Libertatea de expresie și cazul Charlie Hebdo, din nou în dezbatere la Cluj

Foto: Dan Bodea

O nouă dezbatere, care a avut ca temă limitele libertății de expresie pornind de la atacul terorist asupra redacției Charlie Hebdo din Paris, a fost propusă de Asociația Profesioniștilor din Presă-Cluj (APPC) și organizată la Institutul Francez.

Despre valorile fundamentale ale societății franceze, despre granițele libertății presei sau despre situația presei în România au vorbit Miruna Runcan, profesor la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universității Babeș-Bolyai (UBB) și autoarea cărţii – “Introducere în etica şi legislaţia presei”, Stelian Tofană, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Benoit Bavouset, directorul Institutului Francez din Cluj, Viorel Nistor, cadru didactic la Facultatea de Jurnalism din cadul FSPAC, Mihnea Măruță, jurnalist, fost redactor-şef la publicaţiile „Cotidianul” şi „Adevărul” și Remus Florescu, președinte al APPC. Dezbaterea l-a avut în calitate de moderator pe jurnalistul Claudiu Pădureanu, în discuții fiind antrenați și ziariștii prezenți în sală, sau ceilalți participanți, în total 30 de persoane.

Miruna Runcan,   Viorel Nistor și Mihnea Măruță/Foto: Dan Bodea

Miruna Runcan, Viorel Nistor și Mihnea Măruță/Foto: Dan Bodea

Astfel un punct de vedere interesant care nu a fost adus în discuție în dezbaterea precedentă, organizată de Asociația culturală URBANNECT la Fabrica de Pensule, a fost exprimat de doamna Miruna Runcan care a precizat că atentatul de la Paris nu are nicio legătură cu libertatea de exprimare. „Atentatul de la Paris este uleiul care a ieșit deasupra și s-a exprimat cu kalașnikov. Interpretez faptul în sens antropologic dând ideologia la o parte. Până ajungem să vorbim despre valori, întâi vorbim despre situația de fapt, din teren unde avem mai multe culturi în situația de a coexista. Nu poți să îi dai pe unii afară după ce un întreg sistem colonial i-a primit înăuntru. Charlie Hebdo este despre aceste probleme. Acest caz are și un aspect legat de libertatea de expresie, dar să ne uităm la problemele reale”, a sesizat Miruna Runcan.

Preotul Stelian Tofană

Preotul Stelian Tofană

Preotul și profesorul Stelian Tofană a punctat, din perspectivă teologică, ce va însemna pentru societate evenimentul Charlie Hebdo, ce poate fi condamnat din acest eveniment și ce înseamnă libertatea presei în societatea de astăzi. „Charlie Hebdo pentru mine, ca și creștin și specialist în Noul Testament, este un semnal care poate să însemne ridicarea unor mari semne de întrebare despre existența unui astfel de gen de satiră. Ce înseamnă pentru noi cele două lumi, Je suis Charlie și Je ne suis pas Charlie?Din evenimentul Charile Hebdo trebuie să condamnăm cu vehemență crima. De asemenea, nu putem fi de acord cu provocarea de a-l insulta pe cel de lângă tine, conștient. Există valori de care nu ne putem atinge: valorile religioase ale unei colectivități. Charlie Hebdo adus provocări la adresa tuturor religiilor. Spre deosebire de musulmani, însă, creștinii au o altă ideologie, așteptând răzbunarea din partea Creatorului acestui Univers, nu aceea de a-și face singuri dreptate”, a precizat preotul Stelian Tofană spunând că în partea de lume creștină Charile Hebdo nu va exista. „Nu va exista niciodată un Charlie Hebdo într-o societate în care frica de Dumnezeu va fi firul roșu, coordonator, al educației și culturii omului”, a spus preotul, opinie contrazisă de domna Miruna Runcan prin exemplul atentatului din Rusia, din 2002, când un grup de teroriști ceceni au luat ca ostatici spectatorii de la Teatrul Dubrovka, atacul soldându-se cu 133 de ostatici morți, alături de cei 40 de militanți.

„Ce este umorul din punctul de vedere al limbii franceze și ce este el din punctul de vedere al milioanelor de foști magrebieni, cetățeni francezi?Mesajele lor nu produc ură, dacă nu le citești ca producătoare de ură. Este exact ca procesul despre pornografia doamnei Bovary”, a comparat Miruna Runcan.

Benoit Bavouset și Raluca Mateiu/Foto: Dan Bodea

Benoit Bavouset și Raluca Mateiu/Foto: Dan Bodea

Benoit Bavouset, directorul Institutului Francez a amintit că profilul publicației Charlie Hebdo este acela de a provoca și tocmai de aceea nu există nicio justificare pentru crima comisă.  „Cred că suntem toți de acord că nu poți omorî un om pentru ideile sale, dar putem să ne punem întrebarea dacă acești jurnaliști de la Charlie Hebdo nu merg prea departe în ideile lor. O societate trebuie acceptată în pluralitatea ei”, a precizat Benoit Bavouset.

Citiți și:

Libertatea de exprimare, dezbătută public la Fabrica de Pensule

În continuare, Viorel Nistor a insistat asupra pretextului care a stat la baza atacului întâmplat la sediul redacției pariziene. „Nu încep anumite fapte cu mass-media și nici nu se termină cu ele”, a spus Viorel Nistor. În ceea ce privește libertatea de exprimare, potrivit profesorului Viorel Nistor, în cazul presei românești limitele ei sunt de ordin administrativ, managerial, politic, economic, deontologic, de autoreglementare și nu în ultimul rând legislativ. „Potrivit unei cercetări făcute de Centrul pentru Jurnalism Independent, în România nu este nevoie de măsuri legislative noi pentru mass-media românească. Studiul propune însă câteva soluții precum consolidarea instituțională a organismelor cu rol de arbitru, nevoia de consolidare a asociațiilor profesionale ale jurnaliștilor și creșterea competențelor media ale publicului”, a precizat Viorel Nistor, atrăgând atenția că deși fiecare instituție media are un cod deontologic, acesta în rare cazuri este respectat.

01IMG_0654

Mihnea Măruță

Laicitatea, scop sau metodă?

Dacă ar fi fost pus în situația de a decide personal publicarea genului de satiră practicat de ziarul Charile Hebdo, jurnalistul Mihnea Măruță a precizat că acest tip de presă nu i s-ar fi potrivit.

„Dacă eu eram în postura de a lua o decizie, nu aș fi publicat acest tip de caricaturi. M-am întrebat de multe ori asta și răspunsul l-am găsit în studiul Religie și putere, semnat de Ioan Petru Culianu. Cultura occidentală din care facem parte, deși parțial suntem orientali, este definită de nihilism. Charlie Hebdo este una dintre cele mai conservatoare publicații pentru Franța în acest moment, pentru că în Franța, de la 1789 încoace, laicitatea este sistemul oficial. Charlie Hebdo apără valorile fundamentale pe care se întemeiază societatea franceză. În România este normal să ne apărăm propriile valori și este normal ca eu să gândesc că nu aș face la fel ca jurnaliștii de la Charlie Hebdo. Noi suntem mult mai ascultători, mai cuminți în raport cu valurile de nihilism care vin peste noi. Încercați să înțelegeți Islamul ca un fel de virus introdus în sistemul de gândire al societății franceze, germane sau britanice. E normal ca Charlie Hebdo, din punct de vedere al societății franceze, să acționeze ca un antivirus?Eu zic că e normal pentru că apără ceea ce reprezintă Franța de 200 de ani încoace. E normal ca Biserica Ortodoxă Română să apere ceea ce reprezintă sistemul de valori românesc? Este la fel de normal. Cum se împacă laicitatea franceză cu orientalismul creștin-ortodox, spre exemplu?Cum împacă oamenii politici toate acestea?”, a adus în discuție Mihnea Măruță.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Discuția s-a axat în continuare pe ipoteza, formulată de arhitectul Dan Clinci, potrivit căreia astfel de publicații, cum este Charlie Hebdo în Franța, ar exista și în România și, dacă ar fi cazul, câtă susținere ar primi ele din partea societății și care ar fi reacțiile Bisericii Ortodoxe față de acest fenomen.

Dezbaterea a avut loc în Amfiteatrul Ferdinand al Institutului Francez  din Cluj

Dezbaterea a avut loc în Amfiteatrul Ferdinand al Institutului Francez din Cluj

Distribuie:

Postaţi un comentariu