Romanul prozatoarei Doina Ruști închinat Bucureștiului fanariot, lansat la Cluj

Doina Ruști, Călin Teutișan și Andrei Simuț/Foto: Dan Bodea

Cel mai recent roman al scriitoarei Doina Ruști a fost lansat marți după-amiază la Book Corner Librarium din Cluj-Napoca, ca parte a turneului național de lecturi publice al prozatoarei. După volumele „Fantoma din moară”, roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR., „Zogru”, „Lizoanca la 11 ani”, recompensat cu Premiul „Ion Creangă”al Academiei Române, „Patru bărbați plus Aurelius” și „Mămica la două albăstrele”, Doina Ruști revine cu un roman închinat Bucureștiului fanariot.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Pasiunea mea pentru manuscrise și pentru arhive datează încă din liceu”, a mărturisit scriitoarea Doina Ruști la Cluj, declarând că în momentul de față deține peste 140 de manuscrise inedite, nepublicate, printre care documente de epocă, în majoritate particulare. Manuscrisul care a dat titlul cărții și pe care se construiește firul epic al textului este publicat la finele romanului. Autoarea a mai precizat că romanul a fost scris după ce manuscrisul a fost publicat într-o revistă științifică în SUA și după ce scrisese deja un scenariu pentru un documentar. Potrivit Doinei Ruști, cartea Manuscrisul fanariot a fost scrisă în aproximativ doi ani de zile, în urma unei vaste perioade de documentare și de exerciții de arhaizare pentru însușirea cuvintelor vechi rămase în uz, dar nu foarte folosite.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Despre cartea apărută la Editura Polirom au vorbit Călin Teutișan, critic literar și Andrei Simuț, eseist și prozator, discuția fiind moderată de Valentin Derevlean, coordonator al Book Corner Librarium Cluj.

 „Cu Manuscrisul fanariot al Doinei Ruști și nu numai, constat că se schimbă puțin macazul în aria tematică a romanului românesc contemporan, că romanul comunist se încheie și începe romanul istoric. Această carte stă între mai multe granițe. Este un roman istoric bazat pe o schemă a manuscrisului găsit, dar care face parte dintr-o istorie contemporană a literaturii române și este o formă de deconvenționalizare a unui tip de proză care aduce acel tip de proză într-un prezent cultural ce ne aparține. Manuscrisul fanariot este o poveste dintr-un București al unui final de secol al XVIII-lea, un București fanariot, balcanic. Această zonă este una în care se poate întâmpla orice, o zonă cu repere fluide, un spațiu al carnavalescului, al măștilor și aromelor tari. Această carte este o frescă a unui spațiu și a unei epoci”, a precizat criticul literar Călin Teutișan amintind de intrigile politice și cele de iubire din roman, precum și de ritualul povestirii care trimit la textele aparținând spațiului oriental. „Cartea aceasta vine într-o tradiție literară românească foarte interesantă, o tradiție a tematicii sud-est europene care nu e mainstream-ul  literaturii române, dar care conține în ea această istorie literară întrețesută cu istoria noastră canonică”, a remarcat Călin Teutișan.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Potrivit lui Andrei Simuț, Doina Ruști reușește în Manuscrisul fanariot să creeze un oraș care produce vise, în căutarea căruia va porni protagonistul textului. „Naratorul niciodată nu intervine decât prin personajele lui care reușesc ele însele să genereze fantasticul. Am putea spune că este un roman al realismului magic, dar e prea istoric pentru a fi catalogat astfel și prea fantastic pentru a fi doar un roman istoric”, a precizat Andrei Simuț. Prezent la eveniment a fost și profesorul Mircea Muthu, unul dintre cei mai importanți specialiști români în balcanism, care a remarcat faptul că acest gen de literatură poate fi înțeleasă cu adevărat doar dacă este așezată în contextul est-european.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

După citirea unui fragment din roman, întâlnirea scriitoarei Doina Ruști cu publicul din Cluj s-a încheiat cu o serie de întrebări și aprecieri, dar și cu o sesiune de autografe. În perioada următoare, prozatoarea își va continua turneul de lecturi publice la Oradea și Timișoara.

Romanul Manuscrisul fanariot poate fi cumpărat la prețul de 29,  95 lei/Foto: Dan Bodea

Romanul Manuscrisul fanariot poate fi cumpărat la prețul de 29, 95 lei/Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu