După București și Oradea, „De ce eu?” a făcut săli pline la Cluj

Foto: Dan Bodea

Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca a găzduit miercuri seară premiera de gală a filmului De ce eu?, în prezența regizorului Tudor Giurgiu și a actorilor din distribuție.

„În urmă cu 13 ani și două zile, procurorul Panait a primit un dosar cu numele Alexandru Lele, procuror de la Oradea. Tânărul avea sarcina să scrie în câteva zile un plan de anchetă. Acesta a fost începutul cazului care a inspirat filmul din această seară”, a precizat Tudor Giurgiu înainte de începerea proiecției.

Pe durata a două ore, filmul spune povestea lui Cristian, interpretat de Emilian Oprea, un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals și sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercând să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.

11024862_822131247859728_202465832_o

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La finalul filmului, în aplauzele celor peste 700 de spectatori, au urcat pe scenă actorii Emilian Oprea, Andreea Vasile, Ionuț Caras, Mihai Constantin, Alin Florea, însoțiți de regizorul Tudor Giurgiu. Întrebat de un spectator din sală, la sesiunea de Q&A, ce ar fi făcut dacă ar fi fost în situația procurorului Cristian Panait, Tudor Giurgiu a precizat: „Unul dintre motivele pentru care am făcut filmul acesta este pentru că nu îmi explic sinuciderea. Este un lucru pe care nu-l înțeleg. Unele filme le faci pentru a-ți testa limitele, dar și pentru a pătrunde într-un teritoriu necunoscut”. La cererea unui spectator, Tudor Giurgiu a explicat și motivul scurtei sale apariții într-o scenă a filmului în care s-a văzut nevoit să apară din cauza lipsei unor figuranți.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Discuțiile cu actorii au continuat pe holul cinematografului „Florin Piersic”, dar și la Cinema Victoria, unde filmul a avut parte de o a doua proiecție.

Emilian Oprea/Foto: Dan Bodea

Emilian Oprea/Foto: Dan Bodea

„Într-adevăr suntem în aceste zile într-un tur de forță cu promovarea filmului, dar nu caut neapărat această promovare și vizibilitate, mai ales că vorbim despre un film cu o temă sensibilă și nu are sens să fiu ipocrit. M-a influențat acest rol mai ales în viața personală pentru că m-a făcut să văd că lumea se obișnuiește atât de ușor cu tot felul de compromisuri care devin la un moment dat firești. Sau cum mi-a spus mie un amic bun: «Hai mă, Cristian chiar a exagerat. Nu știa cu cine se pune?». La modul acesta ajungem să gândim, iar sacrificiul lui Cristian îți dă o palmă și te face să trezești și să te întrebi: până când vrei să duhnești în mizeria asta?

După ce am făcut acest film am început să fiu mai atent la ce se întâmplă în Justiție. Nu eram înainte atent pentru că fac parte dintr-o generație care a votat pentru prima dată la 18 ani în 1996. A fost un val mare de entuziasm atunci, apoi o mare dezamăgire și probabil de aceea multă lume s-a refugiat în profesie și a lăsat lucrurile socio-politice la o oarecare depărtare. Acum sunt mult mai conectat la ce se întâmplă și am mai multe speranțe”, a declarat actorul Emilian Oprea, pentru Transilvania Reporter, la sfârșitul proiecției de gală.

Andreea Vasile/Foto: Dan Bodea

Andreea Vasile/Foto: Dan Bodea

Despre rolul pe care l-a interpretat, respectiv cel al iubitei procurorului Cristian Panduru, Dora, actrița Andreea Vasile a precizat la finalul premierei că a avut o mare responsabilitate dat fiind că rolul trimitea la o persoană reală din viața procurorului. „Dincolo de toate detaliile politice, acest film este făcut cu foarte multă dragoste și multă durere. Eu cred că oamenii pot învăța mult mai ușor atunci când asistă la drama unui om. Poți învăța ce înseamnă nevoia de dreptate. Am mai spus și în alte ocazii că pentru mine Panait este un erou și povestea lui ar trebui spusă mai departe. Mi-aș dori ca foarte mulți tineri să vină sa vadă filmul pentru că trăim într-o perioadă în care oamenii au din ce în ce mai puține principii și valori. Pe scara de valori a lui Cristian Panait, compromisul nu exista”, a declarat Andreea Vasile, precizând că în momentul în care a început să pregătească rolul, a devenit și pentru ea o obișnuință să fie mult mai atentă la lucrurile care se întâmplă în domeniul justiției.

Thriller-ul politic „De ce eu?” va rula începând de vineri, 27 februarie, și la Cinema City din Polus Center și Iulius Mall.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Andrei Marc says:

    D-le Giurgiu, sinuciderile sunt greu de inteles, daca e sa folosim cuvantul “inteles”. Dar atunci cand e cazul de sinucidere, aici nu stim daca a fost sau nu.

Postaţi un comentariu