După Cannes, hai (și) la TIFF! Pledoarie pentru un viitor mai luminos

Foto: Nicu Cherciu

Într-o perioadă în care criticii de film ai celor mai importante publicații internaționale se întreabă dacă, după șapte decenii, cel mai prestigios festival de film din lume, Festivalul de Film de la Cannes mai are viitor, la Cluj-Napoca se fac ultimele pregătiri pentru noua ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF 2018).

Înainte ca ceremonia de premiere din acest an de la Cannes să declare festivalul încheiat, misiunea organizatorilor părea să fie îndeplinită. Un nou autor fusese încoronat rege în persoana japonezului Hirokazu Kore-eda, al cărui film „Shoplifters”, primise Palme d’Or, însă acest lucru nu i-a oprit pe mulți participanți la festival să se întrebe dacă nu cumva festivalul și-a pierdut strălucirea și relevanța, dacă nu cumva statutul său de cel mai prestigios și sexy festival de film din lume este în pericol. „A fost el subminat de ascensiunea gigantului Netflix?”, se întreabă Owen Gleiberman în Variety. Adevăratul motiv al acestei stări de fapt, un motiv dureros se altfel, ar fi scăderea valorii filmelor „străine”, în acest caz criticii referindu-se la filmele turnate în altă limbă decât limba engleză.

„Pentru mai bine de jumătate de secol, după cel de-al doilea Război Mondial, filmele străine își găseau loc în conversațiile zilnice din America. Erau filme despre care periodic se vorbea la colț de stradă. Cu puține excepții, astăzi nu mai există astfel de filme. Așa că, oricine analizează fenomenul Cannes, trebuie să conștientizeze că filmele care de fapt constituie esența acestui festival, au scăzut în relevanță. Aceasta este bătălia pe care festivalul nu o poate câștiga”, mai scrie Owen Gleiberman.

Matt Dillon, în The House That Jack Built

Tot mai mult, lumea filmului este divizată. Între blockbustere și filme indie, între filme comerciale pe care în continuare mergem să le vedem și filme de artă care ne interesează puțin, spre deloc. Adevărata problemă la Cannes 2018, au remarcat criticii, a fost lipsa filmelor-eveniment. Unul dintre puținele bune exemple a fost “The House That Jack Built”, cea mai recentă producție a controversatului regizor Lars von Trier care chiar dacă nu a provocat șoc și groază cum era de așteptat, a avut totuși un „quelque-chose” demn de un astfel de festival. Nu puțini au spus că altfel ar fi stat lucrurile dacă „A Star is Born”, noul remake cu Bradley Cooper (aici și în calitate de regizor) și Lady Gaga ar fi fost prezent în acest an la Cannes. Organizatorii ar fi vrut să îl aducă, dacă studioul care îl produce, uriașul Warner Bros., l-ar fi dorit în festival și nu ar fi privit ca pe un „risc” ideea de a lansa filmul înaintea marilor festivaluri de film de la sfârșitul anului (Venice Film Festival, Toronto International Film Festival).

„Pentru a rezolva aceste probleme, organizatorii festivalului de la Cannes vor trebui să curteze studiourile de film ca și când existența acestui festival ar depinde de ele. Pentru că s-ar putea ajunge și la așa ceva. Doar în acest mod Cannes va avea un viitor. Și să renunțe la ipocrizia de a interzice selfie-urile pe covorul roșu într-o eră în care acestea fac parte din cultura unei generații. Să nu mai vorbim de publicitatea gratuită pe care o oferă selfie-urile în social media”, subliniază Owen Gleiberman.

O altă modalitate ca acest festival să crească, nu doar să supraviețuiască, ar fi să urmeze cuvintele lui Cate Blanchett și ale lui Agnès Varda, care s-au aflat în fruntea celor 82 de femei pe covorul roșu la această ediție, simbolizând numărul mic al femeilor regizor care au fost prezente în cele 71 de ediții. Vocile femeilor ar putea aduce festivalului acel element lipsă, acea gură de oxigen atât de necesară în matricea cinematografiei globale.

Întrebarea cea mai importantă însă este cât de mult își dau silința organizatorii să asigure un viitor luminos festivalului de la Cannes.

„Chiar și un festival legendar de film este tot o instituție umană. În 1970, delegatul de la Cannes și viitorul său președinte Gilles Jacob și-a câștigat reputația reușind să îl convingă pe Francis Ford Coppola, care până atunci nu era deloc interesat, să își prezinte premiera filmului «Apocalypse Now» la Cannes. În 2010, Jacob declara în Variety: «Întotdeauna există undeva un film pe care un președinte de festival și-l dorește la modul absolut. Pentru asta trebuie să fie pregătit să își vândă sufletul». Ceea ce spunea Jacob în 2010 ar trebui să fie din nou actual. Anul viitor, Quentin Tarantino va avea premiera noului său film «Once Upon a Time in Hollywood» ceea ce ar trebui să fie în mod natural un eveniment destinat Cannes-ului. Dar dacă Sony, studioul de film care îl va lansa, nu va fi de acord?Cu acest gând în minte, festivalul de la Cannes ar trebui să își pregătească strategia și mai puțin să se preocupe de stabilirea unor noi reguli”, concluzionează criticul de film Owen Gleiberman.

Articolul lui Owen Gleiberman, „Does Cannes Have a Future? Yes, but the Festival Needs to Change”, este doar o opinie la cald, în marea de alte păreri expuse în ultimele zile, la puțin timp după încheierea unei noi ediții a festivalului de pe Riviera Franceză. Problemele pe care acest critic le aduce la lumină au fost însă exprimate de mulți alți participanți la festival și indică o anume îngrijorare. O îngrijorare însoțită de dorința de a face lucrurile să evolueze într-o direcție pozitivă.

