Radu Dogaru, actor: „Când fac teatru sunt pe un teren al libertății, al zborului, al liniștii. În acel moment trăiesc”

Radu Dogaru/Foto: Dan Bodea

Radu Dogaru este cel mai tânăr reprezentant al trupei de actori a Teatrului Național din Cluj-Napoca. Împreună cu un alt coleg de-al său de generație, Cosmin Stănilă, va împărți norma și va încerca să-i facă mândri pe profesorii săi în următoarea stagiune. Se pregătește deja pentru un rol într-un spectacol-concert, de Ada Milea, după „Peripețiile bravului soldat Švejk”, de Jaroslav Hašek și mărturisește, cu sinceritate, că în acest moment motivul pentru care face teatru este pentru că se simte bine făcând asta. 

Povestea lui Radu Dogaru începe în Păușești-Măglași, o comună în care toată lumea se știe cu toată lumea, undeva între Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești, acolo unde tânărul actor de astăzi și-a petrecut copilăria. A avut o copilărie frumoasă, spune el cu aventuri prin pădurile și pe dealurile din acea zonă. Îi plăcea să meargă la furat de cireșe, nu atât pentru gustul lor, cât pentru emoția pe care o trăia împreună cu ceilalți copii de vârsta lui.

Foto: Dan Bodea

Liceul l-a făcut în Râmnicu Vâlcea, la profil real. Își amintește că îi plăcea matematica, dar era foarte leneș și mai sărea peste partea de exerciții. Prefera, în schimb, zona de literatură și teatru. În perioada liceului a urmat, la un moment, dat niște cursuri pentru tineri la Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea și a și jucat rolul unui ostaș de lângă tronul lui Alexandru Lăpușneanul. În rest, îi plăcea să meargă la spectacole de teatru și mai făcuse un curs de pregătire personală cu o actriță. Cam la asta s-a rezumat legătura lui cu teatrul în liceu. Tot în liceu, Radu făcea parte din trupa The Funky Bunch și când nu cânta prin diverse localuri, alături de colegii lui, scria poezii. Se gândea că venind la Cluj, la facultate, va avea mai mult timp pentru cântat însă s-a întâmplat exact contrariul.

„Primele versuri le-am compus pe la șase ani și era o poezie despre un cuc. Știam să scriu și să citesc mai repede pentru că mama mea e învățătoare. Mama mea și astăzi este supărată că am pierdut acea poezie. De obicei scriu când sunt îndrăgostit de cineva. Despre altceva nici nu am scris. În facultate am citit sonetele lui Shakespeare și foarte mult simbolism. Acum citesc Pablo Neruda, dar e destul de greu. Vreau încet să ajung la poezie contemporană”, precizează Radu, mărturisind că în copilărie visa să ajungă cântăreț.

Când a trebuit să dea la facultate, iubita lui de atunci l-a convins să meargă la teatru. „Eu nu știam bine ce vreau să fac mai departe. În liceu eram bufonul clasei. Părinții mei au fost foarte deschiși în privința a tot ce am vrut să fac atât eu, cât și fratele meu care este acum în anul doi tot la actorie, la Cluj. Dar nu cred că au vreo speranță pentru viitorul nostru (râde). Când eram mici făceam teatru în curte și chemam copiii din vecini să ne vadă”, își amintește Radu Dogaru.

Despre profesorul Bács Miklós tânărul nu știa aproape nimic. Inițial, a vrut să dea admitere la București la facultate, dar a mers prima dată la Cluj să vadă cum e. Nu se pregătise foarte bine, învățase însă câteva poezii, fabule și povestiri atât cât să treacă de proba de improvizație și monolog și, surprinzător, a fost admis. După admitere, toată lumea i-a spus să rămână la clasa lui Bács Miklós, că Bács e Dumnezeu, ceea ce a și făcut. Astăzi, Radu este angajat la Teatrul Național din Cluj-Napoca, este membru al trupei de teatru Țais pe care a format-o împreună cu colegii săi de an și, în paralel, încearcă să își continue studiile la București într-un program de master.

„Eu cred despre mine că sunt destul de iresponsabil și nu mă gândesc la viitor. Ceea ce poate fi un avantaj și un dezavantaj. Mă gândeam că voi merge în București, că voi da din coate și că mă voi descurca. Eram conștient că trebuie să fac ceva, să nu stau degeaba trei luni după facultate. Dar, în general am foarte mult noroc. Inclusiv intrarea la facultate a fost un noroc pentru mine. Practic angajarea mea la Teatrul Național din Cluj cred că se datorează Galei HOP. Eu nici nu am vrut să particip la această gală, dar colegii mei au insistat”, povestește Radu.

