TIFF 2014 în cifre: 63.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema, cu o mie mai mulţi faţă de 2013
Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat pe 8 iunie, cu premiera mult-așteptată a filmului “Boyhood” la care au asistat aproape 2000 de spectatori, în Piața Unirii din Cluj. În cele 10 zile de festival, TIFF-ul a transformat orașul într-un centru cultural, cu sute de proiecții, lansări, concerte, masterclass-uri și dezbateri.
Cele 217 filme din 55 de țări selecționate la această ediție au avut parte de circa 400 de proiecții și au adus peste 63.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema. Lor li se adaugă spectatorii prezenți la proiecțiile gratuite în aer liber, masterclass-uri, workshop-uri, lansări, expoziții, numărul lor depășind 100.000 în cele 10 zile de TIFF. Circa 1000 de invitați – regizori, producători, actori, profesioniști din industrie – și jurnaliști români și străini au luat parte la proiecții și evenimente.
Site-ul www.tiff.ro, actualizat zilnic în timpul festivalului și conținând ample galerii foto și video, a avut 46.861 de vizitatori unici și 88.919 de vizite în cele 10 zile. 85% dintre utilizatori au accesat platforma din România, urmată în top de Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franța, Ungaria, Moldova, Austria, Spania și Italia. 43% dintre vizitatori au intrat pentru prima dată pe www.tiff.ro. Blogul oficial blog.tiff.ro a avut peste 17.500 de vizualizări, printre cele mai populare articole fiind „10 lucruri de neratat la TIFF 13” și fotografiile însoțite de povești din secțiunea „Humans & Cinema”.
Pagina de Facebook TransilvaniaIFF a câștigat 10.000 de fani de la ediția precedentă și are în prezent peste 42.000. Numărul de like-uri la post-uri a depășit 20.000, iar cel al comentariilor a ajuns la 470.
Anul acesta, 413 voluntari au ajutat la organizarea evenimentelor în locațiile TIFF. Unii dintre ei au venit tocmai din Albania, Austria, SUA, Chile, Spania, Franța sau Polonia. Cel mai în vârstă voluntar are 52 de ani și a făcut parte din echipa de la Mănăștur Open Air.
TIFF 2013
Anul trecut, aproape 400 de proiecții au adus peste 62.000 de spectatori plătitori la filme. Numărul total de spectatori prezenți – în afara proiecțiilor cu bilet – și la alte evenimente TIFF (workshopuri, prezentări, concerte și proiecții gratuite) și care au frecventat zilnic locațiile principale în aer liber ale festivalului (Casa TIFF, Piața Unirii, Muzeul de Artă, Castelul Banffy de la Bonțida, Open Air Mănăștur) a depăşit însă 120.000, pe durata celor 10 zile de festival.
Platforma online www.tiff.ro a fost accesată în 2013 de 43.251 de vizitatori unici, în cele 10 zile de festival, 41% dintre ei fiind noi. Din cele 85.980 de accesări, aproximativ 10% au fost de pe telefonul mobil, cele mai des vizitate pagini fiind Program și Filme. Pagina oficială de Facebook a TIFF a primit peste 5000 de fani noi în perioada festivalului, ajungând la peste 33 600. Numărul de like-uri la postările echipei festivalului a depășit 16.500, iar cel de comentarii – 320. 405 voluntari au avut grijă ca ediția din 2013 să fie cât mai bine organizată și mai plăcută pentru spectatori și invitați. În efortul organizatorilor de a implica și oameni cu mai multă experiență, pe lângă studenți și liceeni, cel mai matur dintre voluntarii cooptați anultrecut în echipa TIFF a avut 69 ani.
Circa 50 dintre filmele din selecția TIFF 2014 pot fi văzute la București, la Cinema Studio, Elvira Popescu și J’ai Bistrot, între 10 și 19 iunie.