Premiul Mentor pentru Excelență în Educație/ Gabriela Todor, profesoară de violoncel: „Mă simt ca o Cenușăreasă care s-a trezit prințesă”

Foto: Dan Bodea

Ne-a întâmpinat cu un sirop de gutui japoneze în apartamentul din cartierul clujean Gheorgheni, unde locuiește de mai bine de 50 de ani. Pe masa din camera mare, peste tot, erau întinse diplomele obținute la diferite concursuri de cei mai buni dintre foștii săi elevi: Alexandru Tincu, Adrian Naidin, Răzvan Suma, Octavian Lup. Lângă acestea, la fel de bine păstrate de-a lungul anilor, am zărit diplomele de excelență primite de doamna profesoară Gabriela Todor pentru performanțele deosebite obținute în pregătirea elevilor premianți la concursurile naționale.

Am cunoscut-o pe doamna profesoară la o zi după ce a fost distinsă cu un alt premiu, de data aceasta Diploma Mentor pentru Excelență în Educație acordat de MOL România și Fundația pentru Comunitate. Pentru al șaselea an consecutiv acest premiu a fost acordat unui număr de zece profesori şi antrenori din toată țara, selectați din cele peste 270 de nominalizări primite. „Mă simt ca o Cenușăreasă care s-a trezit prințesă”, ne-a mărturisit doamna Gabriela Todor la puțin timp după ce ne-a primit în locuința ei. Timp de o oră și jumătate am aflat de la dânsa ce înseamnă să-ți dedici cea mai mare parte a vieții elevilor tăi și care este cea mai mare mulțumire pe care o are astăzi, după 36 de ani de carieră pedagogică.

Născută în Cluj din tată ardelean și mamă moldoveancă, destinul Gabrielei Todor avea să-i fie dictat nu de stele, ci de propriul ADN. Muzica și pedagogia le-a avut în sânge și prin toți porii i-au intrat în suflet atât ei cât și fratelui ei care este profesor de vioară la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București. Prima melodie pe care Gabriela Todor a solfegiat-o în clasa a treia a fost Ceata lui Pițigoi. De atunci a parcurs toată istoria muzicii clasice, a avut prilejul să cunoască personal o parte din marii soliști violonceliști de talie mondială, a fost cooptată în diverse formații muzicale și a întreprins 21 de turnee europene.

„Am ales pedagogia pentru că asta ne-a plăcut tuturor în familie. E în ADN-ul nostru. Tata era meloman înfocat și din toată sărăcia ne-a cumpărat radio, pickup, magnetofon. Cumpăra știme (partituri muzicale, n.r.) de oriunde găsea, cumpăra revista Muzica și am deprins muzica clasică așa cum am învățat să vorbesc românește. La cinci ani m-a dus la operă să vedem Boema. Știu și acum că eram îmbrăcată în rochiță turchez, de catifea. Opera era fastuoasă, scena era împodobită dar pe mine singurul lucru care m-a frapat din tot spectacolul era solo-ul de violoncel, pe care îl auzeam din fosă și pe care îl cânta doamna Iarosevici, o foarte bună violoncelistă, soția primului meu profesor de violoncel, George Iarosevici. De atunci am zis că vreau să mă fac violoncelistă”, își amintește doamna Gabriela Todor.

„Nu există memoria mâinii. Să cânți pe dinafară gândindu-te în altă parte,   nu poți. A cânta la violoncel nu este o simplă gimnastică sau o simplă emitere de sunete. Când începi concertul de Schumann trebuie să știi localizarea sunetelor pe instrument,   pe ce coardă,   în ce poziție și în ce octavă. Cu ochii minții îți dictezi digitația. Schematic toată autodictarea trebuie să o ai în minte. Le-am spus tuturor elevilor mei că nici un dirijor nu va cânta cu ei dacă știe că se vor opri pentru că nu își cunosc textul. Este ca și când ai merge noaptea,   în beznă,   cu farurile stinse”,   Gabriela Todor/Foto: Dan Bodea

„Nu există memoria mâinii. Să cânți pe dinafară gândindu-te în altă parte, nu poți. A cânta la violoncel nu este o simplă gimnastică sau o simplă emitere de sunete. Când începi concertul de Schumann trebuie să știi localizarea sunetelor pe instrument, pe ce coardă, în ce poziție și în ce octavă. Cu ochii minții îți dictezi digitația. Schematic toată autodictarea trebuie să o ai în minte. Le-am spus tuturor elevilor mei că nici un dirijor nu va cânta cu ei dacă știe că se vor opri pentru că nu își cunosc textul. Este ca și când ai merge noaptea, în beznă, cu farurile stinse”, Gabriela Todor/Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Părinții săi nu aveau însă bani destui să îi cumpere violoncel și cu atât mai puțin erau de acord ca fata lor să cânte la un instrument atât de „bărbătesc”. Mai bine vioară pentru că e mai ușoară, spuneau părinții Gabrielei. Astfel, începând din clasa a doua, tânăra avea să studieze timp de șase luni vioara, în particular, urmând ca din clasa a treia să fie mutată de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj, la Liceul de Muzică. După câțiva ani însă, când a venit momentul să își aleagă singură instrumentul pe care avea să îl studieze în liceu, violoncelul a fost prima și ultima alegere.

