mențiune specială, în valoare de 500 Euro, i-a fost acordată criticului de film Victor Morozov, pentru volumul Peste graniță. Cinema-ul românesc în context transnațional. Pentru rolul remarcabil din Monștri., actorul Cristi Popa a obținut Mențiunea specială, în valoare de 1000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab unui tânăr actor român care s-a remarcat într-un film lansat în anul 2019.

În cadrul platformei Transilvania Pitch Stop, premiul Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro, a fost adjudecat de proiectul Kretsul, regizat de Alexandra Likhacheva și produs de Anna Shalashina. Serviciile de post-producţie, oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 25.000 de euro, au fost oferite proiectului Panopticon, regizat de George Sikharulidze și produs de Vladimer Katcharava. Premiul Transilvania Pitch Stop, oferit cu sprijinul DACIN SARA, în valoare de 3.500 de euro, i-a fost acordat proiectului Blue Banks, regizat de Andreea Cristina Borțun, o producție a Gabrielei Suciu-Pădurețu. În cadrul Transilvania Pitch Stop Workshop, premiul Transilvania Pitch Stop CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market, i-a revenit proiectului Sep & Ana, în regia lui Paul Cioran, produs de Claudiu Mitcu.

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez și RFI România, a fost câștigat de filmul Adorație/ Adoration, ,,povestea de dragoste asimetrică, ieșită din tipare’’, în regia belgianului Fabrice du Welz.

Distribuie:

Postaţi un comentariu