Hai (și) la TIFF!

În ceea ce privește Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), aflat în acest an la a 17-a ediție, nu avem dreptul să ne plângem. Dacă, potrivit unor critici, vedete precum Cate Blanchett, Benicio de Toro, Javier Bardem Penelope Cruz, John Travolta, Gary Oldman, Kristen Stewart, Julianne Moore, Martin Scorsese, Christopher Nolan, Spike Lee, Emilia Clarke, Adam Driver nu au adus „strălucirea” așteptată pe covorul roșu de la Cannes, nu știu cine ar putea să o aducă pe covorul roșu de la Cluj.

Totuși, după Sophia Loren și Alain Delon, la TIFF, marea actriță a cinematografiei franceze, Fanny Ardant (69 de ani), va păși pe covorul roșu și va primi trofeul Transilvania pentru întreaga carieră. Nu mulți tineri cinefili cunosc filmografia acestei doamne a cinematografiei franceze, pentru că, nu-i așa, filmele ei nu se află nici în topul celor mai recente producții apărute pe Netflix, nici în topul HBO GO. Dar pe lângă întoarcerea la marile hituri ale cinematografiei sovietice din anii ’80, o altă secțiune a TIFF-ului care își propune să atragă și spectatori din generația părinților și bunicilor noștri, Fanny Ardant poate fi descoperită în medalionul de autor propus de organizatori, atât în calitate de actriță cât și de regizor.

Dar, poate cea mai importantă întâlnire a acestei ediții TIFF va fi cea cu actorul Jean-Marc Barr, protagonistul din The Big Blue (Le Grand Bleu), filmul unei generații și o capodoperă a regizorului Luc Besson, care în 1988 avea să deschidă Festivalul de Film de la Cannes. De altfel, filmul a beneficiat de o proiecție specială în acest an la Cannes, pe Plage Macé (Cinéma de la Plage). Versiunea restaurată în 2K de Éclair și L. E Diapason va încheia cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, pe 3 iunie, de la ora 21:45, în prezența actorului Jean Marc-Barr, unul dintre membrii juriului Competiției TIFF.

O altă prezență importantă la Cluj va fi cea a scenaristei Rebecca Lenkiewicz care a scris scenariul filmului „Ida” (Cel mai bun film la premiile Academiei Europene de Film şi Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 2015) împreună cu regizonul acestuia, Pawel Pawlikowski. A scris scenariul pentru Nesupunere împreună cu regizorul filmului, Sebastian Lelio, şi scenariul pentru Colette împreună cu Wash Westmoreland şi Richard Glatzer. Ambele filme vor fi lansate în acest an. Două dintre filmele pentru care a fost coscenaristă, Nesupunere şi Lumina de după, pot fi văzute la TIFF 2018.

Márta Mészáros, este de asemenea una dintre invitatele importante din festival. Regizoarea celebrată în secțiunea 3×3 și distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la această ediție a deschis drumul afirmării femeii în cinematografia maghiară. Își va prezenta cel mai recent film – Aurora Boreală (Aurora Borealis, 2017). Este autoarea, printre multe altele, a filmelor Adopțiune (Ursul de Aur la Berlin, 1975) și Jurnal pentru copiii mei (Marele Premiu al Juriului la Cannes, 1984).

Nu poate fi trecută cu vederea nici prezența lui Tómas Lemarquis, actorul islandez cunoscut și din Noi Albinosul, care interpretează un rol memorabil în Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not, filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin care se află pe lista nominalizaților în Competiția Oficială TIFF, dar și în Zilele Filmului Românesc. A mai avut câteva apariții importante în Blade Runner 2049 (2017, r. Denis Villeneuve) sau X-Men Apocalypse (2016, r. Bryan Singer). Tot de notat este prezența Laurei Benson, protagonista Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not, o actriță franceză de origine britanică și profesoară de actorie la celebrul studio parizian Atelier international de théâtre Blanche Salant. A mai jucat în „Legături periculoase” (1988, r. Stephen Frears) – filmul premiat cu trei Oscaruri, un premiu Cesar și două premii Bafta și în „I Want to Go Home” (1989), premiat la Veneția și nominalizat la un premiu Cesar.

Foto: Marius Mariș

TIFF (25 mai-3 iunie) nu va fi lipsit de evenimente speciale, de întâlniri cu actori și regizori români, de premiere naționale și producții internaționale controversate și premiate („Isle of Dogs”, al lui Wes Anderson, ar fi de neratat). Chiar dacă, în continuare, ca specialist în industria filmului, acronimul festivalului din Transilvania te trimite cu gândul la Toronto International Film Festival sau, mai nou, chiar la Thailand International Furniture Fair (Târg internațional de mobilă din Thailanda), TIFF din Cluj are identitatea lui. În primul rând are cel mai fidel public plătitor de bilete – să nu uităm că festivalul de la Cannes este destinat aproape exclusiv oamenilor din industria filmului – și meritul de a fi coagulat în jurul lui o echipă perseverentă care în condițiile unei infrastructuri cu enorme lipsuri încearcă să facă, de 17 ani încoace, imposibilul mult mai posibil.

Citiți și:

Din Cluj, pe planeta Festivalului de la Cannes: Cum să te adaptezi unor noi condiții de viață

Postaţi un comentariu