„A fost alegerea mea să car o viață întreagă acest instrument, dar am suportat consecințele și nu mi-a părut rău niciodată. Când pui mâna pe el intri în transă. Lumea noastră pare puțin deplasată și părem cam ciudați, dar e ca un balsam pentru noi. Tata avea lacrimi în ochi când auzea uvertura de la Tannhäuser și mama nu înțelegea ce-i cu «anomalia» asta. Un fost elev de-al meu, Octavian Lup, mi-a spus textual: «Eu cu asta mă hrănesc». Așa am ales și eu violoncelul, deși mama îmi șoptea la ușă să aleg vioara. Eu am zis ca ea și am făcut ca mine. Și mi-am îndeplinit visul, deci sunt un om fericit. Am fost violoncelistă până la 52 de ani, când am fost diagnosticată cu boala Crohn din cauză că duceam o viață dezordonată. De atunci violoncelul stă în sufragerie, în acel colț”, povestește doamna Todor, arătând în direcția violoncelului care astăzi îi aparține fiului ei, Daniel.

A fi mentor în educație este o misiune sacră, spune doamna profesoară, dat fiind că nici un copil nu se naște învățat. O viață întreagă le-a predat elevilor săi ceea ce a acumulat și dânsa de la mentorii pe care i-a avut pe parcursul carierei, – George Iarosevici, Cseh Attila, Aurel Niculescu și Serafim Antropov – și astăzi trăiește cu satisfacția că tinerii pe care i-a pregătit evoluează în cele mai exigente orchestre.

„Este o datorie sacră, să nu păstrăm pentru noi ceea ce am primit, ci să dăm mai departe. Eu am ales pedagogia, nu a fost nimic aleatoriu și nu am tras-o dintr-o căciulă. La repartiție, după 1972 când am terminat Conservatorul la București, am avut de ales între un post la Liceul de Muzică nr.1, astăzi Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și un post la Orchestra Radio din București. Am ales fără să ezit pedagogia, deși puteam fi orchestrantă. În rest, pe lângă cariera pedagogică cu care am mers neîntrerupt 36 de ani, am și cântat. Zece ani am făcut și solistică dar nu m-a satisfăcut pentru că nu suportam singurătatea de după concert și viața nomadă. În zece ani am aflat despre mine că asta nu îmi mai trebuie. Așa că la 26 de ani am renunțat la solistică. Ocazional făceam muzică de cameră cu colegii mei, am cântat la Sala Radio și cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viața mea ca profesionistă a fost muzica de cameră. Dacă ar fi să le ierarhizez, ar fi muzica de cameră, pedagogie, orchestră și solistică. Acestea sunt opțiunile pe care le are un absolvent de facultate de instrumente și canto. Eu am făcut exact ce mi-a plăcut și sunt o ființă fericită pentru că hobby-ul meu a coincis cu profesia. Și nu m-am dus la serviciu 36 de ani ca la spânzurătoare, ci ca la un loc unde mă regăseam. Din păcate, cei mai buni instrumentiști nu se înghesuie spre pedagogie. Cât sunt tineri și sănătoși vor doar să cânte”, explică doamna Gabriela Todor.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

1IMG_8273

Admiterea în Conservator este atât de cumplită, precizează doamna profesoară, și are o ștachetă atât de înaltă încât nu poți prezenta absolventul tău sub acea ștachetă. La Filarmonica din Cluj, despre care se spune că este alături de Filarmonica din București cea mai bună din țară, sau este comparată de unii dirijori străini chiar cu valoarea orchestrei din Viena, muzicienii sunt selecționați foarte aspru.

„Am avut elevi care au reușit din prima, la 18 ani, după ce au intrat la Conservator, și alții, care deși aveau părinții instrumentiști au dat de trei-patru ori până să reușească. Trebuie să excelați, asta le spuneam eu elevilor. Nu vă trimit acolo ca să îmi fac mie firmă. Mergeți pentru voi, dacă simțiți nevoia și dacă asta nu vă stresează în plus. Nu este exclus ca într-o zi să se întâmple și la noi ca în orchestrele din Vest, unde pentru fiecare post de orchestrant, se face concurs internațional. De aceea trebuie să avem un nivel foarte înalt de pregătire. Valoarea unei orchestre rezidă în valoarea tuturor membrilor ei. Cei care nu corespund și nu iau minimum șase, nota noastră de trecere, îi îndrumăm ori la alt instrument, ori la altă școală. Nu are rost să ne mințim unii pe alții”, precizează Gabriela Todor.

