Radu Țuculescu, despre noul său roman: În „Mierla neagră” m-am despărțit de partea dureroasă a biografiei mele
Scriitorul Radu Țuculescu revine cu o nouă apariție editorială în această primăvară, întregindu-și activitatea literară cu un volum autobiografic.
În curs de pregătire la Editura Cartea Românească, volumul Mierla neagră este o incursiune în ultimii ani de comunism și în primii ani ai noii democrații. Analizând dur societatea de consum, „care consumă nu doar alimente, ci și sentimente”, scriitorul Radu Țuculescu scrie o parabola foarte dură și profundă fără a lăsa loc de raze luminoase, cum el însuși declară. „Eu, personal, nu am mai putut să revin la acest roman după ce l-am scris. Am scăpat nu doar de o mare parte biografică, semnificativă pentru societatea în care trăim și societatea în care am intrat. Este un fel de Bildungsroman, amplu, pe foarte multe portative, cu personaje din lumea muzicală și din lumea bucătăriei. Este o carte plină de muzică și de arome. Tot romanul este scris într-o tonalitate dramatică și tragică. Personajul este închis fără vină, acuzat și condamnat fără vină și își ratează cariera de instrumentist, urmând ca în democrație să se răzbune. Se răzbună pe toți și pe toate. Devine mare, celebru, plin de bani tocmai datorită faptului că vrea să se răzbune”, precizează Radu Țuculescu.
De pe coperta a patra a cărții aflăm că personajul principal al romanului, Radu Anghel, studiază clarinetul la Liceul de muzică din Marele Oraș, odinioară mănăstire de călugări franciscani. Surprinzător însă, lumea internatului, fascinant univers în miniatură, ascunde nu doar chicoteli și farse camaraderești, ci și o crimă oribilă, pentru comiterea căreia Anghel este învinovățit pe nedrept și condamnat la închisoare. Experiența carcerală îi schimbă fundamental viața, privându-l de o carieră muzicală de excepție și aruncându-l într-un vârtej de drame și întâmplări cu final neașteptat. „Este un roman despre și trădare, despre prietenie și neprietenie, despre turnători, despre o viață într-un internat, fosta Mănăstire Franciscană, unde se vor regăsi foarte mulți, un simbol al ultimilor ani de comunism. Romanul se dorește și o secțiune în societatea românească ante și postrevoluționară. După revoluție, așa cum zice și un citat semnificativ: comunismul a furat, iar democrația vinde ceea ce a furat comunismul, inclusiv sentimente”, a declarat Radu Țuculescu pentru Transilvania Reporter.
Romanul a fost scris de Radu Țuculescu în decursul unui an, în timp ce scriitorul se afla în Germania, în satul Dornheim de pe malul Rinului. „În urmă cu un an de zile, în noaptea de Revelion am primit de la prietenii mei o carte extraordinară legată în piele care avea paginile goale. Atunci am spus că în momentul în care voi termina cele 800 de pagini, voi termina și romanul de scris. Prin acest roman m-am despărțit de partea mai dureroasă a biografiei mele, nu neapărat de cea biografico-școlărească, ci și cea sentimentală de după Revoluție. Țin să spun că acest roman este literatură pură și oamenii care l-au citit, inclusiv doamna Mădălina Ghiu de la Cartea Românească, au fost impresionați. Cartea merge de la particular, la general și este învelită în armele mele specifice: ceea ce înseamnă muzicalitatea unui roman, dar și mirosurile și aromele. Literatura trebuie să fie literatură, nu eseistică sau nu filozofie. Literatura trebuie să poată fi citită de oricine”, spune prozatorul.
Coperta volumului este realizată după lucrarea Umbra arsă, a artistului Simion Moldovan, un bun prieten al scriitorului Radu Țuculescu. „Când m-am întors din Germania am fost în vizită la prietenul meu și deschizând ușa am rămas încremenit: am văzut o lucrare în care erau trei personaje din romanul meu, despre care el nu avea de unde să știe. Era acolo călugărul franciscan, corbul, mierla neagră. Nu pot să îmi explic. A fost la fel ca altă întâmplare pe care am avut-o în satul Dornheim, unde îmi scriam cartea, când din senin a apărut o mierlă neagră exact în fața mea”, a precizat Radu Țuculescu. Cu referire la titlul romanului, prozatorul precizează că Mierla neagră este o lucrare celebră a compozitorului francez Olivier Messiaen, celebru pentru lucrările sale pe baza ciripitului de păsări. Această piesă pentru flaut este cântată de unul dintre personajele din roman.
Lansarea volumului Mierla neagră va avea loc în luna mai la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, într-o dată care va fi comunicată de editura Cartea Românească în perioada următoare.
[stextbox id=”custom”]
Radu Țuculescu (născut în 1949, la Târgu-Mureș, crescut la Reghin) este prozator, dramaturg, publicist și traducător din limba germana. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima”, secția vioară. Dintre romanele publicate: Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gâscă (1991), Povestirile mameibătrâne (2006), Stalin cu sapa-nainte (2009), Femeile insomniacului (2012). A publicat volume de proză scurtă și volume de teatru. A fost distins cu Premiul Cartea Anului (1995, 2009), Premiul „Radu Enescu” (2002) și alte premii pentru proză și traduceri. Este tradus în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia, Elvetia, Franța. Volumul Povestirile mameibătrâne se află în traducere la o editură din Belgrad, iar piesa Bravul nostru Micșa a intrat în repetiții la Praga la Teatrul Orpheus după montarea pe care a avut-o la Teatrul Național din Cluj.
[/stextbox]









