Filmul unei vieți dedicate matematicii: Profesorul Teodor Poenaru, de 40 de ani la catedră

Profesorul de matematică Teodor Poenaru este astăzi printre puținii dascăli a căror pasiune pentru profesie a rămas neschimbată odată cu trecerea deceniilor. Deși a fost aproape corigent la matematică în clasele gimnaziale, iar în liceu și-a dorit să devină regizor de film, matematica a devenit o parte din viața sa în momentul în care și-a dat seama că nimic nu poate sta în calea vocației. De 22 de ani organizează tabere de matematică în județul Cluj, este îndrăgit de sute de elevi cărora le-a fost profesor sau diriginte și astăzi, privind în urmă, nu regretă nicio clipă faptul că și-a dedicat cea mai mare parte din viață elevilor săi.

Teodor Poenaru este clujean get-beget, a copilărit „în jurul statuii lui Matei Corvin” și în primul rând de scaune al cinematografului Timpuri Noi, iar în 2014 a sărbătorit 40 de ani la catedră printr-un „chef” pe care l-a ținut alături de profesorii și foștii săi elevi din Cătina, comuna clujeană unde a fost repartizat în primul său an de învățământ. Din păcate, la cei 64 de ani pe care îi va împlini în luna octombrie, Teodor Poenaru nu este foarte optimist cu privire la viitorul catedrei de matematică pe care o va lăsa în urmă la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”. „Eu consider că una dintre cele mai mari greșeli ale ministerului nostru și ale societății este că nu oferă niciun stimulent pentru cei care vor să intre în învățământ. Nici măcar un banal bilet la un spectacol nu le dă. Mie îmi trebuie jumătate din salariu dacă vreau să merg timp de o lună la spectacolele de la teatru. În învățământ intră 10% cei care au pasiune și restul cei care mai au o afacere pe lângă norma pe care o au la școală, fie că au un butic, că sunt taximetriști, sau zugravi. Aceștia sunt cei mai periculoși. Sunt pesimist cu ceea ce se va întâmpla în cazul catedrei pe care o las în urmă. Nu este preocupare pentru a fi o catedră bună la Bălcescu. Școala nu are autonomie. Atâta timp cât directorul nu are dreptul să angajeze și să dea afară, acela nu e director. Directorul într-o școală este doar un transmițător de sarcini”, o spune revoltat profesorul Poenaru.

Intrarea în învățământ

Parcursul lui Teodor Poenaru în sistemul de învățământ românesc nu a fost deloc ușor. Întrebat cum a prins drag de matematică, profesorul își amintește astăzi că nu a fost nici pe departe vorba de dragoste la prima vedere. „Eu am fost aproape corigent la matematică în clasele a cincea și a șasea și pentru a nu repeta clasa, mama s-a îngrijit să fac pregătire cu un vecin care terminase Facultatea de Matematică. Luând ore de la acel vecin, a început să mă intereseze și pe mine această materie. În anii următori, niciodată nu am excelat, dar am fost printre elevii buni la matematică. La celelalte materii nu eram la fel. Știți cum eram?Dacă îmi plăcea profesorul, îmi plăcea și materia. La limba rusă, de exemplu, nu m-am descurcat niciodată”, povestește domnul Poenaru.

În liceu, visul lui a fost să devină regizor de film și pentru a-și demonstra interesul scria articole în revista „Cinema”, o revistă de cultură, tehnică și curente cinematografice. „Era foarte greu să ajungi regizor de film și trebuia să ai un dosar care să demonstreze că ai pasiune. Fiind bun la matematică, m-am dus la Facultatea de Matematică gândindu-mă că voi face o facultate serioasă, scap de armată și după aceea dau la cinematografie”, mărturisește Teodor Poenaru. Cu toate acestea, visul său a rămas neîmplinit pentru că imediat după facultate avea să intre într-un sistem din care nu avea „să scape” prea curând. „La terminarea facultății a fost un an foarte prost pentru mine ca repartiție ministerială pentru că pe atunci prioritate nu aveau absolvenții cu medii mari, ci absolvenții căsătoriți. La media mea am prins comuna Cătina, unde am stat doi ani de zile, inclusiv în perioada în care am făcut armata. Asta se întâmpla în 1974, primul meu an de învățământ”, precizează profesorul Poenaru.

După Cătina, profesorul a devenit suplinitor la Câmpia Turzii, unde a stat un an. În acel an toate liceele teoretice deveneau industriale și așa a ajuns să „funcționeze” doi ani de zile la Liceul patronat de Sticla, timp în care și-a luat și definitivatul. În 1980 a venit în Cluj la Liceul Industrial „Transporturi”. „De la Transporturi, în urma unor comentarii dure pe care le făcusem eu la adresa inspectoratului am fost mutat la fosta școală C.U.G., Liceul Industrial nr. 9, care a însemnat și cea mai grea perioadă din învățământ pentru mine. Am stat acolo șase ani. Peste tot unde am ajuns, a fost datorită întâmplării. Am ajuns la Liceul Teoretic «Nicolae Bălcescu» tot printr-o conjunctură. Nu am venit cu bucurie pentru că era între aceste licee o diferență foarte mare, însă am fost solicitat de un fost coleg de facultate, inspector, să vin să mă ocup de catedra de matematică pentru că stăteau foarte prost. Timp de șase ani la C.U.G. am reușit să avem foarte multe fonduri și aveam săli de clase moderne. Când am ajuns la Bălcescu, în 1988, elevii cădeau din bănci la cât de rele erau”, declară Teodor Poenaru.