Marin Cazacu, Dan Joițoiu, Cristian Marina, Cseh Zoltán, Márkos Albert, Márkos Andrea, Adrian Naidin, Ariana Arcu, Răzvan Suma, Cristian Cojocaru, Titus Tincu, Mihai Marica, Zsolt Török, Elöd Zágoni, Octavian Lup, sunt doar o parte dintre muzicienii străluciți pe care doamna profesoară i-a pregătit de-a lungul anilor.„Atât de mulți elevi am avut,  încât v-ar trebui un an și o vară să mă ascultați,   la cât aș avea de spus despre ei”, a precizat Gabriela Todor în momentul în care am rugat-o să ne spună mai multe despre tinerii pe care i-a avut sub aripă. Știe unde a ajuns fiecare dintre ei și nu există zi să nu afle detalii despre concertele lor de la radio sau de la televizor.

„Scena este o altă planetă din punctul meu de vedere, unde ești în preinfarct. Ești într-o stare avansată de boală”, consideră doamna Todor. Astăzi, la cei 66 de ani pe care îi are, doamna profesoară mărturisește că nu mai merge în sălile de concert pentru că a obosit. Se hrănește cu credință și cultură și doar așa a rezistat la experiențele extrem de dure pe care le-a avut în viață. După ce s-a îmbolnăvit, a avut grijă să nu se mai cantoneze exclusiv pe meserie pentru a nu-și pierde copilul. De șapte ani de când este pensionară, o singură dată a mai avut o ședință de violoncel cu nepotul unui fost coleg de clasă.  „Gabriel Râpă, un foarte bun violoncelist la Filarmonică, spunea că noi răspundem în fața lui Dumnezeu pentru copiii care ne-au fost dați în grijă. Tot succesul trece foarte repede și de obicei ești uitat în câteva zile. Cu toate acestea, tuturor elevilor mei le-am spus ca în ziua lor cea mai proastă, să cânte mai bine decât tot restul în ziua lor cea mai bună”, afirmă doamna Todor.

Cei zece profesori și antrenori premiați la ediția din acest an la Gala Mentor pentru Excelență în Educație  au fost selectați de către Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate, care a primit în perioada aprilie-decembrie anul trecut 274 de nominalizări. Ca şi în ediţiile precedente, numărul nominalizărilor valoroase a depăşit cu mult numărul de premii care se pot acorda, însă nominalizările pot fi depuse din nou pentru edițiile viitoare. Fiecare dintre cei zece laureați din cadrul acestei ediții a primit un premiu în valoare de 8.000 de lei și un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de cunoscutul artist plastic Ioan Nemțoi.

Foto: Biró István

Foto: Biró István

[stextbox id=”custom”]

Laureații Premiului Mentor pentru Excelență în Educație, ediția a 6-a, 2015 sunt

Barátosi Iosif Gavril, antrenor de șah, Târgu Mureș

Maria Dida Ghiață, antrenor emerit canotaj, Timișoara

Anița Luncan, profesor de chimie, Oradea

Márton Árpád, pictor, Miercurea Ciuc

Ani Marie Paladi, profesor de violoncel, București

Păcurar Mária, profesor de matematică, Timișoara

Marcel Porof, profesor de geografie, Fălticeni, Suceava

Petre Rău, matematică și literatură, Galați

Tellmann Jenő, profesor de fizică, Cluj

Gabriela Todor, profesor de violoncel, Cluj

[/stextbox]

„Profesionalism înseamnă precizie, amatorism înseamnă aproximație. Cu auzul muzical te naști, sau nu te naști, iar condiția fizică ți-o cultivi. Ca muzician trebuie să fugi maratonul în fiecare zi, la fel cum trebuie să sprintezi pentru a nu rămâne în urmă. Le spuneam elevilor mei că în afară de faptul că trebuie să își cunoască textul, trebuie să alerge pe instrument pentru a avea un sunet minunat, nu unul scârțiit și vibrat. În plus, trebuie să pierzi atât de puțin din cauza emoțiilor și a adrenalinei, încât să nu se simtă în sală. Marin Cazacu spune că cel mai bun este cel care se corectează primul, nu cel care nu greșește. Cu asta sunt și eu de acord”, Gabriela Todor

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Te pup si te pupam cu totii! Mihai

