Destinul femeii, între scris și maternitate, dezbătut la Book Corner

De la dreapta la stânga: Ana Dragu, Mihaela Ursa, Alina Purcaru, Miruna Runcan, Alex Goldiș/Foto: Dan Bodea

Unul dintre cele mai așteptate evenimente literare ale sfârșitului de februarie a avut loc joi după-amiază, în Librăria Book Corner din Cluj, reunind trei autoare și o singură carte. Volumul „Povești cu scriitoare și copii”, apărut la Editura Polirom în 2014, cuprinde 18 texte diferite ca structură, fie proze sau eseuri, dar foarte asemănătoare prin tematică. Despre cartea pe care a coordonat-o, Alina Purcaru spune că nu este una radicală și în nici un caz un manifest. „Sunt voci care se completează, care intră în conflict indirect”, a spus Alina Purcaru la Cluj.

În prezența coordonatoarei volumului, trei invitate au răspuns provocării de a vorbi în fața publicului, în mod foarte natural și deschis, despre experiența scrisului și a maternității. Astfel, au răspuns întrebărilor criticului literar Alex Goldiș, poeta Ana Dragu, autoarea de teorie și critică literară Mihaela Ursa și scriitoarea și criticul de teatru Miruna Runcan.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Asumându-și rolul „decorativ” la întâlnirea cu cele patru doamne, Alex Goldiș a provocat invitatele la o discuție pe baza a trei întrebări esențiale: Este experiența maternității benefică scrisului sau reprezintă o barieră?, Cum sunt văzute mamele-scriitoare în mediul cultural autohton? și Există o anume presiune instituțională pe care trebuie să o înfrunte femeia scriitor?.

„Am observat că a existat o anumită reticență în cultura română de a se vorbi de postura dublă de mamă-scriitoare, în schimb,  gândindu-mă la câteva volume din ultimii ani, tații s-au lăudat foarte mult în scris cu această meserie. Amintesc cartea lui Radu Vancu, «Sebastian în vis» care tematizează condiția de tată, sau «Dicționarul Mara» a lui Dan Coman, ori în cazul scriitoarelor această temă a rămas în umbră. Poate un contraexemplu ar fi «Cerul din burtă» al Ioanei Nicolae”, a precizat Alex Goldiș în debutul evenimentului.

Întrebată despre ideea care a stat la baza alcătuirii volumului, Alina Purcaru a precizat că aceasta a venit dintr-o curiozitate personală. „Ideea cărții a venit în momentul în care mi-am pus problema cum poți să scrii dacă ți se modifică programul atunci când vine pe lume un copil. Nu am vrut să proiectez în carte propriile convingeri, ci să invit scriitoare să vorbească despre experiențele lor din poziția de om care își spune povestea”, a precizat coordonatoarea volumului, dând mai departe cuvântul autoarelor a trei dintre textele cuprinse în cele 250 de pagini ale cărții.

IMG_6864

„Pentru un scriitor, absolut orice experiență poate fi revelatoare și este uluitor să ai copii. Mi se pare fantastic să vezi un om cum crește din nimic. Ce altă experiență mai completă poți să ai într-o viață decât nașterea unui copil?”, a precizat Ana Dragu. În textul din volum, scriitoarea explică, de altfel, efectul benefic pentru actul său de creație, pe care l-a avut îngrijorarea față de copiii ei în primii lor ani de viață. „Nu o dată s-a întâmplat ca, datorită banalei febre care însoțește cu devotament prima copilărie sau spaimei care m-a însoțit ani în șir ca nu cumva cel mic să aibă convulsii în somn, iar eu să nu le sesizez pentru că dorm- riscuri oarecum comune în primii ani de viață ai copiilor cu tulburări din spectrul autist-, să stau trează preț de câteva poeme”.