Gala Tânărului Actor HOP

La ediția 2017 a Galei Tânărului Actor Hop, spectacolul De ce, Anton Pavlovici Cehov?, adaptare după „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec, în regia lui Cătălin Bocîrnea a fost premiat cu: Premiul „Cornel Todea“ pentru cea mai bună trupă de actori, Premiul Publicului pentru cel mai bun spectacol și Premiul Publicului pentru cel mai bun actor (Cosmin Stănilă).

Relația cu colegii săi de an este în continuare apropiată. Cu trupa Țais, pe care au format-o după terminarea facultății, participă la festivaluri de teatru din țară, iar cu unul dintre colegi, Cosmin Stănilă (Coco) împarte norma la Teatrul Național din Cluj.

„Ne-am dori să reușim să producem cât mai multe spectacole, dar este cam greu pentru că suntem răspândiți peste tot. E foarte bine să lucrezi alături de oameni cu care te-ai format pentru că sunt create deja legăturile. În profesia noastră uneori este indicat să renunți la cordialități pentru că nu e timp de așa ceva și atunci e benefic să lucrezi cu oameni pe care îi cunoști. La Gala HOP mă temeam un pic de concurență, dar ceea ce am simțit a fost prietenia. Poate pare un clișeu, dar adevărata concurență este cu tine”, declară tânărul actor.  

Deși a absolvit facultatea de câteva luni deja, Radu mărturisește că acum ar fi cu adevărat pregătit să intre în primul an de facultate. A dobândit atitudinea necesară față de muncă și față de meserie și crede că altfel ar fructifica întâlnirea cu profesorii săi.

„La București am stat o lună în această toamnă și toată lumea mă întreba cum e Bács. Îmi făcusem și un răspuns dacă tot eram întrebat atât de des despre el. Bács poate fi contestat ca profesor sau ca actor, dar nu poate fi contestat ca om. Este un om de o bunătate extraordinară. Atât el, cât și Irina Wintze fac o muncă incredibil de grea. E foarte important să conștientizezi întâlnirile pe care le ai și eu chiar cred că poți să înveți de la toată lume ceva. Trebuie să accepți că fiecare om este mai bun decât tine la ceva”, consideră Radu Dogaru.

Până acum, actorul Radu Dogaru nu a ajuns la un răspuns privind motivul pentru care face teatru sau motivul pentru care lumea ar trebui să meargă la teatru. Cu toate acestea, este convins că teatrul este cel mai bun lucru care i s-a putut întâmpla până în acest moment.

 „Foarte des mă confrunt și eu cu întrebarea de ce există teatru pe lume?De ce avem nevoie de teatru?Și mă întreb asta pentru că în momentul de față eu cred că se poate trăi fără teatru. Sunt oameni care trăiesc fără teatru. Teatrul nu are un rol crucial în societate. Atunci mă gândesc de ce vreau eu să fac teatru?Răspunsul se tot definește în diferite feluri. Eu vreau să fac teatru pentru că mă simt bine făcând asta. Găsesc în teatru un teren al libertății, al zborului, al liniștii. Nu mă mai gândesc la probleme, nu mă mai gândesc la moarte, pentru că în acel moment trăiesc”, explică actorul.

Foto: Dan Bodea

Înainte de a face facultatea de teatru, Radu se aștepta ca personajele pe care le avea de interpretat să fie mai autonome, mai definite. În facultate însă nu a simțit că intra în pielea unor personaje.

„Eram tot eu, nu intram într-o transă astfel încât să nu mai știu de mine. Cu referire la asta, ultima dată la Gala HOP am avut un rol în „De ce, Anton Pavlovici Cehov?”, adaptare după „Maşinăria Cehov” de Matei Vişniec. Și am avut o problemă legată de personaj pentru că povestea lui se potrivea foarte bine cu ce mi se întâmpla mie în perioada aceea. Asta mă ajuta foarte mult. Nenorocirea a făcut ca înainte de gala HOP că nu mă mai confrunt în viața reală cu acea problemă și, ca urmare, nu mai găseam resursele de a ajunge la personaj. A trebuit să reconstruiesc personajul. Profesorul nostru ne-a spus întotdeauna că actoria este o meserie, nu terapie. Nu aduci dramele tale la serviciu. Ca urmare, experiența de la Gala Hop a fost foarte bună pentru mine”, povestește tânărul.