  2. Elena Marina says:

    Draga Gabriela! Te felicit din inima,eu sunt martora cat de mult ai meritat acest premiu,tu intr-adevar ai fost nu numai un profesor de excelenta,dar si un om adavarat!Te pup Ita

  3. Sarut mana,doamna profesoara!
    Iata ce bucurie imensa,sa va gasesc dupa 25 de ani,de cand nu v am mai vazut!
    Ati fost mentorul meu,nu doar de la 11 la 18 ani,ci pt toata viata.M ati invatat valori fundamentale,m ati format si ca om si ca violoncelista.A fost un miracol sa va cunosc,pt ca pana astazi imi traiesc visele din timpul somnului,cu prezenta dvs alaturi,si visurile din timpul zilei cu sperantele pe care dvs mi le ati dat.
    Am fost odata la un Concert simfonic impreuna si,am ascultat un solist al carui nume nu mi l amintesc,pt ca eram prea mica,un violoncelist care m a impresionat atat cat sa va intreb:AM SA CANT SI EU VREODATA ASA??Iar raspunsul dvs,pe care nu am sa l uit niciodata a fost:BA CHIAR MAI BINE!!!!
    Poate pt ca nu mi au iesit niciodata din minte ac vorbe si din inima tonul sincer cu care le ati rostit,m am incumetat sa interpretez,dupa 34 de ani de la terminarea orelor de violoncel cu dvs,acel Saint Saens partea 1,asa cum m ati invatat pt Bacalaureat.Fara sa tin cont ca nu am urmat Conservatorul ci Filosofia,fara sa ma gandesc ca am un deget operat de 3 ori in acelasi loc(mana stanga,atat de imp pt finetea interpretarii),fara sa mi pese ca au trecut atatia ani in care nici nu am mai cantat la cello.
    Da,datorita dvs, anul acesta,chiar in ziua in care implineam 52 de ani,in luna in care vi s a decernat premiul de Mentor,eu,profesor de stiinte socio umane la Colegiul National Gh M M din Braila(de la terminarea facultatii pana azi) am cantat pe scena Institutiei Muzicale Lyra.Stiam fiecare nota datorita dvs,asa ca nu a fost nevoie sa revad vreo partitura…
    Nici eu nu inteleg cum de ati putut sa ma invatati ceva care sa tina 34 de ani ca si cum abia ieri mi ati fi aratat cum sa cant…
    Pt cine nu crede,un scurt video se gaseste postat in publicatia online BRAILA CHIREI,iar numele meu Martian Mariana,e alaturi de Violoncel si Lyra,numai si numai datorita acestei minunate femei care mi a fost mama,sora,prietena si…MENTOR.
    Felicitari,doamna mea profesoara si, un MULTUMESC cat toata planeta ns.MULTUMESC MULTUMESC MULTUMESC!!!
    Nu stiu daca veti citi vreodata ac randuri dar daca da,va scriu nr meu de telefon 0769335898,pt ca mi as dori sa va aud glasul pe care l am ascultat cu evlavie timp de 7 ani si imi lipseste de un sfert de secol.
    Cu toata admiratia Mariana Martian,fosta Domnisoru.

  4. Prof.dr.Dumitru Jompan-Marga C.S. says:

    Mult Stimate Dle Todor,
    am primit,gratie prof.V.Florea din R.M.,titlurile dorite a caror auto sunteti.Va multumesc mult si Va felicit pentru activitatea
    stiintifica ce o desfasurati.
    Sigur ,o mare bucurie ma ccuprinde afland ca faceti parte din
    familia unui profesor universitar ,apropiat profesiei ce o practic ,MUZICA.Doar ,ca eu sunt purtat pe brate de cantul coral iar mama Dv.serveste domeniul muzicii instrumentale.Am aflat cateva realizari ale Domniei Sale(sigur sunt cu mult mai multe)pentru care o felicit cu multa caldura.DSA Va continua sa traiasca vesnic prin atatia si atatia discipoli(despre cativa violoncelisti ilustrii enumerati am citit in cronicile apareute in revista Muzica.
    Va intreb,nu cumva si Dansa are cateva tiluri de comunicari despre arta interpretarii muzicii instrumentale?Daca sunt le vreau si pe acelea.
    Dar tata,din cate am inteles de la prof.Florea,este inginer de profesie.Aceeasi invitatie ii fac si DSALe ,mai aales ,ca originea “ruspercana”a Dv.dansului i se datoreaza.
    Inchei,declarandu-Va cu sincerritate ca am avut o mare sansa sa Va cunosc,macar pe aceasta cale.Poate viata ne va oferi prilejul sa ne si vedem.Cand treceti pe la obarsiile tatalui,la Rusca,asteptam sa ne vizitati.
    Cu mult drag,prof.Micu Jompan

Postaţi un comentariu