Protest la Noaptea Muzeelor. Pânze negre peste cele mai reprezentative exponate

Foto: Dan Bodea

O nouă ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor s-a desfășurat sâmbătă, 16 mai, la Cluj, de data aceasta sub semnul protestului pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din țară, membre sau încă neafiliate la organizație.

Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Colecția de Istorie a Farmaciei, Muzeul de Istorie și Muzeul de Artă din Cluj au ascuns de ochii publicului unele dintre cele mai reprezentative lucrări din colecțiile pe care le dețin. Chiar dacă nu puteau fi admirate, lucrările ascunse sub pânze negre au atras la fel de multă atenție din partea vizitatorilor care au avut ocazia să afle, poate pentru prima dată, problemele spațiilor expoziționale din România, respectiv faptul că mai mult de 110 muzee din România se află în proces de retrocedare și zeci de mii de obiecte de colecție din zona patrimoniului mobil au fost retrocedate.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Protest elegant

 „Organizăm un protest împreună cu majoritatea muzeelor din România și Muzeul Etnografic al Transilvaniei a decis să asocieze aceste forme de protest împotriva lipsei de reacție a autorităților față de retrocedarea sediilor și colecțiilor unor instituții muzeale. Am făcut asta prin ascunderea și acoperirea cu un material textil negru a colecției de ceramică habană, o colecție foarte valoroasă cu piese de ceramică din secolul al al XVII-lea, faimoase în întreaga Europă. În fiecare an avem specialiști din străinătate care vin să le analizeze și am considerat că acestea sunt cea mai valoroasă parte a colecțiilor noastre și că ele vor fi în măsură să atragă atenția publicului asupra formei noastre elegante de a protesta”, a precizat Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei care a subliniat, de asemenea, că setea culturală de Noaptea Muzeelor riscă să se plafoneze la un moment dat și de aceea este nevoie ca publicul să fie atras și prin alte evenimente. „Anul trecut am avut un număr mai redus de vizitatori decât în 2013 pentru că evenimentul s-a suprapus cu un concert pe stadion, dar acum ar trebui să avem un număr mai mare de vizitatori, mai ales că avem și un târg de produse tradiționale și un maestru culinar faimos care gătește în curtea muzeului”, a mai spus Tudor Sălăgean.

În plus, de la ora 20.00, în Sala Reduta a Muzeului Etnografic a avut loc un concert de acordeon clasic, „De la baroc la contemporan”, în interpretarea muzicianului italian Pietro Roffi, aflat pentru prima dată în România.

01IMG_7687

La Colecția de Istorie a Farmaciei, publicul a avut ocazia să își exprime solidaritatea prin transmiterea în scris a gândurilor cu privire la situația muzeului. Deși au putut admira colecția de aparatură medicală, expoziția temporară „Istoria afrodisiacelor” și grupajul tematic despre opiu în cadrul categoriei Focus, ceea nu au putut vedea vizitatorii a fost Praful de Mumie, unul dintre cele mai celebre exponate. „Am avut de ales între praful de mumie și sticluțele pentru elixirul dragostei. Am optat pentru praful de mumie pentru că era mai puțin mediatizat și cu ocazia asta am avut șansa să îi spunem povestea. Orice protest de acest gen este un rezultat în sine și mi se pare foarte bine că reușim să tragem un semnal de alarmă. Nu știu câte urmări practice va avea acest protest la nivel legislativ, sau al achizițiilor publice, dar este bine ca publicul să știe prin ce trecem”, a precizat Ana Maria Gruia, responsabil de Colecţia de Istorie a Farmaciei. Potrivit acesteia, la Noaptea Muzeelor, pentru Colecția de Istorie a Farmaciei și-au manifestat interesul pe Facebook peste 3000 de persoane.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Cu minute bune înainte de a-și deschide porțile, la intrările muzeelor din Cluj se aflau deja zeci de oameni nerăbdători să pornească într-un adevărat tur de forță. În jurul orei 21.00 scările Muzeului de Artă, care duceau spre Galeria Națională erau neîncăpătoare, la fel și balconul Palatului Banffy, deschis publicului pentru vizitare. La Muzeul de Artă, în semn de protest, s-a optat pentru acoperirea lucrării Castelul de la Uioara, de Joseph Neuhauser.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei a primit și el vizita a sute de persoane. Aici au fost acoperite binecunoscutele monede de aur de tip „Koson”, după numele inscripționat pe una din fețe în limba greacă KOΣΩΝ.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La Bastionul Croitorilor, evenimentul Noaptea Muzeelor fost sărbătorit cu recitaluri de sonete, spectacole, conferințe și ateliere de jocuri educaționale.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu