Laura Troşan, expert restaurare textile: “Restaurarea este o muncă de chinez bătrân”

Restaurarea unei piese de muzeu nu este o muncă pe care să o faci de la opt la patru. Sunt anumite momente, anumite etape şi tratamente prin care o piesă aflată în procesul de restaurare trebuie să treacă. Se începe cu fotografierea, cu analiza, cu întocmirea fişelor. Comisia de restaurare analizează apoi propunerile făcute pentru că s-ar putea ca ceea ce crede restauratorul că este bine pentru piesă, să nu coincidă cu părerea muzeografului sau a proprietarului piesei, care îşi poate dori cu totul altceva. La final, însă, rezultatul trebuie să fie unul favorabil piesei.

Un restaurator trebuie să aibă răbdare şi să aibă pasiune pentru ceea ce face. Nu lucrează contra timp, pentru că dacă forţează un lucru, rezultatul poate fi dezastruos. Laura Troşan, şef de laborator şi expert restaurare textile la Muzeul Etnografic al Transilvaniei a absolvit Facultatea de Istorie din Cluj-Napoca, secţia română-etnologie, are două masterate, unul în Istorie veche-antichităţi clasice la UBB şi celălalt la Sibiu în domeniul Restaurarea operei de artă. Din 1998 lucrează la Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi a obţinut, între timp, şi doctoratul în etnografie. „O parte dintre studii sunt făcute pentru suflet”, a mărturisit Laura Troşan pentru Transilvania Reporter.

Piesa armenească

Într-o zi de vineri, în jurul amiezii, expertul în restaurare al Muzeului Etnografic al Transilvaniei ne-a primit în laboratorul de pe strada Memorandumului nr.21, unde se afla în plin proces de restaurare a unei piese deosebite faţă de cele existente în colecţile muzeului, unde predomină piese textile etnografice.“Este vorba despre o piesă armenească foarte rară, un acoperământ care datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, început de secol al XIX-lea. Încă nu se ştie cu exactitate, dar analizele vor determina. Piesa este pe suport de in cu fire metalice din cupru şi argint şi aparţine de Asociaţia Muzeului Armean. Motivele şi decorul sunt specifice armeneşti. Se disting opt păsări grupate două câte două şi, în centru, păunul. Păunul cu coada strânsă reprezintă supunere, modestie şi credinţă, iar cel din mijloc, cu coada desfăcută reprezintă orgoliul şi mândria. Mai vedem simboluri stelare şi rodia care este considerată fructul vieţii. Coşul din margini, cu toartă, face trimitere spre abundenţă şi observăm că broderia este cu fir metalic. Piesa este primită donaţie în 2010 şi aparţine de un set din care mai fac parte câteva obiecte de cult şi o haină preoţească. Nu provine din niciun atelier din Gherla sau Transilvania şi probabil este adusă de la un atelier de maici din Europa centrală”, explică restauratorul Laura Troşan. Piesa va face parte dintr-o expoziţie cu piese textile armeneşti vernisată în ultimul weekend din septembrie.

Muncă de chinez bătrân

Cu instrumentarul folosit de obicei în cabinetele stomatologice, Laura Troşan ne exemplifică una dintre procedurile pe care le foloseşte în cazul restaurării piesei armeneşti.„Toate firele acestei piese erau adunate într-un ghem şi fir cu fir am început să completez spaţiile lipsă. Sunt părţi ale piesei care nici nu se vor vedea la final. Ştiu eu doar şi va fi consemnat în dosarul de restaurare. Dacă reuşesc să o termin până în septembrie înseamnă că am avut spor”, precizează Laura Troşan. Comisia de restaurare a fost organizată în luna martie şi de atunci echipa Muzeului Etnografic al Transilvaniei a început lucrul pentru piesa armenească „Din ghem scot fire, le întind şi le lipesc cu o soluţie reversibilă, completând astfel piesa. S-ar putea ca peste ani de zile cineva să vină cu o idee şi să vrea să refacă piesa. În restauraea piesei m-am consultat cu expertul restarator textile, dr. Ileana Creţu dela Muzeul de Artă din Bucureşti. Pentru ei astfel de piese sunt comune, deşi mie mi se pare deosebite pe lângă covoare, catrinţe, ii şi alte obiecte textile pe care noi le avem în depozit”, remarcă Laura Troşan.

După intervenţia asupra piesei pe care o va avea Laura Troşan în calitate de restaurator textile, va urma intervenţia colegei sale dr. Daniela Toader , expert restaurator metale, executând procesul curăţării firelor metalice. “Pentru fiecare milimetru de piesă trebuie aplicat altceva”, declară cele două colege, mărturisind că nu de puţine ori munca pe care o depun pentru restaurarea unui obiect este “o muncă de chinez bătrân”. Piesele etnografice au o anumită tehnică de lucru şi de restaurare, obiectele arheologice, istorice presupun şi alte tehnici şi materiale, chiar dacă sunt textile. Pe epoci lucrurile sunt diferite, aflăm de la cele două reprezentante ale Muzeului Etnografic.

În ceea ce priveşte responsabilitatea pe care o are un restaurator faţă de obiectele care îi sunt încredinţate, Laura Troşan se conformează unei concepţii clare. “Eu plec de la ideea că dacă o piesă are 100 sau 200 de ani şi a ajuns până aici în starea asta, este de datoria mea ca prin tot ceea ce fac, piesa să arate şi mai bine în următorii 200 de ani. Tot ceea ce facem noi, că este conservare, că este restauare, trebuie să gândit astfel: Ce va fi în viitor cu această piesă? Toate măsurile de conservare, de depozitare a pieselor, expunere, toate pot să contribuie la degradarea piesei. Există nişte reguli şi, chiar dacă sunt simple şi puţine, ele trebuie respectate”, precizează Laura Troşan.

Bune şi aplauzele

Era o perioadă când restauratorul Laura Troşan visa să devină profesoară de istorie, să predea la ţară. I se părea ceva romantic. Cu toate acestea, de mai bine de 15 ani de când a terminat facultatea, nu i se mai pare. Astăzi, îşi practică profesia cu pasiune şi s-a obişnuit cu gândul că unui restaurator nu i se va ridica niciodată statuie . „Munca noastră foarte rar este promovată pentru că în cadrul expoziţiilor, de cele mai multe ori, se remarcă muzeograful. El culege laurii, şi uneori ne menţionează şi pe noi, dar dacă nu am fi noi, persoanele «neînsemnate», nu ar exista acei lauri. Cine vine să se angajeze la muzeu nu o face pentru bani. Trebuie să fie pasionat şi să îi placă. Sunt salarii de bugetari, de la debutanţi la specialişti, cu diferenţe de câteva sute de lei. Cu salariile pe care le avem acum aproape ne vom pensiona. De acum încolo ne putem mulţumi cu aplauze”, precizează Laura Troşan. Potrivit acesteia, pentru restauratori, satisfacţia cea mai mare a muncii lor este momentul când, într-o expoziţie, toată lumea face acel „Oau” sau când un simplu „mulţumesc” este adresat cu sinceritate.

Restauratori puţini

Ca să devii restaurator în reţeaua muzeală este nevoie în primul rând de multă practică. Mai mult, în primii doi ani după atestare un restaurator nu are voie să lucreze la piese foarte complexe fără îndrumarea celor cu vechime care să aprobe metodele pe care ei le propun. Există nişte cursuri teoretice, practice, un examen în care să dovedeşti că ai acumulat cunoştinţele. Pentru atestatele de experţi pe care le dă Institutul de Memorie Culturală (cIMeC), este nevoie de un portofoliu, de lucrări publicate, piese lucrate şi după minim cinci ani vechime un restaurator poate obţine atestatul de expert. „În ţară sunt la momentul actual în jur de 700-800 de restauratori, dar erau 2000 când m-am angajat eu în 1992. Clujul are puţini restauratori. Restauratori textile sunt două persoane, restauratoro metale trei persoane, un restaurator carte, doi restauratori ceramică, doi restauratori lemn şi doi pictură. Suntem aproximativ 15 persoane şi mai sunt şi persoanele atestate în facultăţi. În schimb, în Sibiu sunt mulţi specialişti şi foarte buni. Mai sunt restauratori care lucrează în afara reţelei muzeografice, ori persoane fizice sau angajaţi la unele anticariate pe post de restauratori sau conservatori. Sunt mulţi care recondiţionează mobilă şi există restauratori pentru bunuri imobile, biserici, case, aceştia însă foarte puţini”, a precizat dr. Daniela Toader , expert restaurator metale la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din 2003.

Intrarea în reţeaua muzeală

Daniela Toader lucrează din 1992 în reţeaua muzeală, începându-şi activitatea la Muzeul de Istorie. „Am absolvit Facultatea de Chimie la Cluj şi era o variantă atunci să intru în reţeaua muzeală unde se eliberase postul la Muzeul de Istorie. Nu exista facultate de restaurare. În 1992 nicio facultate de la noi nu avea profilul de restaurare. Astfel se angajau pe postul de restaurator persoane cu studii superioare. După Muzeul de Istorie am ieşit din reţea, am fost la doctorat cu frecvenţă, în chimie şi apoi m-am întors la Muzeul Etnografic”, a declarat Daniela Toader pentru Transilvania Reporter.

La numărul de piese care există în atâtea muzee din Cluj ar fi nevoie de mult mai mulţi restauratori, consideră Daniela Toader cu atât mai mult cu cât, potrivit normelor, la 10.000 de piese este necesar să existe un restaurator. „În momentul de faţă eu am 15 piese în lucru, în diferite etape. În mod normal nişte piese deosebite, cele de tezaur, nu vor mai putea fi restaurate fără aprobarea unei comisii de la Bucureşti, dar ca să trimiţi dosarul complet trebuie să faci investigaţii chimice, fizice, biologice, la textile, lemn, hârtie, adică la suporturi organice. Noi avem puţini investigatori, cel puţin biologi există doar la Sibiu. Cu toate acestea, chiar dacă ar fi nevoie de personal, dacă nu ai fonduri nu poţi să creezi locuri de muncă. Îi putem atrage pe absolvenţi ca practica profesională să o facă în laboratoarele noastre dar, din păcate, nu sunt posturi pentru a-i angaja”, precizează expertul în restaurare, Daniela Toader.

În echipă

Munca de restaurare este una de echipă, fiecare conservator, restaurator, cercetător, sau muzeograf având rolul şi importaţa lui. O singură persoană nu poate să acopere toate tipurile de materiale, de suporturi şi tehnici, mai ales că unele piese necesită o perioadă mai mare de restaurare. „Am stat la restaurarea unui covor timp de doi ani. Textilele fragile au interval mare de restaurare şi de aceea nu lucrez pe o singură piesă”, spune Laura Troşan. Cu fiecare zi şi cu fiecare piesă, restauratorii învaţă ceva nou. Chiar dacă uneori lucrează într-un mediu toxic şi chiar dacă unele intervenţii anterioare necorespunzătoare ale pieselor pe care le au în restaurare le îngreunează munca, restauratorii sunt fericiţi când în depozite sau în expoziţii, piesele lor încă rezistă.