Foto/Dan Bodea

Foto/Dan Bodea

Mihaela Ursa a vorbit despre momentul apariției pe lume a fiicelor sale, într-o perioadă în care trăia într-un prezent etern. „În câteva dintre poveștile din volum am descoperit faptul că și alte femei gândesc ca mine. Chiar doamna Miruna Runcan spune că nu copiii au împiedicat-o să scrie. În ce mă privește, copiii m-au împins înainte, mi-au dat un sentiment al urgenței pe care nu îl avusesem niciodată în această formă. Copiii au fost un catalizator pentru mine. Îmi este clar că perioadele în care nu i-am avut pe copiii mei lângă mine, au fost niște perioade moarte”, a mărturisit Mihaela Ursa. În cazul Mirunei Runcan, nu atât copiii, cât în primul rând sarcina de a scrie pe această temă a avut un efect catalizator. „Actul în sine de a scrie despre asta, pentru cineva din generația mea, pare un fel de indecență. Eu mi-am dorit dintotdeauna copii. Între copiii mei fiind diferență mare de vârstă, de opt ani, de fiecare dată când i-am născut eram la altă vârstă, eram altă persoană. Și în raport cu literatura și cu scrisul eram altă persoană. Cu scuzele de rigoare, față de alte mame și experiențele lor, eu voi rămâne întotdeauna la fel de entuziastă în legătură cu relația dintre tine ca persoană, mamă sau tată și experiența maternității care schimbă totul în tine”.

Cu referire la presiunea instituțională pe care trebuie să o înfrunte femeia scriitor, Miruna Runcan a adăugat: „Când am avut primul copil lucram în fabrica de avioane de la Brașov, la departamentul tehnic. Vreau să omagiez mediul fabrici și uzine și să spun că nu m-am simțit nicio secundă discriminată de nimeni și nimic. A urmat mutatul de la Brașov la București, perioadă în care am șomat un an de zile. M-am simțit discriminată îngrozitor pentru că am dat vreo nouă concursuri ca să-mi găsesc o slujbă și faptul că aveam doi copii era un argument capital de fiecare dată. Coșmarul cel mai mare era însă acasă pentru că stăteam într-o casă mică, cu mai mulți membri ai familiei noastre. Toți munceau numai eu eram acasă, mamă, responsabilul de cozi, de spălat rufe, de gătit. În tot acest timp dădeam și meditații. Aceea a fost o perioadă în care m-am simțit foarte rău discriminată”, a amintit Miruna Runcan.

Mihaela Ursa a povestit, în continuare, că reîntoarcerea la universitate, după concediul de maternitate, a fost primul moment în care a înțeles ce înseamnă feminismul. „Până la momentul în care am devenit mamă și am fost reprimită în lumea academică și literară, formele de discriminare mi se păreau complimente. În studenție îmi spunea câte un profesor: «Ai scris o lucrare foarte bună, credeam că a fost scrisă de un bărbat». În momentul în care devenise evident că nu eram bărbat, a fost destul de dificil. Inclusiv în acest punct m-au ajutat copiii pentru că am ajuns să mă interesez de un domeniu întreg de teorii și forme artistice care au făcut de fapt baza cursului meu din prezent, la Facultatea de Litere”, a spus Mihaela Ursa.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La finalul întâlnirii, coordonatoarea cărții „Povești cu scriitoare și copii” a vorbit și despre refuzul anumitor autoare de a se destăinui cu privire la tema propusă. „A existat o listă de scriitoare pe care le-am contactat fie telefonic, prin email, sau pe care chiar le-am întâlnit personal. Lucrurile care țin de viața personală nu sunt însă de fiecare dată și publice și chiar dacă la început îmi agreau propunerea, în final realizau că este un subiect prea delicat să îl expună. Aceste refuzuri erau și dovezi care vorbesc despre o situație tabu. Alte motive invocate în refuzurile lor erau cele legate de lipsa de timp. Au fost scriitoare care consideraua că tema este una marginală și că dacă ar aborda-o ar face ceva sub standardul lor”, a precizat Alina Purcaru, clarificând că volumul, chiar dacă include mărturisirile a 18 scriitoare, nu se adresează unui anumit gen. „O perspectivă pe care ar putea să o găsească un bărbat care citește cartea, sau o femeie care are niște convingeri foarte conservatoare despre scris și maternitate, ar fi că toată povestea cu preocuparea exclusivă în creșterea copilului nu este de fiecare dată ceva ce vine natural. Sunt persoane care își doresc sa facă, în continuare, lucruri exterioare existenței copilului”, a concluzionat Alina Purcaru.

Distribuie:

Postaţi un comentariu