Cu fiecare rol jucat până acum, Radu a descoperit că pentru el „atmosfera” personajului este foarte importantă în construcția lui. După identificarea atmosferei, al doilea pas este să asocieze personajul cu cineva pe care îl cunoaște. „De exemplu, când am construit personajul Tuzenbach, pentru mine a apărut o asemănare a lui cu actorul Matei Rotaru. Dar, de obicei, în construcția rolurilor cred că merg mai mult pe spontaneitate. Sunt vulcanic ca personalitate și mă bazez mult pe instinct”, spune actorul.  

Radu se simte tot mai pregătit să dea piept cu scena și este convins că doar așa va crește în el încrederea. În vara aceasta a experimentat la Reactor de creație și experiment, în cadrul unei rezidențe, teatrul performativ despre care nu știa multe. A ajuns astfel să facă parte din echipa spectacolului „Ziua în care papucii mei și-au înghițit limba”, în regia Casandrei Topologeanu, avându-l ca mentor pe Ferenc Sinkó și a descoperit o formă de teatru pe care, cu siguranță, o va aborda din nou.

Foto: Andra Salaoru/„Ziua în care papucii mei și-au înghițit limba”

„Să fac one-man show mi-e puțin frică deocamdată. Gândul de a susține tot spectacolul mă sperie. Această frică vine din copilărie pe când jucam fotbal și nu îmi plăcea niciodată să fiu eu cel responsabil din echipă. Îmi plăcea să ducă cineva tot greul. Eram fundaș. Așa și în teatru. Deocamdată nu mă simt pregătit pentru asta, dar lucrurile nu vor sta pentru mult timp așa”, precizează Radu.

Ce urmează pentru Radu Dogaru în perioada următoare? „Încerc să mă concentrez pe modele de profesionalism. Trebuie să fiu un actor mult mai profesionist decât sunt acum. În plus, am de lucrat și la propria imagine. Cineva mi-a citit recent în palmă și mi-a spus că voi avea o viață ușoară. Viața mea e foarte frumoasă până acum. Sper să rămână așa, iar teatrul să contribuie la asta”, a mai spus Radu Dogaru.

„Nu prea merg la teatru, mă plictisesc repede și mă tot foiesc. Nu sunt deloc spectatorul ideal. Mi-a plăcut „Clasa noastră” foarte mult și am mai văzut un spectacol care m-a ținut lipit de scaun, „Un dușman al poporului”, la Festivalul Interferențe, făcut de Thomas Ostermeier. Sunt conștient însă că în calitate de actor trebuie să am și disciplina spectatorului”, Radu Dogaru, actor

[stextbox id=’custom’]Experiență profesională: Priap în spectacolul de teatru nonverbal „Solo Goya”, Dmitri Karamazov în spectacolul de teatru realist-psihologic “Frații Karamazov” adaptare după romanul cu același nume de F.M. Dostoievski, Arlecchino în spectacolul de Commedia dell arte „Vremea Pulcineilor”, Ucigașul în spectacolul „R3A” după texte de Shakespeare, Frank N. Furter în muzicalul „The Rocky Horror Show”, Jody în spectacolul „Planeta Singuratică” regia Elisa Câtea, Protagonist în spectacolul de teatru fizic „O femeie” după texte de Peter Esterhazy, concept și regie de Andrea Gavriliu, Ghiță Pristanda în spectacolul „Grand Hotel Caragiale” la Teatrul Național Cluj-Napoca, protagonist în spectacolul de teatru dans “d’ECOurage” de Andrea Gavriliu la Teatrul Național Cluj-Napoca, Orin Scrivello în musicalul „Must be blood” adaptare după „Little shop of horrors” regia Maria Alexievici, de la Academia de muzică “Gh. Dima”, concert cu trupa „RIGLA” la “Reactor de creație și experiment” Cluj-Napoca, concert „Backstage#1” la „Reactor de creație și experiment” Cluj-Napoca, moment de tap-dance „All that Jazz” în cadrul „Balul Operei Cluj-Napoca 2016” de la Opera Națională Cluj-Napoca, moment coregrafic de Adrian Strâmtu în cadrul „Balul Operei Cluj-Napoca 2017” de la Opera Națională Cluj-Napoca.[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu