Pisica Pătrată, la Cluj: Despre înfrumusețarea orașelor prin artă stradală, totemuri de 15 metri și decodări

Un perete de 15 metri înălțime, câteva găleți de culoare și o nacelă, de atât este nevoie pentru ca un loc oarecare, total lipsit de semnificație, să se transforme într-un reper urban. Acestor elemente li se adaugă, desigur, talentul artistului care face totul posibil. În acest caz vorbim despre unul dintre cei mai cunoscuţi artişti stradali din România, autor de benzi desenate şi creatorul brandului Pisica Pătrată, care s-a aflat în ultimele zile la Cluj ca invitat al proiectului „Artă în curtea școlii”. Iniţiativa, aflată la a doua ediție, a fost transpusă de data aceasta în curtea Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj, după ce în 2017 precedentul a fost creat în curtea Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” din cartierul Mănăștur.

Proiectul își propune promovarea şi popularizarea artei stradale, demers care a fost implementat cu extrem de mult succes în Sibiu de organizatorii Sibiu International Street ART Festival, care au făcut ca în cele șase ediții numărul total al lucrărilor să depășească 90. Chiar dacă în Cluj lucrurile se mișcă anevoios, iar administrația locală încă are nevoie de muncă de convingere atunci când artiștii sau oamenii pasionați din domeniu vin cu propuneri similare, proiectul Artă în curtea școlii pare să funcționeze.

Alexandru Ciubotariu, cunoscut ca Ciubi sau Pisica Pătrată a pictat pentru prima dată o lucrare de așa mari dimensiuni în Cluj, iar rezultatul este amețitor în cel mai adevărat sens al cuvântului. Într-o pauză de hidratare, am stat de vorbă cu Pisica Pătrată despre lucrarea impresionantă pe care a realizat-o la Cluj, dar și despre înfrumusețarea orașelor prin vopsele colorate. Pe o fațadă de bloc din Sibiu, pe acoperișul unei librării din București, pe garnituri de tramvaie sau pe pereții din Târgu Jiu și din alte orașe, lucrările lui Alexandru Ciubotariu așteaptă să fie descoperite și decodate.

Ești prezent la Cluj pentru prima dată cu o lucrare de așa anvergură, dar iată că a venit în sfârșit și acest moment. Cum ți se pare acest pas făcut de Cluj pentru încurajarea artei stradale?

Dacă mă raportez la orașul unde m-am născut, Constanța, unde nici nu există o discuție în jurul artei stradale, sau măcar un refuz în acest sens, atunci sunt foarte încântat că se întâmplă ceva pe această temă la Cluj. Ca peste tot, demersul pornește tot din inițiativa unor oameni pasionați, apropiați de acest curent, sau chiar artiști. Poate e și normal așa ceva și ceea ce facem noi nu vine neapărat ca un răspuns al unei necesități identificate de o entitate culturală, sau de o administrație locală, ci cumva e un joc acceptat de autorități în care necesitatea prezenței acestei forme de artă în spațiul public e o realitate mondială până la urmă. Faptul că inițiativele vin din partea oamenilor pasionați poate fi privit ca un avantaj care se traduce în calitatea lucrărilor.

București nu are un festival dedicat artei stradale, în afara unei mici prezențe a Street Delivery. E bine că se întâmplă și așa și, cu timpul, procesul de acceptare din partea autorităților va deveni mai ușor. Mă gândesc și la Sibiu, la prima ediție a Sibiu International Street Art Festival când am fost invitat, primăria fusese inițial de acord și în ultima secundă s-a retras. Zona de graffiti, de intervenție în spațiul public, e problematică și autoritățile tind să dea un pas înapoi înainte să sprijine astfel de demersuri. Cel puțin așa a fost la Sibiu înainte ca festivalul să ia amploare.

Pe mine mă preocupă și ideea de spațiu public, cum ne raportăm la spațiul public pe care încă nu îl conștientizăm ca fiind al nostru. Și atunci înțeleg, într-un fel, și scepticismul autorităților. Până la urmă reprezinți o autoritate, o administrație, și nu vrei să îți apară tot felul de monstruozități în oraș. Față de o lucrare dintr-o galerie de artă, o lucrare în stradă poate fi supusă unei critici din partea oricărei persoane total neavizate. Și nu greșesc cu nimic cei care spun că nu le place lucrarea respectivă. Într-o galerie poți să alegi să intri, sau să nu intri, să pleci sau să rămâi, dar când vorbim de spațiul public e altceva. Așa că eu zic să ne bucurăm că se întâmplă astfel de lucruri și că reacțiile sunt în majoritate bune. Principalul avantaj al acestor lucrări este faptul că sunt spectaculoase și pot transforma cu un minim de efort, cu niște găleți de culoare și o scară, un loc uitat într-un reper urban, ceea ce e extraordinar.

Care a fost propunerea ta pentru proiectul de la Cluj? Ce ai căutat să exprimi?

Nu am avut o temă impusă, însă contextul și școala unde se desfășoară proiectul m-au influențat mult, chiar dacă am apelat la jocurile compoziționale pe care le investighez de ceva vreme. Totemurile legate de familie, de relațiile dintre personaje mă interesau și până acum oricum și atunci am vrut să transpun asta ca sprijin pentru următoare generație. Cu mențiunea că mi-am propus să merg mai departe cu libertatea liniei, dat fiind că dimensiunea permite așa ceva. M-am gândit că niște tușe picturale ar putea să arate bine. Am primit încurajări de la colegii de aici că fac bine ce fac (râde).

Cum a fost anul acesta pentru tine? S-a resimțit pandemia și restricțiile impuse în rândul proiectelor pe care le desfășurai în mod normal?

Surprinzător nu a fost foarte diferit față de alți ani. Lucrurile nu au stat pe loc și s-au mai legat, chiar dacă cu frâna trasă. Am încercat să ne mișcăm cumva și în situația asta, diminuat desigur ca prezență și ca proiecte. Oamenii au făcut eforturi să continue festivalurile de acest gen. Eu chiar le spuneam organizatorilor de la Sibiu și Târgu Jiu că poate era chiar șansa acestor festivaluri să crească. Genul acesta de festivaluri implică o interacțiune minimă cu masele de oameni, chiar dacă impactul desenelor poate a fi chiar mai mare decât a unui festival din seria Zilele Orașului. Din păcate nu toată lumea s-a mișcat așa cum aș fi anticipat eu, dar a fost o șansă.

Personal, mai am și proiectele legate de bandă desenată. Partea cu banda desenată încerc să o explorez de fiecare dată când e cazul. Dar pentru orice, ai nevoie de o finalitate. E foarte greu să faci o bandă desenată de sertar, sau de autor. Sunt proiecte și de acest gen dar sunt mereu amânate sau revizitate cumva. E importantă finalitatea și atunci când aceasta există, are întâietate. În acest context va apărea la Casa Radio colecția „Prichindel” cu încă trei titluri, o colecție pe care o coordonez de circa opt ani. Și ar mai urma o cărticică în colaborare cu WWF pentru care vom pleca în documentare.

Cu ce mesaj ai vrea să rămână elevii de liceu din lucrarea ta? Ce dezbateri ți-ai dori să provoace?

Cred că dezbaterile au început deja încă din faza de schiță când încercau să ghicească ce se conturează. Am văzut că sunt foarte încântați și cred că și eu aș fi fost dacă aveam parte de un asemenea eveniment când eram în liceu. E foarte bine pentru ei că au ocazia să vadă artiști maturi la lucru, cu tehnici diferite. Cam toate lucrările pe care le fac eu sunt ambigue la interpretare și nici nu vreau să spun multe din prima, chiar dacă pentru mine sunt foarte coerente. Farmecul acesta ar fi, să împărțim cumva decodarea unor lucrări. Sigur, în acest caz, mesajul lucrării clar este susținerea reciprocă care poate da naștere unor noi generații, dar se poate citi și o anumită tristețe în ochi, sau încleștare. Pentru fiecare dintre noi poate avea o altă semnificație, în funcție de pachetul cultural și vizual cu care vine fiecare. Și, spre deosebire de alți tineri, elevii unui liceu de artă ar trebui să aibă o încărcătură vizuală în plus și atunci decodările vor fi mai spectaculoase.

Cât de mult ți-ai schimbat stilul și modul de lucru, pe parcurs, de-a lungul anilor?

Încerc să devin din ce în ce mai liber. Eu venind din zona graficii, în care totul este foarte tehnic, când translatezi asta pe dimensiuni extrem de mari, cauți niște soluții tehnice care să satisfacă cât mai mult și atunci încerc împrumutând și din granulația peretelui, de multe ori, ținând cont și de dimensiune și de materialele pe care le folosesc pentru a obține niște efecte plastice care să ajute cumva și desenul. Nu există rețete și nu cred că e bine să te ancorezi într-o rețetă câștigătoare. Important e să cauți mereu pentru că nu știi niciodată unde poți ajunge. Când eram și eu în liceu, nu mi-aș fi imaginat că voi picta un perete de 14 metri în această tehnică picturală, cu trafaletul. Este bine pentru elevi să vadă cum lucrăm cu spray, cu trafalet, cu pensula și cred că au un context fericit pentru a-și lărgi orizontul.

Pentru lucrarea de la Cluj am făcut înainte niște variante cromatice și am ales spre deosebire de schița inițială să las și din culoarea peretului și văd că s-a potrivit foarte bine. Mă interesează tot ce înseamnă spațiul public, iar spațiul în care e amplasată lucrarea e extrem de important. Nu poți să vii să faci un colaj cu temele de acasă. Chiar și compoziția, de multe ori, se modifică în funcție de proporții și de spațiu.

Citiți și:

Clujul se colorează: Proiectul „Artă în curtea școlii” revine cu a doua ediție

Proiectul Artă în curtea școlii se desfășoară în perioada 13-30 octombrie și este organizat de Asociația Launloc cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.