„Vai de școala în care profesorii nu învață”

În cei 40 de ani de învățământ, profesorul Poenaru a avut propriul său stil de predare a matematicii, însă indiferent de metode principiul a rămas unul și același: matematica trebuie să dezvolte gândirea elevului la orice nivel. „Un profesor trebuie să aibă har să atragă elevul spre matematică. Eu îmi țin orele altfel, sunt mai teatral la ore, mai glumesc. Și acum mă gândesc că eu de fapt îmi regizez orele și după 40 de ani de predare, nu intru în clasă fără să fiu pregătit. Dacă nu mi-e clar ceva mă trezesc la cinci dimineața să mă pregătesc. Vai de școala în care profesorii nu învață, spunea, cred, Cioran și asta le transmit și eu copiilor mei”, precizează domnul profesor conștient că tehnologia și noile metode de predare trebuie introduse la clasă, însă cu măsură. „Ca profesor de matematică a trebuit întotdeauna să mă adaptez mutațiilor, una dintre acestea fiind trecerea de la gândirea abstractă, la o gândire mult mai concretă. Foarte mult s-a mers în matematică pe această evoluție, tehnologia fiind cea care a dictat asta. Și eu sunt de părere că trebuie introdusă tehnologia în învățământ, însă nu fără precauție. Tehnologia mă ajută și pe mine foarte mult la informare, ca documentare și pregătire, dar nu în relația elev-profesor. Am participat la niște cursuri despre eLearnig, dar le-am spus organizatorilor cursului că mie nu mi se potrivesc. Eu dacă nu văd ochii elevului când îi predau, nu am făcut nimic. Doar în ochi văd cât a înțeles”, explică profesorul.

Teodor Poenaru este tipul de profesor care ține foarte mult la corectarea temelor de casă pe care le dă elevilor lui, la fel cum ține și la relația cu ei. Impune o anumită exigență când vine vorba de notare, lasă și corigenți dacă este cazul dar, în același timp, este apropiat de ei în așa măsură încât copiilor să nu le fie teamă să întrebe noțiunile pe care nu le înțeleg. Domnul Poenaru este printre puținii profesori din România, dacă nu chiar singurul, care a organizat timp de 22 de ani Tabere de Matematică și Informatică în județul Cluj, structurate pe același program. Anul acesta, tabăra a fost organizată în comuna Mărișel. „În vechiul regim eram numit în tabere, dar apoi am devenit chiar eu organizator de tabere de matematică și fizică. În medie am avut în fiecare an 80 de copii în tabără, mai ales elevi de la Liceul «Nicolae Bălcescu», Liceul Teoretic «Avram Iancu» și Colegiul Național «Emil Racoviță». Copiii nu vin numai pentru matematică. Noi am mers pe ideea că nu este o tabără de elite, ci pentru cei care acceptă să facă matematică în timpul vacanței. Doar matematica e obligatorie în tabără, restul activităților, fotbal, volei, concurs de poezie sunt facultative. Ținem orele fie în școli, sau improvizam orele în pădure sau în alte locuri ”, declară Teodor Poenaru. Singurul regret pe care profesorul îl are astăzi, la final de carieră, este că deși și-a dorit foarte mult să predea ore de matematică în SUA înainte de Revoluție, nu a fost lăsat. „Am vrut să merg chiar și în Congo pentru că în perioada aceea se putea preda în limba engleză. Și m-am pregătit, dar nu am putut. După Revoluție am avut ocazia, dar m-am răzgândit pentru că aveam copii mici, gemeni și mai bine am renunțat la idee”, mărturisește profesorul.

La doar un an distanță de ieșirea din învățământ, Teodor Poenaru nu știe cum va fi să se despartă de catedră, de elevi și de școala unde s-a întors după fiecare vacanță, pentru că asta a făcut o viață întreagă. S-a dedicat elevilor lui și catedrei de matematică fără mari așteptări că miniștrii care s-au succedat la Învățământ, în toți acești ani, vor aduce o schimbare în bine sistemului. Astăzi, nu poate decât să spere că cei care îl vor urma la catedră vor fi la fel de pasionați și responsabili în ceea ce fac, cum a fost și el la început de drum și în următoarele patru decenii.

„A fost o adevărată vânătoare împotriva profesorilor care dau meditații și sunt și eu de părere că nu este bine să dai meditații elevilor pe care îi ai la clasă. Eu dau meditații, dar sunt persoană fizică autorizată din 1996 și plătesc impozite. Un nou intrat în învățământ nu are de unde plăti impozit pentru că nu are o clientelă formată. Ar trebui să fie avantajați cei care dau meditații, nu puși la zid”, Teodor Poenaru, profesor de matematică