Expoziție: Desene de copii din anii 1980-1990 la Galeria Quadro din Cluj

Foto: Cristina Beligăr

Galeria Quadro din Cluj (strada Samuil Micu, nr. 7) găzduiește în acest sfârșit de an o expoziție de desene de copii realizată prin contribuția artistei și profesoarei Katalin A. Gally, care a donat Arhivei Quadro 73 de desene realizate de copii în anii 1960, dar și în anii 1980 și 1990. Lucrările sunt reunite sub titlul Copiii lumii doresc pacea și pot fi văzute în expoziție până în data de 18 ianuarie 2020. Acestea sunt mărturii ale educației artistice de stat, care se conforma programei din acea perioadă, reprezentând o selecție de materiale rămase după o carieră de mai mult de treizeci de ani ca profesor de desen.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Majoritatea desenelor au fost realizate după teme și subiecte (obligatorii) prescrise de profesor – doar câteva pot fi considerate ca având subiecte libere, acestea dezvăluind o imagine sinceră a vieții cotidiene din acea perioadă, a lumii copiilor, a școlii, prezentând totodată și amprenta pe care ideologia politică a imprimat-o deja asupra acestui nivel al educației. În afara activităților de pionieri și de școală, viața de zi cu zi (joaca, cumpărăturile), dar și munca, anotimpurile, agricultura, sportul, explorarea spațiului și viitorul imaginat joacă, de asemenea, un rol esențial. Pe lângă valoarea artistică a acestora, desenele au o valoare documentară unică, surprinzând vizual perioada comunismului, iar desenele realizate în 1990, la doar câteva luni după Revoluția din decembrie 1989 care a condus la căderea regimului Ceaușescu, sunt evocări proaspete ale acestor evenimente.

„Prin această donație, Arhiva Quadro – care are ca scop salvarea și prelucrarea documentelor culturii vizuale din România în secolul XX – s-a îmbogățit cu noi materiale valoroase. Prin limbajul sincer și atemporal al acestor desene de copii, dorim să comemorăm a 30-a aniversare a Revoluției, evocând lumea copilului etern”, consemnează în descrierea expoziției Ágota Portik Blénessy.

Distribuie:

Postaţi un comentariu