Se reiau spectacolele cu public în Sala mare a Teatrului Național din Cluj

Foto: Nicu Cherciu

Teatrul Național din Cluj-Napoca anunță redeschiderea stagiunii pentru spectacolele cu public în luna mai, ca urmare a ridicării restricțiilor existente pe fondul scăderii numărului de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2.

“Ne vom redeschide porțile pentru public duminică 16 mai, cu poftă de joc, cu entuziasm, și, esențial, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță impuse de contextul actual și reglementările în vigoare.

După importanța ocaziei, spectacolul care va deschide seria reprezentațiilor pe scenă este și el unul special, cea mai recentă producție a noastră, oglindă parodică a lumii noastre contemporane, în premieră jucat cu public în sală: Chiritza în carantină, spectacol-concert creat de Ada Milea pornind de la textul clasic al lui Matei Millo Cucoana Chirița la carantină în vagoanele de tren de la Vîrciorova.

Noile aventuri ale Chiritzei sunt pline de culoare, muzică bună, umor și învățăminte prețioase, pe care vă invităm să le descoperim împreună față în față, în sala de spectacol”, anunță Teatrul Național din Cluj, prin intermediul unui comunicat de presă.

Tot pentru întâia oară jucat cu public în sală, fiind difuzat doar în spațiul online începând cu luna februarie a acestui an, Cartoforii de N.V. Gogol, în regia lui Ionuț Caras, va oferi clipe frumoase spectatorilor. Susținut de jocul bine calibrat al actorilor, spectacolul captivează, binedispune, dar și invită la reflecție, dezvăluind, la rândul său, legături profunde între lumea lui Gogol de acum aproape două sute de ani și societatea în care trăim acum.

Programul complet al reprezentațiilor cu public din luna mai este următorul:

16.05.2021, ora 19:00
CHIRITZA ÎN CARANTINĂ | 12+ (1h 10 min.)
după Matei Millo, spectacol-concert de Ada Milea

23.05.2021, ora 19:00
CHIRITZA ÎN CARANTINĂ | 12+ (1h 10 min.)
după Matei Millo, spectacol-concert de Ada Milea

27.05.2021, ora 19:00
CARTOFORII | 12+ (1h 50 min.)
de N.V. Gogol, regia: Ionuț Caras

30.05.2021, ora 19:00
CARTOFORII | 12+ (1h 50 min.)
de N.V. Gogol, regia: Ionuț Caras

Începând cu data de marți, 11 mai 2021, se redeschide Agenția de Bilete a Teatrului, care funcționează în clădirea Teatrului Național (pe laterala vestică) având următorul program:

Marți-Duminică între orele: 11:00 – 14:00 și 15:00 – 17:00.
În zilele în care sunt programate spectacole, Agenția va fi deschisă până la ora 18:45.

Se încurajează achiziționarea biletelor online de pe: www.eventim.ro și plata cu cardul la Agenția de Bilete.

Distribuie:

Postaţi un comentariu